Sinceritate versus disimulare în comunicarea din mediul virtual

Comunicare, Psihologie, Psihoterapie

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588809091-sinceritate-versus-disimulare-in-comunicarea-din-mediul-virtual.html

Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online
Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl fac, când interacţionează unii cu alţii, este acela de a se prezenta pe ei înşişi. Oamenii ajung să dezvolte tehnici pentru aceasta din dorinţa de a se prezenta într-o lumină pozitivă, o persoană acceptabilă, pentru ceilalţi.

De multe ori, atunci când se încurcă, cand se simte jenat, înseamnă că persoana în cauză nu a reuşit să se prezinte în termenii general acceptaţi de societatea din care face parte. Cea mai mare parte a timpului oamenii folosesc măşti. O mască socială, o mască profesională, alta familială, etc.
Unii oameni sunt mai degrabă ei înşişi online decât offline. Normele sociale şi culturale dictează de multe ori ceea ce este şi ce nu este. Ele dictează ce fel de persoană trebuie să fie individul ca să fie plăcut altora. Zilnic avem de-a face cu măşti şi cu o politicoasă distanţă socială. De ce s-ar crede că sinele din lumea materială este mai autentic decât cel prezentat online?
Mulţi oameni se dezvăluie doar în mediul online. Unii găsesc mai autentice relaţiile online, atunci când găsesc persoana potrivită, decât relaţiile pe care le au offline. Anxietatea nereuşitei conform standardelor dispare în comunicarea online.

Cu mască sau fără mască

În conjuncturi diferite ale comunicării, oamenii dau pe faţă aspecte diferite ale personalităţii lor, ale identităţii lor. Dacă un individ îşi înlocuieşte agresivitatea din viaţa materială cu un comportament agresiv în spatiul virtual, asta înseamnă că ambele comportamente reflectă importante aspecte ale personalităţii lui, care ies la suprafaţă în condiţii diferite. Dacă altă persoană este timidă offline şi se exprimă îndrăzneţ în mediul online, nici una dintre prezentările ei nu este mai adevărată decât cealaltă. Ambele sunt dimensiuni a ceea ce este ea. Nu materialitatea hotărăşte ce este adevărat, pentru că am văzut că aproape nimeni nu este ceea ce vrea cu adevărat să fie în realitatea materială. Ceea ce este important este păstrarea unui echilibru între capacitatea de integrare a sinelui în societate şi disocierea lui, prezentarea lui fragmentată online.
În viaţa de toate zilele oamenii joacă numeroase roluri: copil, părinte, soţ, soţie, vecin, prieten, angajat, rudă, etc. Identitatea unei singure persoane are mai multe valenţe. Pe net nu trebuie să ne prezentăm la pachet, ca un tot, cum suntem, cum vorbim, cum gândim, simţim. Pe net se învaţă deconstruirea sinelui. Userii se prezintă divizat, pe pachete de conţinut şi dimensiuni variabile. A aduce împreună diferite componente ale identităţii offline şi a celei online într-un echilibru, într-un întreg armonios, poate fi un semn al sănătăţii mintale, ceea ce unii mai numesc şi „principiul integrării“.
Tot timpul oamenii descoperă lucruri despre ei înşişi pe care nu le conştientizaseră înainte. Aspecte zilnice cu care ne confruntăm, vise, fantezii, deseori ne arată părţi ascunse ale identităţii noastre. Dacă multe lucruri ar rămâne la nivel de vis sau fantezie, ar însemna că sunt ireale. Dacă se experimentează în spatiul virtual, nu devin ele mai reale şi mai adevărate decât credeam?
Cum alege să se prezinte cineva online nu este întotdeauna o alegere conştientă. De multe ori individul nu este conştient cum disociază părţi ale identităţii sale şi nici valenţele emoţionale pe care le ataşază fiecărui aspect în parte. Internauţii aleg un nickname sau un avatar doar pentru că li s-a părut a fi mai atrăgător şi nu îşi pot explica de multe ori alegerea. Alteori ei aleg să participe la discuţiile unui grup sau se ataşează unor grupuri online fără a putea să explice alegerea. Unii joacă roluri întocmai ca actorii pe scena şi mărturisesc că se transpun foarte usor în pielea personajelor alese. Unii dintre ei sunt conştienţi de alegerea pe care o fac, sunt mulţi alţii care nu o pot explica. De prea multe ori s-a dovedit că este o iluzie ideea că totul se poate controla.

