Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti că le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba. Milton H. Erickson

Comunicare, Depresie, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

„Cheia cunoaşterii vieţii conştiente se află în inconştient!”

  Karl Gustav Carus (1789-1869), medic la curtea regelui Saxoniei

Valentele psihicul uman reprezintă încă din antichitate un subiect extrem de controversat nu doar in psihologie, ci si in filozofie, mitologie, religie si stiinta, de unde rezultă caracterul său interdisciplinar. „Personalitatea umana este caracterizata de varietati si complexitati infinite de dezvoltare si organizare si nu este o organizare simpla si limitata.”  Milton Erikcson.

Primele studii  ale inconştientului  au fost in general  filosofice, metafizice, filosofia fiind mult mai avansata ca psihologia din acest punct de vedere.  Unii afirma ca metafizica inconştientului este multimilenară, coborând din Upanişade (Scripturile Hinduse)  şi din Biblie, cât si  de la gânditorii mari ai antichităţii Aristotel  sau  Platon (considerat un de strămoş al psihanalizei, ale carei idei au fost preluate şi dezvoltate de Freud). Mircea Eliade găseşte chiar că inconştientul  joacă un rol considerabil în psihologie deoarece el este cel care condiţionează nu doar experienţa actuală a omului, dar si predispoziţiile sale native, precum şi deciziile sale voluntare din viitor.

De-a lungul vremurilor cu tot caracterul lor fantezist, mitologic, cărturarii, filosofii, psihologii  au căutat să explice o realitate, care astăzi este în afară de orice îndoială, şi anume că psihicul nu este totuna cu conştiinţa, ci ascunde zone greu accesibile, adânci, greu accesibile ale căror manifestări stârnesc uimire, stupefacţie chiar, şi dicomfort. Numeroase cercetări acumulate de-a lungul timpului vorbesc  destul de elocvent despre existenţa unei activităţi psihice în afara perimetrului conştiinţei.

Dar ce este constientul?

Conştientul  este acela care se ocupă de latura raţională, analitică şi logică a minții noastre.  Cam 5 % din mintea noastră. Ne folosim de constient pentru toate activităţile zilnice care cer raţiune, memorie şi acţiune. Utilizăm conştiinţa de fiecare dată când mâncăm, când ne gândim la ceva, când lucrăm, când analizăm o situaţie, când citim, când vorbim, sau când luăm decizii. Felul în care gândim depinde de partea conştientă a creierului nostru şi este direct responsabilă de performanţele sau de eşecurile noastre în diferitele domenii de activitate ale vieții, de fericirea sau de nefericirea noastră. Constientul este utilizat de fiecare dată când trebuie să gândim, să ne folosim rațiunea şi reprezintă voinţa nostră. Tot conştientul este acela care ne impune limite psihice şi mentale, este acela care poate suferi blocaje psihologice, din cauza cărora putem întâmpina greutăți, neîmpliniri, putem suferi depresii.

Cât despre Inconştient (95 %),  Erickson obişnuia să spună: “Aveţi încredere în inconştientul vostru”. Inconştientul nostru este creativ şi inteligent, este o parte înţeleaptă a noastră, mult mai înţeleaptă decât partea conştientă, care este limitată datorită credinţelor îngrăditoare pe care le păstram în mod conştient.

Inconştientul nostru este priceput la lucrurile la care se pricepe. Aceasta înseamnă că dacă ştim cum sa mergem pe bicicleta, şi mergem pe o pistă de biciclete şi ne antrenăm, devenim un biciclist performant. Apoi, când alegem să participăm  spre exemplu la competiţii de ciclism montan, ieşim de pe terenul plan (din zona de confort)  şi mergem pe trasee de munte. E important să avem încredere în inconştientul nostru. Inconştientul nostru ştie să dea comenzile pentru a merge pe bicicletă şi are nevoie să fie lăsat acţioneze deoarece, dar dacă încercăm să urcăm pe cărari de munte, abrupte în mod conştient sau daca ne gândim cum ne ţinem echilibrul pe bicicletă, atunci s-ar putea să ne trezim stângaci, aproape în imposibilitate de a ne mentine echilibrul. Dacă vă ne vom gândi cum să facem, vom merge mult mai încet şi mult mai greu. La fel se întâmplă şi când ducem lingura cu mâncare la gură. Dacă ne gândim la traseul pe care îl parcurge lingura din farfurie până la gură, s-ar putea  ca atunci când ajunge la nivelul gurii să nu mai fie ciorbă în ea…ar putea fi pe pantaloni sau pe masa…

Atunci când ştim cum să conducem o maşină, o facem în mod automat, nu trebuie să ne gândim cum să punem frâna sau cum să apăsam ambreiajul, odată ce am învăţat asta, iar inconştientul vnostru devine priceput la acest lucru, deci nu trebuie să ne gândim la asta.

