Sinceritate versus disimulare în comunicarea din mediul virtual

Comunicare, Psihologie, Psihoterapie

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588809091-sinceritate-versus-disimulare-in-comunicarea-din-mediul-virtual.html

Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online
Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl fac, când interacţionează unii cu alţii, este acela de a se prezenta pe ei înşişi. Oamenii ajung să dezvolte tehnici pentru aceasta din dorinţa de a se prezenta într-o lumină pozitivă, o persoană acceptabilă, pentru ceilalţi.

De multe ori, atunci când se încurcă, cand se simte jenat, înseamnă că persoana în cauză nu a reuşit să se prezinte în termenii general acceptaţi de societatea din care face parte. Cea mai mare parte a timpului oamenii folosesc măşti. O mască socială, o mască profesională, alta familială, etc.
Unii oameni sunt mai degrabă ei înşişi online decât offline. Normele sociale şi culturale dictează de multe ori ceea ce este şi ce nu este. Ele dictează ce fel de persoană trebuie să fie individul ca să fie plăcut altora. Zilnic avem de-a face cu măşti şi cu o politicoasă distanţă socială. De ce s-ar crede că sinele din lumea materială este mai autentic decât cel prezentat online?
Mulţi oameni se dezvăluie doar în mediul online. Unii găsesc mai autentice relaţiile online, atunci când găsesc persoana potrivită, decât relaţiile pe care le au offline. Anxietatea nereuşitei conform standardelor dispare în comunicarea online.

Cu mască sau fără mască

În conjuncturi diferite ale comunicării, oamenii dau pe faţă aspecte diferite ale personalităţii lor, ale identităţii lor. Dacă un individ îşi înlocuieşte agresivitatea din viaţa materială cu un comportament agresiv în spatiul virtual, asta înseamnă că ambele comportamente reflectă importante aspecte ale personalităţii lui, care ies la suprafaţă în condiţii diferite. Dacă altă persoană este timidă offline şi se exprimă îndrăzneţ în mediul online, nici una dintre prezentările ei nu este mai adevărată decât cealaltă. Ambele sunt dimensiuni a ceea ce este ea. Nu materialitatea hotărăşte ce este adevărat, pentru că am văzut că aproape nimeni nu este ceea ce vrea cu adevărat să fie în realitatea materială. Ceea ce este important este păstrarea unui echilibru între capacitatea de integrare a sinelui în societate şi disocierea lui, prezentarea lui fragmentată online.
În viaţa de toate zilele oamenii joacă numeroase roluri: copil, părinte, soţ, soţie, vecin, prieten, angajat, rudă, etc. Identitatea unei singure persoane are mai multe valenţe. Pe net nu trebuie să ne prezentăm la pachet, ca un tot, cum suntem, cum vorbim, cum gândim, simţim. Pe net se învaţă deconstruirea sinelui. Userii se prezintă divizat, pe pachete de conţinut şi dimensiuni variabile. A aduce împreună diferite componente ale identităţii offline şi a celei online într-un echilibru, într-un întreg armonios, poate fi un semn al sănătăţii mintale, ceea ce unii mai numesc şi „principiul integrării“.
Tot timpul oamenii descoperă lucruri despre ei înşişi pe care nu le conştientizaseră înainte. Aspecte zilnice cu care ne confruntăm, vise, fantezii, deseori ne arată părţi ascunse ale identităţii noastre. Dacă multe lucruri ar rămâne la nivel de vis sau fantezie, ar însemna că sunt ireale. Dacă se experimentează în spatiul virtual, nu devin ele mai reale şi mai adevărate decât credeam?
Cum alege să se prezinte cineva online nu este întotdeauna o alegere conştientă. De multe ori individul nu este conştient cum disociază părţi ale identităţii sale şi nici valenţele emoţionale pe care le ataşază fiecărui aspect în parte. Internauţii aleg un nickname sau un avatar doar pentru că li s-a părut a fi mai atrăgător şi nu îşi pot explica de multe ori alegerea. Alteori ei aleg să participe la discuţiile unui grup sau se ataşează unor grupuri online fără a putea să explice alegerea. Unii joacă roluri întocmai ca actorii pe scena şi mărturisesc că se transpun foarte usor în pielea personajelor alese. Unii dintre ei sunt conştienţi de alegerea pe care o fac, sunt mulţi alţii care nu o pot explica. De prea multe ori s-a dovedit că este o iluzie ideea că totul se poate controla.