Jucăm propriile roluri

Diferite canale de comunicare exprimă diferite aspecte ale identităţii noastre. Ne exprimăm identitatea prin hainele pe care le purtăm, prin limbajul mimico-gestual, prin profesia aleasă şi hobby-uri. La fel şi în mediul virtual oamenii îşi aleg un canal anume prin care să-şi exprime identitatea. Există o varietate de opţiuni, fiecare pentru aspecte specifice ale identităţii noastre. Unii preferă comunicarea sincronă ca chatul/messengerul de exemplu, care reflectă spontaneitatea şi sentimentul prezentului. Alţii preferă comunicarea asincronă pentru mai mult timp de reflexie, ca de exemplu email-ul şi mesajele offline. Sunt alte persoane cărora le place să arate mai mult decât să primească; asta prin folosirea camerei web şi crearea paginilor web, blogurilor. Media aleasă poate fi în corelaţie cu gradul de integrare şi disociere şi, prin extindere, gradul în care o persoană prezintă un self imaginar sau real.
Sinceritatea este o parte inevitabilă a interacţiunii sociale. În comunicarea faţă în faţă, breşele sincerităţii sunt mai puţin problematice ca în comunicarea online. Interlocutorii în comunicarea faţă în faţă sunt izbiţi mai întâi de culoarea părului, faţă sau de tonul vocii şi mai puţin de congruenţa sau consistenţa comunicării. Sinceritatea poate fi văzută ca având două potenţiale şi contradictorii finalităţi: sinceritatea exprimării sinelui şi cea a prezentării sinelui. O persoană este mai sinceră cu cât libertatea de a acţiona este mai mare. De exemplu, o persoană este cu atât mai liberă să acţioneze cu cât nu sunt consecinţe legate de aceste acte. Astfel, libertatea de a acţiona este redusă de dezvăluirea identităţii. De exemplu, odată dezvăluită identitatea unui filantropist, el va primi cereri pentru alte fapte caritabile.
Pe de altă parte, când indivizii se prezintă altora, măresc probabilitatea ca faptele lor să aibă consecinţe în formarea opiniei celorlalţi despre ei. Cu cât persoană este mai sinceră în prezentarea de sine, cu atât sunt mai aproape de a crede că consecinţele faptelor lor nu mai sunt o posibilitate, ci o probabilitate. Aceasta conduce la fapte care să minimalizeze probabilitatea de a crea valenţe negative ale percepţiei identităţii.

Psihoterapeut

Mariana Ursu-Balaci 

Cercul vicios al victimizarii

Psihologie, Psihoterapie

shutterstock_55159312

Ne confruntam zilnic cu diferite probleme existentiale, cu suferinta, revolta, incertitudine, dezamagiri, tradare, gelozie etc. Acestea si multe altele  pot declansa in noi deprimarea, nemultumirea de sine. Atitudinea inseamna asumarea responsabilitatilor, opusul reprezinta victimizarea.

In mai multe culturi religioase apare ideea de tap ispasitor. Tapul ispasitor era incarcat cu toate problemele comunitatii si alungat apoi din cetate, in cadrul sarbatorii din “Ziua Ispasirii”, pentru a muri in pustietate.

Marele Preot sau Arhiereul Legii Vechi isi punea mainile peste el si marturisea asupra lui toate pacatele poporului.