Una dintre definiţiile inconştientului este că face lucrurile în mod automat. Deci, să ne acordăm privilegiul de a face ce ştim să facem!

Chintesența succesului

Povesti cu Talc, Psihologie, Psihoterapie

De cele mai multe ori suntem convinsi ca succesul constă în faimă, bogatie pe plan profesional sau personal. Nu-i chiar asa!

Succesul, de fapt defineste omul FERICIT! Este în mâinile celui care este fericit cu viața pe care o duce. Este omul care iubeste și este iubit, care stie sa rada la o gluma buna, sa faca haz de necaz si sa extraga lucrurile bune din orice situatie. Este persoana care respecta oamenii, natura, omul respectat de ceilalti.

Succesul înseamnă sa fii capabil să dai tot ce ai mai bun din tine.

Fotografie0397

Cutiile lui Dumnezeu

Povesti cu Talc

DSCF4075Am in mainile mele doua cutii pe care Dumnezeu mi le-a dat să le țin. Mi-a spus:

– Pune toate durerile în cea neagra și toate bucuriile în cea aurie.

I-am ascultat cuvintele și in ambele cutii mi-am păstrat bucuriile si necazurile. Dar cea aurie a devenit din ce in ce mai grea în timp ce cea neagra era la fel de usoara ca inainte. Curios, am deschis cutia neagra ca să văd de ce era in continuare usoara și am gasit pe fundel ei o gaura in care cazusera necazurile mele.

I-am aratat lui Dumnezeu gaura si am gandit cu voce tare:

– Ma intreb unde or fi mers necazurile mele? Iar el mi-a zâmbit:

– Fiul meu, toate tristetile tale sunt cu mine.

– Doamne, de ce mi-ai dat cutiile, pe cea aurie si pe cea neagra cu o gaura?

– Cea aurie este pentru a-ti numara binecuvântarile, iar cea neagra pentru ca să-ti uiți necazuri1le.

(autor necunoscut)

Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Sinceritate versus disimulare în comunicarea din mediul virtual

Comunicare, Psihologie, Psihoterapie

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588809091-sinceritate-versus-disimulare-in-comunicarea-din-mediul-virtual.html

Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online
Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl fac, când interacţionează unii cu alţii, este acela de a se prezenta pe ei înşişi. Oamenii ajung să dezvolte tehnici pentru aceasta din dorinţa de a se prezenta într-o lumină pozitivă, o persoană acceptabilă, pentru ceilalţi.

De multe ori, atunci când se încurcă, cand se simte jenat, înseamnă că persoana în cauză nu a reuşit să se prezinte în termenii general acceptaţi de societatea din care face parte. Cea mai mare parte a timpului oamenii folosesc măşti. O mască socială, o mască profesională, alta familială, etc.
Unii oameni sunt mai degrabă ei înşişi online decât offline. Normele sociale şi culturale dictează de multe ori ceea ce este şi ce nu este. Ele dictează ce fel de persoană trebuie să fie individul ca să fie plăcut altora. Zilnic avem de-a face cu măşti şi cu o politicoasă distanţă socială. De ce s-ar crede că sinele din lumea materială este mai autentic decât cel prezentat online?
Mulţi oameni se dezvăluie doar în mediul online. Unii găsesc mai autentice relaţiile online, atunci când găsesc persoana potrivită, decât relaţiile pe care le au offline. Anxietatea nereuşitei conform standardelor dispare în comunicarea online.