Jucăm propriile roluri

Diferite canale de comunicare exprimă diferite aspecte ale identităţii noastre. Ne exprimăm identitatea prin hainele pe care le purtăm, prin limbajul mimico-gestual, prin profesia aleasă şi hobby-uri. La fel şi în mediul virtual oamenii îşi aleg un canal anume prin care să-şi exprime identitatea. Există o varietate de opţiuni, fiecare pentru aspecte specifice ale identităţii noastre. Unii preferă comunicarea sincronă ca chatul/messengerul de exemplu, care reflectă spontaneitatea şi sentimentul prezentului. Alţii preferă comunicarea asincronă pentru mai mult timp de reflexie, ca de exemplu email-ul şi mesajele offline. Sunt alte persoane cărora le place să arate mai mult decât să primească; asta prin folosirea camerei web şi crearea paginilor web, blogurilor. Media aleasă poate fi în corelaţie cu gradul de integrare şi disociere şi, prin extindere, gradul în care o persoană prezintă un self imaginar sau real.
Sinceritatea este o parte inevitabilă a interacţiunii sociale. În comunicarea faţă în faţă, breşele sincerităţii sunt mai puţin problematice ca în comunicarea online. Interlocutorii în comunicarea faţă în faţă sunt izbiţi mai întâi de culoarea părului, faţă sau de tonul vocii şi mai puţin de congruenţa sau consistenţa comunicării. Sinceritatea poate fi văzută ca având două potenţiale şi contradictorii finalităţi: sinceritatea exprimării sinelui şi cea a prezentării sinelui. O persoană este mai sinceră cu cât libertatea de a acţiona este mai mare. De exemplu, o persoană este cu atât mai liberă să acţioneze cu cât nu sunt consecinţe legate de aceste acte. Astfel, libertatea de a acţiona este redusă de dezvăluirea identităţii. De exemplu, odată dezvăluită identitatea unui filantropist, el va primi cereri pentru alte fapte caritabile.
Pe de altă parte, când indivizii se prezintă altora, măresc probabilitatea ca faptele lor să aibă consecinţe în formarea opiniei celorlalţi despre ei. Cu cât persoană este mai sinceră în prezentarea de sine, cu atât sunt mai aproape de a crede că consecinţele faptelor lor nu mai sunt o posibilitate, ci o probabilitate. Aceasta conduce la fapte care să minimalizeze probabilitatea de a crea valenţe negative ale percepţiei identităţii.

Psihoterapeut

Mariana Ursu-Balaci 

Cercul vicios al victimizarii

Psihologie, Psihoterapie

shutterstock_55159312

Ne confruntam zilnic cu diferite probleme existentiale, cu suferinta, revolta, incertitudine, dezamagiri, tradare, gelozie etc. Acestea si multe altele  pot declansa in noi deprimarea, nemultumirea de sine. Atitudinea inseamna asumarea responsabilitatilor, opusul reprezinta victimizarea.

In mai multe culturi religioase apare ideea de tap ispasitor. Tapul ispasitor era incarcat cu toate problemele comunitatii si alungat apoi din cetate, in cadrul sarbatorii din “Ziua Ispasirii”, pentru a muri in pustietate.

Marele Preot sau Arhiereul Legii Vechi isi punea mainile peste el si marturisea asupra lui toate pacatele poporului.

De multe ori este greu sa recunoastem ca gresim, ca deciziile pe care le luam nu sunt constructive pentru noi si consecintele par mai usor de suportat atunci cand gasim un tap ispasitor – omul acela egoist, insensibil… vinovatul. Postura de victima este mai convenabila.

Cine sunt „victimele”

Victima, victimizare… concepte care desemneaza plasarea vinovatiei pentru actiune sau inactiune  asupra celorlalti, blamarea celorlalti pentru propria nefericire.

Printre semenii nostri se intalnesc si oameni care nu doresc experiente sau schimbare, care cauta doar mangaiere, alinare sufleteasca, astfel incat sa poata continua sa pozeze in postura  de  victima. Unele “victime” perpetueaza in mod inconstient si fidel obiceiurile parintilor, bunicilor lor.

