Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Cabinet Individual de Psihologie si Psihoterapie Ursu-Balaci Mariana

Ești ceea ce gândești

In vremuri nu prea indepartate, in tinuturile noastre, in tara asta cu oameni destoinici traia un rege, om vrednic si intelept, ce era tare iubit de poporul  pe care il carmuia. Judecata lui era intotdeauna cinstita. Ii lauda si recompensa pe cei buni si ii pedepsea aprig pe cei care incalcau legile. Oamenii ii spuneau Cavalerul dreptatii. Imparatul avea un fiu si trei fete. Isi crestea copiii in spiritul dreptatii, a iubirii  de adevar si a semenilor lor. Fetele erau educate sa devina sotii si mame bune, iar baiatul sa devina un bun calauzitor al poporului sau. Intelepti, filosofi si carturari roiau in jurul acestora, pentru a-i ajuta sa patrunda in tainele intelepciunii. Regele credea ca se cuvine ca toti copiii sai sa fie un exemplu pentru poporul sau.

Pe cat isi dorea imparatul  ca fiul lui sa devina un bun successor al muncii sale, pe atat se simtea baiatul impovarat de responsabilitati si incorsetat. Si-ar fi dorit sa se descatuseze, sa nu fie fiu de rege si sa nu aiba atatea indatoriri. El iubea natura, ii placea sa umble alaturi de tovarasii sai, in putinul timp pe care il avea, prin hatisurile muntilor, sa se imbete in mireasma fanului si sa simta racoarea picaturilor de roua pe pleoapele sale dimineata devreme. Plecau dis-de-dimineata, si-i mai  vedeai seara abia la asfinţit,  urcaţi în carele cu fan proaspăt  cosit care-i purtau agale spre casa.
– Fratilor, sunteti fericiti, nu aveti un tata care sa va cicaleasca atata. Cat mi-as dori sa fiu ca voi! Nu vreau sa fiu rege, imi doresc sa fiu ca voi, un om obisnuit care sa se poata bucura de toate frumusetile acestei lumi.

Intr-una din zile cand se afla la calarit cu prieteni sai, desi era un bun calaret, preocupat de alte cele, n-a zarit o creanga care se apropia amenintator de fruntea sa. Cand s-a trezit era intins pe pamant si cu cativa oameni in jurul sau. Simtea cum o dara subtire de sange i se presingea pe fata. Fulgerator i-a trecut prin cap ca nu  va mai trebui sa se ocupe de carte si ca tatal si dascalii sai sau il vor mai slabi cu sarcinile, fiindca este bolnav si  in sfarsit va putea sa aiba parte de clipe de odihna, asa cum isi dorea.
Zilele au trecut si printul nu reusea sa faca nici macar un pas singur. Starea sufleteasca si slabiciunile fizice si pe care le manifesta l-au convins pe rege ca fiul sau nu mai poate fi solicitat in niciun fel: nici fizic, nici intelectual. Regele se garbovise si albise de suparare. Tanarul incepuse si el sa se traga la fata si se simtea din ce in ce mai vlaguit de puteri.
Sfetnicul sau care il vizita in fiecare zi ii spunea din cand in cand:
-Esti ceea ce gandesti, dragul meu.  Nici un leac de pe lumea asta nu-ti va fi de folos mai mult decat tine insuti.
-Nu inteleg vorbele tale maestre. Talmaceste-le pe intelesul meu. Insa sfetnicul pleca, parand ca nu-l aude.
Intr-una din zile, una dintre servitoare nu a inchis bine usa odaii si printul auzi o discutie dintre tatal sau si un preot, apropiat al acestuia. Regele spuse:
-Doamne, ce o sa se aleaga de tara asta, de sotia si fetele mele? Eu sunt batran si voi muri, iar baiatul meu zace neputincios in pat. A incetat sa mai faca miscare, sa mai studieze si nu mai este atras de nimic. In aceste conditii nu-mi poate urma la tron. Sunt tare ingrijorat de soarta lui si a celor dragi mie.  Vai de cei vor ramane in urma mea. Nepotul meu, cel care ma va urma este un om mandru, ranchiunos si fara frica de Dumnezeu.

Speriat de ceea ce auzise, printul a hotarat ca boala sa trebuie alungata. Printul ceru sa ramana singur in camera. Se stradui sa meaga, cadea, incerca sa citeasca, lesina, incerca din nou si din nou pana cand reusi sa-si invinga  starea de slabiciune.
Desi la capataiul sau se perindasera cei mai bun doctori din lume, vointa si increderea in sine au reprezentat cel mai miraculos leac pentru el.

Soarta se afla in propriile noastre maini, iar convingerile noastre sunt cele care modeleaza, ele pot produce catastrofe sau minuni. Gandurile creeaza realitatea. Suntem ceea ce gandim, pentru ca fiecare intamplare din lumea in care existam este expresia ideilor noastre. Noi infaptuim mediul cu ajutorul credintelor noastre si de aceea este important cum gandim, cum simtim, cum traim. In fiecare moment al existentei noastre avem posibilitatea sa alegem si de aceea puntem fi stapanii destinului propriu. Ne putem pastra cinstea si candoarea, optand pentru fericire in locul monotoniei, sanatatii in locul suferintei, iubirii in locul ostilitatii.

Psih. Mariana Ursu-Balaci

Etichete:,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.