Cu mască sau fără mască

În conjuncturi diferite ale comunicării, oamenii dau pe faţă aspecte diferite ale personalităţii lor, ale identităţii lor. Dacă un individ îşi înlocuieşte agresivitatea din viaţa materială cu un comportament agresiv în spatiul virtual, asta înseamnă că ambele comportamente reflectă importante aspecte ale personalităţii lui, care ies la suprafaţă în condiţii diferite. Dacă altă persoană este timidă offline şi se exprimă îndrăzneţ în mediul online, nici una dintre prezentările ei nu este mai adevărată decât cealaltă. Ambele sunt dimensiuni a ceea ce este ea. Nu materialitatea hotărăşte ce este adevărat, pentru că am văzut că aproape nimeni nu este ceea ce vrea cu adevărat să fie în realitatea materială. Ceea ce este important este păstrarea unui echilibru între capacitatea de integrare a sinelui în societate şi disocierea lui, prezentarea lui fragmentată online.
În viaţa de toate zilele oamenii joacă numeroase roluri: copil, părinte, soţ, soţie, vecin, prieten, angajat, rudă, etc. Identitatea unei singure persoane are mai multe valenţe. Pe net nu trebuie să ne prezentăm la pachet, ca un tot, cum suntem, cum vorbim, cum gândim, simţim. Pe net se învaţă deconstruirea sinelui. Userii se prezintă divizat, pe pachete de conţinut şi dimensiuni variabile. A aduce împreună diferite componente ale identităţii offline şi a celei online într-un echilibru, într-un întreg armonios, poate fi un semn al sănătăţii mintale, ceea ce unii mai numesc şi „principiul integrării“.
Tot timpul oamenii descoperă lucruri despre ei înşişi pe care nu le conştientizaseră înainte. Aspecte zilnice cu care ne confruntăm, vise, fantezii, deseori ne arată părţi ascunse ale identităţii noastre. Dacă multe lucruri ar rămâne la nivel de vis sau fantezie, ar însemna că sunt ireale. Dacă se experimentează în spatiul virtual, nu devin ele mai reale şi mai adevărate decât credeam?
Cum alege să se prezinte cineva online nu este întotdeauna o alegere conştientă. De multe ori individul nu este conştient cum disociază părţi ale identităţii sale şi nici valenţele emoţionale pe care le ataşază fiecărui aspect în parte. Internauţii aleg un nickname sau un avatar doar pentru că li s-a părut a fi mai atrăgător şi nu îşi pot explica de multe ori alegerea. Alteori ei aleg să participe la discuţiile unui grup sau se ataşează unor grupuri online fără a putea să explice alegerea. Unii joacă roluri întocmai ca actorii pe scena şi mărturisesc că se transpun foarte usor în pielea personajelor alese. Unii dintre ei sunt conştienţi de alegerea pe care o fac, sunt mulţi alţii care nu o pot explica. De prea multe ori s-a dovedit că este o iluzie ideea că totul se poate controla.

Jucăm propriile roluri

Diferite canale de comunicare exprimă diferite aspecte ale identităţii noastre. Ne exprimăm identitatea prin hainele pe care le purtăm, prin limbajul mimico-gestual, prin profesia aleasă şi hobby-uri. La fel şi în mediul virtual oamenii îşi aleg un canal anume prin care să-şi exprime identitatea. Există o varietate de opţiuni, fiecare pentru aspecte specifice ale identităţii noastre. Unii preferă comunicarea sincronă ca chatul/messengerul de exemplu, care reflectă spontaneitatea şi sentimentul prezentului. Alţii preferă comunicarea asincronă pentru mai mult timp de reflexie, ca de exemplu email-ul şi mesajele offline. Sunt alte persoane cărora le place să arate mai mult decât să primească; asta prin folosirea camerei web şi crearea paginilor web, blogurilor. Media aleasă poate fi în corelaţie cu gradul de integrare şi disociere şi, prin extindere, gradul în care o persoană prezintă un self imaginar sau real.
Sinceritatea este o parte inevitabilă a interacţiunii sociale. În comunicarea faţă în faţă, breşele sincerităţii sunt mai puţin problematice ca în comunicarea online. Interlocutorii în comunicarea faţă în faţă sunt izbiţi mai întâi de culoarea părului, faţă sau de tonul vocii şi mai puţin de congruenţa sau consistenţa comunicării. Sinceritatea poate fi văzută ca având două potenţiale şi contradictorii finalităţi: sinceritatea exprimării sinelui şi cea a prezentării sinelui. O persoană este mai sinceră cu cât libertatea de a acţiona este mai mare. De exemplu, o persoană este cu atât mai liberă să acţioneze cu cât nu sunt consecinţe legate de aceste acte. Astfel, libertatea de a acţiona este redusă de dezvăluirea identităţii. De exemplu, odată dezvăluită identitatea unui filantropist, el va primi cereri pentru alte fapte caritabile.
Pe de altă parte, când indivizii se prezintă altora, măresc probabilitatea ca faptele lor să aibă consecinţe în formarea opiniei celorlalţi despre ei. Cu cât persoană este mai sinceră în prezentarea de sine, cu atât sunt mai aproape de a crede că consecinţele faptelor lor nu mai sunt o posibilitate, ci o probabilitate. Aceasta conduce la fapte care să minimalizeze probabilitatea de a crea valenţe negative ale percepţiei identităţii.