Exista si persoane care realizeaza ca nu le este bine si cauta sa schimbe ceva. Unele rationalizeaza si descopera ce este disfunctional si actioneaza singure, adaptandu-si comportamentele la situatiile date.

Altele identifica problema, constata ca nu se descurca singure si apeleaza la ajutorul unui specialist, ori nu constientizeaza niciodata situatia, sau daca o constientizeaza culeg beneficiile statutului de victima si nu schimba nimic, pentru ca aceasta postura le ofera anumite beneficii.

Putem sa le numim victime profesionale. Victima profesionala este o victima a lumii – ceilalti imi fac rau si eu nu pot sa fac nimic pentru mine… Ii invinovatesc pe toti si pe toate pentru insuccesele lor.

Aduc multa suferinta si drama in propria viata, dar si a celor din jur, joaca teatru si, mai mult, nu isi dau seama ca ii indeparteaza pe ceilalti de langa ei, cei care cauta sa descopere partea pozitiva in orice situatie.

”Victimele” devin experti in manipularea semenilor lor, cautand sa le declanseze acestora   sentimente de vina. Sunt multi cei care isi fabrica povesti pline de incarcatura emotionala, dramatism pentru a beneficia de mila, recompense emotionale sau materiale.

Se asteapta sa beneficieze de comportamente si tratamente speciale, de ”privilegii”, intotdeauna au la indemana un tap ispasitor, iar uneori ii pot agresa chiar si pe cei care  vor sa le vina in ajutor, nedreptatindu-i, dar si pe ei insisi.

In unele cazuri se declanseaza o tulburare emotionala, cand starile mentale negative au rolul de a atrage atentia celorlalti, conturandu-se dependenta de atentie insotita de  ganduri de dezprobare fata de propria persoana. Poate aparea boala, mintindu-se mult pe sine, „victimele” devin reale experte in scuze sau alibiuri, pregatite dinainte.

Cum se iese din cercul vicios

Totul depinde de modul in care actioneaza fiecare: descatusarea sau prizonieratul in propria inchisoare, cautand in continuare un tap ispasitor.

Daca se alege postura de victima, inseamna ca se  renunta la dorinta de imbunatatire a vietii.Responsabilizand pe altcineva, aruncand  vina pe forte din exterior, se anuleaza sansa de a schimba situatia in bine.

Pentru depasirea experientei negative trebuie sa ne asumam partea de responsabilitate, invatand din greseli, corectandu-le si constientizandu-le.

Nu poate actiona nimeni in locul nostru, alegerile le facem noi. Putem sa alegem fericirea, starea de bine, in locul supararii.

Putem sa  alegem sa fim furiosi, si nu e nimic in neregula cu furia. Furia este o emotie puternica, de ce nu un precursor al motivatiei. Daca in loc de Ea, El, Ei,  folosim Eu, vom iesi din ciclurile victimizarii mai puternici ca oricand.

Autor: psiholog clinician, psihoterapeut Mariana Ursu-Balaci, www.psihologfocsani.ro

Publicat in: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cercul-vicios-al-victimizarii-2142180

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

Povesti cu Talc, Psihologie
 flori
 
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
  • Şi atunci, am putut să mă liniştesc. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte – Stimă de sine.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte – Autenticitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeste – Maturitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul … Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte – Respect. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte – Iubire de sine. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte – Simplitate. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
  • Astăzi, am descoperit – Modestia.
  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
  • Şi aceasta se numeste – Plenitudine. În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios. … şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.
 
 

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1

Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Explorează, Învață, Dezvoltă, Simte! Simte ceea ce ești!

Comunicare, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

O picătură de rouă se prelinge timidă pe o funză și  ajunge într-un pârâiaș de munte. Acesta se varsă într-un râu, râul în fluviu, fluviul în mare, marea comunică cu oceanul.  Ce s-a întâmplat cu picătura? Se poate crede ca ea s-a pierdut, că și-a pierdut identitatea. Depinde din ce perspectivă privești lucrurile. De pildă ai putea crede ca picătura a devenit vastă, oceanică.  Dacă ne gândim la noi, începem procesul dezvoltării începând din prima secunda de la naștere, când suntem obligați,  să învațăm să respirăm, ne reglăm și adaptăm temperatura la mediul extrauterin, învătăm să ne hrănim, ne adaptăm la zgomote, atingeri…  Procesul învățării și al dezvoltării este continuu. Nu poți ajunge într-un punct și să spui:  Destul, Ajunge! Totdeauna este loc pentru mai mult, totdeauna există un ”Next”  și  posibilitatea continuă de dezvoltare.

Să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi să găndești că tu esti picătura de care vorbeam înainte, că deși traseul tău nu a fost unul ușor ai devenit unul cu  oceanul? Gândeste-te că ești uriaș, ai devenit uriaș. Fii conștient de ceea ce ești. Cum te simți? Așa-i că încerci un sentiment plăcut? Nu-ți pune limite: Explorează, Învață, Dezvoltă, Simte! Simte ceea ce ești!

În primul rând învață să-ți simți corpul, fii conștient de el, evită să acționezi mecanic,  ca un lunatic și fii atent la fiecare mișcare pe care o faci atunci când tai o ceapă, când șofezi, când urci muntele, când te joci la calculator etc. Ascultă-ți corpul! Apoi fii atent la ce și cum gândești, la proiecții, imaginație. Ascultă-ți mintea! Apoi studiază-ți emoțiile. Fii atent la sentimentele și stările tale, căci totul trece prin inimă, acolo este unde centrul ființei tale. Și odată ce esti conștient de asta totul începe să se cearnă, totul capătă un alt contur:  binele câștigă teren în fața răului, crește iubirea, ura dispare, tristețea dispare, iar  compasiune crește, generozitatea crește, aviditatea dispare.

Ești în centrul ființei tale, pentru că ai învățat să-ți accesezi inima, simți, ești liber… Devii  conștient că ești valoros, că esti magic, cu cât sapi mai adanc în tine constați că iți place ceea ce descoperi. Continuă,  prima dată e mai greu, restul … vine de la sine.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

1964641_518044664983613_1584718077_n

Cu cat ii strangi mai mult, cu atat risti sa-i pierzi

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie
Fotografie0475         Intr-o zi dimineață insorita de vară părinții impreună cu copiii  lor își făceau plimbarea obișnuită pe faleza. Briza marii le mangaia în mod placut obrajii, nisipul le atingea cu blandete tălpile.
Atmosfera  aceasta, relaxanta  era totusi tulburată de supararea fetiței care plangea cu sughițuri, parea mai mult o smiorcăitură de copil alintat. Mama sa depașită de situația acelui moment îi mângâia grijuliu  umerii și-i confirma că totul va fi bine. Tatăl si fratele mai mare mergeau tacuți cu câțiva pași inaintea lor. Se oprira pe o bancuță să se odihnească puțin.  Vecina lor, o doamnă, ce semana mai degraba cu bunicuța din poveste, tocmai venea de la magazinul din colt, și când o auzi pe Miruna scâncind se indreptă spre ei. Văzând rotocoalele cristaline ce izvorau din ochii fetiței și se prăvăleau amenințator spre bărbie se aplecă spre ea și o intrebă:
– Puiule, de ce plangi?  Oprindu-se din sughituri, fetita  zări o umbră protăpită parcă, în fața ei, intre ea și soare.
– Cu tine vorbesc, spuse bătrânica, zâmbind.
Surprinsă de atenția ce tocmai i se acordase fetița spuse:
–         Sunt supărată, Denisa mi-a spus ca nu mai vrea sa fie prietena mea, a spus că o plictisesc. Toti prietenii mă părăsesc adaugă ea printre sughituri.
Bătrâna îi făcu cu ochiul și-i spuse blând:
–         Tine palmele intinse. Se aplecă și puse sacoșa cu cumparături jos. Cotrobăi în ea și scoase o luă o punga cu mălai, o desfacu, își umplu o mână cu mălai și-i spuse fetiței:
–         Deschide pumnii.
Îi puse pe rând în fiecare palma malai.
–         Acum strânge pumnul drept cât poți de tare și spune-mi ce observi?
–         Păi uite, cu cât strâng mai tare mălaiul se scurge din pumnul meu.
Bătrana zambi și întrebă:
–         Ce se intămpla cu mălaiul din palma stângă?
–         E tot aici, spuse fata privindu-și vecina cu ochi întrebători.
–         Vezi tu, draga mea oamenii, cu cât încerci să-i strângi mai tare, cu atât se îndeparteaza de tine și vor dispărea precum firicelele de mălai printre degetele tale din pumnul strâns. Dar dacă-i lași liberi și nu-i constrângi cu nimic, ei iți vor cauta tovărașia.
În acel moment din departare se auzi o voce de copil:
–         Miruna, Miruna, hai sa ne jucam. Miruna își dadu seama ca Denisa  venise dupa ea. Ridicand ochii spre batrana îi multumi cu un zâmbet.
Buna lectie, gândi ea.