De multe ori este greu sa recunoastem ca gresim, ca deciziile pe care le luam nu sunt constructive pentru noi si consecintele par mai usor de suportat atunci cand gasim un tap ispasitor – omul acela egoist, insensibil… vinovatul. Postura de victima este mai convenabila.

Cine sunt „victimele”

Victima, victimizare… concepte care desemneaza plasarea vinovatiei pentru actiune sau inactiune  asupra celorlalti, blamarea celorlalti pentru propria nefericire.

Printre semenii nostri se intalnesc si oameni care nu doresc experiente sau schimbare, care cauta doar mangaiere, alinare sufleteasca, astfel incat sa poata continua sa pozeze in postura  de  victima. Unele “victime” perpetueaza in mod inconstient si fidel obiceiurile parintilor, bunicilor lor.

Exista si persoane care realizeaza ca nu le este bine si cauta sa schimbe ceva. Unele rationalizeaza si descopera ce este disfunctional si actioneaza singure, adaptandu-si comportamentele la situatiile date.

Altele identifica problema, constata ca nu se descurca singure si apeleaza la ajutorul unui specialist, ori nu constientizeaza niciodata situatia, sau daca o constientizeaza culeg beneficiile statutului de victima si nu schimba nimic, pentru ca aceasta postura le ofera anumite beneficii.

Putem sa le numim victime profesionale. Victima profesionala este o victima a lumii – ceilalti imi fac rau si eu nu pot sa fac nimic pentru mine… Ii invinovatesc pe toti si pe toate pentru insuccesele lor.

Aduc multa suferinta si drama in propria viata, dar si a celor din jur, joaca teatru si, mai mult, nu isi dau seama ca ii indeparteaza pe ceilalti de langa ei, cei care cauta sa descopere partea pozitiva in orice situatie.

”Victimele” devin experti in manipularea semenilor lor, cautand sa le declanseze acestora   sentimente de vina. Sunt multi cei care isi fabrica povesti pline de incarcatura emotionala, dramatism pentru a beneficia de mila, recompense emotionale sau materiale.

Se asteapta sa beneficieze de comportamente si tratamente speciale, de ”privilegii”, intotdeauna au la indemana un tap ispasitor, iar uneori ii pot agresa chiar si pe cei care  vor sa le vina in ajutor, nedreptatindu-i, dar si pe ei insisi.

In unele cazuri se declanseaza o tulburare emotionala, cand starile mentale negative au rolul de a atrage atentia celorlalti, conturandu-se dependenta de atentie insotita de  ganduri de dezprobare fata de propria persoana. Poate aparea boala, mintindu-se mult pe sine, „victimele” devin reale experte in scuze sau alibiuri, pregatite dinainte.

Cum se iese din cercul vicios

Totul depinde de modul in care actioneaza fiecare: descatusarea sau prizonieratul in propria inchisoare, cautand in continuare un tap ispasitor.

Daca se alege postura de victima, inseamna ca se  renunta la dorinta de imbunatatire a vietii.Responsabilizand pe altcineva, aruncand  vina pe forte din exterior, se anuleaza sansa de a schimba situatia in bine.

Pentru depasirea experientei negative trebuie sa ne asumam partea de responsabilitate, invatand din greseli, corectandu-le si constientizandu-le.

Nu poate actiona nimeni in locul nostru, alegerile le facem noi. Putem sa alegem fericirea, starea de bine, in locul supararii.

Putem sa  alegem sa fim furiosi, si nu e nimic in neregula cu furia. Furia este o emotie puternica, de ce nu un precursor al motivatiei. Daca in loc de Ea, El, Ei,  folosim Eu, vom iesi din ciclurile victimizarii mai puternici ca oricand.

Autor: psiholog clinician, psihoterapeut Mariana Ursu-Balaci, www.psihologfocsani.ro

Publicat in: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cercul-vicios-al-victimizarii-2142180