Psihoterapeut

Mariana Ursu-Balaci 

Emotiile un factor important in afectiunile dermatologice

Psihologie, Psihoterapie

Fotografie0026 De obicei ne gandim la piele ca la stratul protector care ne protejeaza organele sensibile ale corpului. Trebuie sa realizam ca ea insasi este un organ, de fapt cel mai mare  si mai sensibil organ al corpului nostru.

Epiderma, stratul superior ai pielii se reinoieste  in permanenta. Derma, urmatorul stat este alcatuita in mare parte din tesut conjunctiv, iar tesutul subcutanat  stocheaza grasimea pentru a asigura termoizolatie si energie. Glandele sudoripare, reprezinta una din caile prin care organismul scapa de reziduri, apa si saruri.

Pielea are rol complex in intregul proces biologic al vietii. Cu ajutorul soarelui, luminii solare ca ea transforma  colersterolul in vitamina D, atat de importanta in intarirea oaselor si activeaza celulele sistemului imunitar.

Pielea mentine mediul propice pentru functionarea in conditii optime a celorlale organe, un mediu protejat unde teperatura nu trebuie sa se abata  prea mult de la 37 °C. Ea trebuie sa se adapteze  in permanenta la mediul extern; in conditii de frig vasele se contracta pentru a memtine caldura  corpului, iar atunci cand temperatura creste, glandele sudoripare secreta lichide si prin evaporarea lor temperatura interioara este impiedicata sa cresca.

Este bogata in terminatii  nervoase care asigura legatura cu creierul. Sa luam un exemplu banal: atunci cand atingem cu mana un obiect ascutit sau fierbinte, mesajele senzorilor de pe piele transmit impulsuri creierului care actioneaza inmediat, retragand mana pentru a o proteja.

Pielea este foarte sensibila la emotii. Devine umeda sau palida cand ne temem, cand suntem stanjeniti sau sfiosi se imbujoreaza, straluceste cand suntem fericiti. Toate starile emotionale pe care le traversam provoaca schimbari la nivelul pielii. Inca din timpurile lui Hipocrate se stia  ca intre minte si corp exista  legatura si ca acesta din urma reactioneaza la emotie. Corpul poate fi expus la boli diferite (de la o banala raceala sau infectie,  la  un atac de cord), datorita unor evenimente stresata aparute la un moment dat in viata, ceea ce ne conduce la ideea ca exista lagatura intre un corp chinuit si o minte tulburata. Fotografie0082

Starile afective intense, convingerile, ori gandurile pot vindeca sau imbolnavi. Referitor la acest aspect R. W. Bartop afirma intr-un studiu publicat in  The Lancet (1997), ca  in urma monitorizarii sotilor unor femei care au decedat din cauza cancerului, acestia au prezentat o slabire accentuata a sistemului imunitar.

Pielea reprezinta interfata, scutul de protectie cu mediul extern, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Intre aceasta si sistemul nervos exista o legatura stransa, si de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca dupa o suparare sau dupa o emotie puternica  ne trezim ca ne-a aparut ceva pe piele, iritatii, urticarii …  Interactionam, atingem si suntem atinsi prin piele. Tot asa experimentam durerea si placerea, primim si oferim dragostea, este granita cu lumea exterioara. Este fateta pe care o prezentam lumii, teritoriul nostru privat. Pielea este in aceeasi masura organ fizic, cat si emotional, iar problemele emotionale pot determina multe suferinte dermatologice.