Ceea ce poti obtine

Copii, Povesti cu Talc, Psihologie

O legenda  spune ca erau doi baieti care se dadeau cu patinele pe un lac inghetat. Era o dupa-amiaza de iarna, inorata DSC01961si friguroasa, dar copiii se jucau fara probleme, bucurosi ca puteau exersa sportul lor preferat. Deodata, gheata s-a crapat si unul dintre copii s-a prabusit in apa. Celalat baiat, vazand ca prietenul sau se sufoca sub gheata, a luat o piatra si a inceput sa bata cu ea cu toata forta, pana ce a reusit sa o sparga, mai mult de atat a reusit sa-si salveze prietenul.

Cand au ajuns pompierii si au vazut ce s-a intamplat, s-au intrebat:

– Cum a reusit? Gheata era foarte groasa in acel loc, este imposibil sa fie sparta cu piatra aia si cu manutele lui asa de mici!

In acel moment, a aparut un batran si a zis:

– Eu stiu cum a facut.

– Cum, l-au intrebat pe batran. Si el a raspuns:

– Nu era nimeni in apropiere ca sa-i spuna ca nu se poate.

      Daca iti imaginezi ca poti, vei reusi.

Adolescenţa şi problemele ei – Să dăm dovadă de înţelegere faţă de copiii noştri!

Comunicare, Depresie, Psihologie, Psihoterapie

 Psihologul Mariana Ursu-Balaci
Psihologul Mariana Ursu-Balaci

Nu mai comunică, e cu capul în nori, visează cu ochii deschişi, i se pare că este grasă, că arată oribil, poate mirosi a alcool, are rezultate slabe la învăţătură, nu se mai întâlneşte cu prietenii, stă în faţa calculatorului aproape tot timpul, e pus/ă pe harţă şi este arţăgoas/ă, nu mai ştim cum să procedăm, pentru că nu ne mai înţelegem cu ea.

Acestea sunt câteva dintre cauzele care provoacă neliniştea părinţilor, care de multe ori nu îşi mai recunosc copiii ajunşi la perioada adolescenţei. Modificările comportamentale, alături de transformările fizice şi de personalitate fac din copilul de odinioară o amintire, aceste schimbări ocupând un loc fruntaş în preocupările părinţilor.
De fapt, perioada adolescenţei aduce cu sine transformări majore atât pe plan biologic şi psihologic, cât şi pe plan social. Este perioada marilor schimbări, a marilor speranţe, a senzaţiei că totul este posibil pentru ei.
Dacă vorbim din punct de vedere biologic se constată că în această perioadă secreţia hormonală este mai ridicată decât în alte perioade ale vieţii. Aceasta declanşează puseul de creştere precum şi transformările de ordin sexual. Este o perioadă în care adolescentul se confruntă atât cu tensiuni interne (datorită schimbărilor trebuie să înveţe să îşi accepte corpul, să înţeleagă modul în care gândeşte, sentimentele şi nu în ultimul rând sexualitatea)  cât şi externe, când apar conflicte în mediul familial, dar şi în mediul social. Este perioada în care corpul se metamorfozează (la fel ca în primii doi ani de viaţă). Apare pilozitatea, corpul câştigă câteva kilograme, centrimetri în plus, etc. La fete cresc sânii şi se lătesc şoldurile, apare prima menstruaţie. Băieţilor li se modifică vocea şi trăsăturile vocii, se dezvoltă musculatura, se lăţesc umerii. Continue reading