Si nu emotiile provoaca cele mai mari probeleme, ci eforturile noastre de a ne proteja de ele, faptul ca ne inabusim durerea si nu ne dam voie sa ne simtim sentimentele. Acestea ne cresc predispozitia de a dezvolta simptome fizice, inclusiv boli dermatologice. Ne putem respinge furia, care aproape ne-a invadat viata, nevoile sexuale (fiindca societatea ne-a invatat ca trebuie sa le reprimam), goliciunea ramasa din cauza faptului ca parintii n-au stiut sa ne arate dragostea, dar nu le putem spulbera si astfel, ele, sentimentele  gasesc calea spre exterior de multe ori prin piele. Emotiile pe care le-am ascuns de atatea ori, pentru a ne proteja de durere sunt exprimate prin piele. Pielea are viata ei emotionala. Ea urla de durere pentru noi, ne pedepseste pentru fapte reale sau imaginare, isi aminteste evenimentele traumatizante. Ea nu are in arsenal cuvinte, insa  se poate exprima printr-o explozie furioasa de psoriazis, zona zoster sau eczema, ori urticarii sau veruci sau orice altceva. Toate problemele pielii au o cauza emotionala.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

 

Cuibul gol, un sindrom?

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

paianjenM-am intrebat deseori cum resimt parintii separarea copiilor de ei, ce simt atunci cand copiii lor pleaca de acasa.  Multi dintre ei se simt deseori vaduviti si tristi.  Apar probleme legate de somn, isi pierd cheful de viata, apetitul. Le lipseste ceva si nu gasesc cu ce sa umple golul lasat de plecarea (declaratia de independenta) copiilor lor. Pentru asta au luptat toata viata, insa atunci cand puisorii isi iau zborul este greu de umplut golul. Se simt confuzi, bulversati, mai ales atunci cand prin minte le trec imagini care le amintesc cat de dificile au fost momentele din timpul adolescentei ( si nu numai), cata energie au consumat cautand sa-i mentina „in limitele normalului impus de societate de cele mai multe ori”, atunci cand credeau ca vor simti o mare usurare cand copiii lor vor pleca in sfarsit de acasa si-si vor lua in mainile lor propriile vieti.

Unii cercetatori cred ca relatiile tensionante din timpul adolescentei dintre parinti si copii reprezinta de fapt un ajutor dat ambelor parti de natura, pentru ca trecerea de la legaturile foarte puternice din timpul copilariei la independenta din perioada tanarului adult sa fie mult mai usor de traversat. Totusi , nu-i chiar atat de simplu, pentru ca oricate tensiuni si animozitati ar fi presupus aceasta perioada, „ruperea” este apasatoare pentru fiecare parte, pentru ca legatura este extrem de puternica. In general cel mai mult sufera parintii. Ei pot dezvolta cu usurinta o depresie, chiar daca au o cariera de succes si o casnicie fara cusur. Imi trece prin minte acum imaginea unei doamne, dupa ce baiatul (unicul) sau a plecat la facultate, si nu orice facultate, ci  cea care reprezenta continuarea in viitor a activitatii ei de o viata, perpetuarea pasiunii ei. A dezvoltat stari depresive. Se simtea trista, parasita, plangea cu usurinta, devenise irascibila, insomniile luasera locul noptilor linistite, cu somn odihnitor, chiar daca avea alaturi un sot iubitor si atent si o activitate care ii conferea multe satisfactii profesionale.

Pe de alta parte exista si copii care suporta mai greu separarea de parinti, sunt cei care nu au luat primele lectii de zbor.

Misiunea noastra, a parintilor este aceea de a ne creste copiii, astfel incat atunci cand vine vremea sa-si ia zborul spre independenta sa fie cat mai siguri de ei. Trebuie sa-i investim cu incredere si sa fim siguri ca se vor descurca. Ei au nevoie de incurajarile noastre. Si ceea ce este sigur intotdeauna vor simti nevoia sa se intoarca la cuibul din care au invatat sa zboare pentru prima data. Si de cele mai multe ori castigam, pentru ca ei nu se intorc singuri la noi.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana