Într-una din zilele acestea

Povesti cu Talc, Psihologie

poza1   Într-una din zilele acestea îti vei pierde rabdarea si le vei striga copiilor tăi urmatoarele:

– Când veti creste odata si nu va veti mai comporta ca niste salbatici? Și adevarul este ca vor face acest lucru. Poate ca le vei striga:

– Iesiti din casa, duceti-va afara sa va jucati! Incercati sa nu va loviti si nu mai trantiti usa atat de tare! Și nu o vor mai face. Le vei face ordine in dormitoare pana cand totul ca fi curat si la locul sau, jucariile pe etajere, animalele de plus pe pat si toate hainele lor asezate in dulap. Ii vei chema si le vei zice:

– Vreau sa ramana asa! Si asa va ramane! Vei pregati cina perfecta, salata va ajunge intreaga pe masa, fara sa lipseasca ceva. Prajitura va fi perfecta, fara urme de degete, pentru ca au gustat-o in bucatarie, si vei spune:

– În sfarsit! aceasta este o mancare ce poate fi servita invitatilor si vei manca fara ei. Cand va suna telefonul, vei striga:

– Nu ridicati receptorul de la celalalt aparat cand vorbesc! Vreau intimitate si terminati de urlat … M-ati auzit? Si nu iti va răspunde nimeni. În casa ta nu vor mai fi urme pe fata de masa si nici vase de flori aduse din gradina cu un sarut. Nu va mai trebui sa cosi gaura pantalonilor si niciodata nu-ti vei mai rupe unghiile incercand sa dezlegi nodurile de la sireturile pantofilor lor. Nimeni nu va intra in casa ta cu noroi pe ghete si vor disparea toate acele elastice care umpleau totdeauna baia.

     Imaginează-ți! Nimeni nu-ti va folosi creionul de buze pentru a scrie pe pereti. Nu va mai trebui sa cauti o dadaca pentru a te duce la petrecerile de revelion. Nu va trebui sa asisti la sedintele de la scoala, cu parintii si nici sa fii prezenta la piesele unde fiul tau are rolul de arbore. Nu va trebui sa te ocupi de transportul pana la scoala, de muzica care-ti sparge timpanele sau de drumurile in plus facute pana la scoala deoarece fiul tau si-a uitat pachetelul acasa.

    Imagineaza-ti! de Craciun nu vei mai primi cadouri facut e din betisoare de inghetata, se vor termina saruturile umede de lapte de dupa micul dejun. Nu va mai trebui sa te preocupi niciodata de dintii care cad si de cei noi care trebuie sa le iasa. Nu vei mai auzi vocile care continua sa vorbeasca dupa ce ai stins lumina, nu vei mai avea de a face cu genunchii juliti pe care sa-i saruti, si nici cu degetele murdare pe care sa le cureti. Va ramăne doar o voce care va spune:

– Când vor creste si nu se vor mai purta asa salbatic?

    Liniștea iti va raspunde:

Deja au facut-o … 

(Felipe Hutsell)

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1

Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Dacă niciodată …

Povesti cu Talc

dacaDacă niciodată nu vei rupe un ciorchine de strugure, nu vei avea niciodata un pahar cu vin pe masa.

Dacă nu riști niciodată să pierzi, nu vei avea posibilitatea sa câstigi.

Daca nu infrunti niciodată durerea de a pleca, nu vei cunoaște nici bucuria reîntoarcerii.

Daca nu vei suferi niciodata murind la semănat, nu te vei bucura vreodata de renastere prin recoltă.

Dacă nu te vei lupta niciodată cu greutatea vinei tale, nu te vei putea bucura nici de alinarea iertării.

Dacă nu vei inmuia niciodată grăunțele grâului tău, nu vei cunoaște niciodata savoarea pâinii.

Dacă nu vei infrunta niciodată frica de a nu mai fi cum esti, nci nu vei descoperi vreodata fericirea de a fi cum poți să fii.

Dacă nu esti dispus niciodată sa renunti la tot ce ai, nu vei simți niciodata că ai totul in mod liber.

Dacă nu ești dispus să mori pentru o cauză, niciodată nu vei ști pentru ce trăiești.

Dacă nu vei face față durerii tale, niciodată, si vei renunța să mai râzi pentru a plânge, nu vei cunoaște vreodată binecuvântarea aceluia care renunță să mai plângă  pentru a râde.

Dacă nu riști niciodată să traversezi râul, nu vei ști niciodată ce se află pe malul celalalt.

(J. Puello)

 

Avem de ales

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

     Noi, oamenii avem capacitatea de a ne crea propria realitate, in orice moment. Avem posibilitatea de a ne crea zi de zi, propriile „miracole personale.” Trairile si sentimentele ne ajuta sa ne cream realitatea interioara, propria realitate, aceasta transpunandu-se in experiente exterioare, in modul in care alegem sa percepem realitatea exterioara. DSC09334

   Senzatiile sunt date de interactiunile cu mediul, in timp ce perceptiile reprezinta maniera in care fiecare individ decodifica acele informatii si le transforma in emotii.        Sentimentele sunt expresia gandurilor, iar gandurile propria perceptie a realitatii. Harta nu este teritoriul, este reprezentarea in maniera  personala a teritoriului, in functie de  credintele, valorile, experientele, concluziile, de reprezentarile mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea exterioara.

    De obicei, atunci cand ne confruntam cu situatii noi cautam in experientele anterioare, interioare si nu in experiente din mediul exterior.

               De fapt, avem de ales. Continue reading

O poveste de viata

Povesti cu Talc

m_IMG_6034
Un bărbat în vârstă de peste 90 de ani , bărbierit proaspăt, pieptănat la fel, s-a îmbrăcat şi la ora 8 dimineaţa a pornit spre azil. Soţia lui, s-a stins din viaţă şi din acest motiv, a simţit nevoia să părăsească locuinţa.
Stă în foaierul azilului aşteptând, zâmbeşte înspre noi atunci când îi spunem:
– camera dumneavoastră este pregătită!
În timp ce mergem spre lift, îi povestesc pe scurt cum e camera lui, ce culoare are perdeaua şi cuvertura de pe pat, ce are în cameră.|
– Îmi place foarte mult, spune el şi e încântat ca un copil de 8 ani care acum urmează să primească prima lui camera separată de părinţi.
-Stimate domn, încă nici nu aţi văzut camera, aşteptaţi un pic înainte să vă pronunţaţi, am răspuns eu.
– Nu are nimic dacă nu am văzut-o încă, spune el.
Fericirea nu este dependenţă de ceva anume. Eu aleg fericirea în mod independent. Faptul că îmi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoraţii, ci de cum vreau eu să o văd. Eu am decis deja în mintea mea, camera îmi place. Deciziile le iau în fiecare dimineaţă, imediat ce mă trezesc.
Pot să iau decizia să îmi petrec ziua în pat şi să încerc să număr câte extremităţi sau componente ale corpului meu nu funcţionează cum ar trebui, sau mă dor; ori, pot să spun mulţumesc cerului pentru tot şi pentru că mă pot misca.
Fiecare zi este un cadou dacă pot să îmi deschid ochii, să mă concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat pe parcursul vieţii mele.
Bătrâneţea este ca şi un cont în bancă. Iei de acolo exact ce ai adunat.
Vezi, sfatul meu este să aduni multă, multă fericire şi amintiri frumoase în contul tău de amintiri. Şi îţi mulţumesc că ţi-ai adus contribuţia la contul meu, unde eu şi azi tot strâng şi mai strâng, spuse omul învăţat.
Ţine minte cele de mai jos şi ai sansă să fii fericit:
1. Eliberează-ţi mintea de ură.
2. Eliberează-ţi mintea de aţi face griji mereu.
3. Trăieşte modest.
4. Dăruieşte mai mult.
5. Aşteaptă mai puţin de la alţii.
( autor necunoscut- din literatura internationala)

Carpe diem

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie

In vremuri de demult trăia un împărat tare bun la suflet si fiindca simtea ca nu mai are mult de trait s-a gandit sa-si rasplateasca sulujitorul cel mai de nadejde. Il  chema intr-una din zile  si-i spuse:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te, iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi curajos, omul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte, iar când obosea sau îi era foame nu se oprea. apasi pamant
Parcursese mult drum, suprafata era foarte mare,  însă, boala, oboseala şi foamea l-au rapus, lâsându-l fără pic de vlagă. Trupul de care nu mai avusese grija in goana lui dupa avere, isi cerea tributul. Atuci s-a întrebat:

-De ce am fost atât de lacom si nu m-am oprit la timp sa-mi trag rasuflarea? In goana mea n-am vazut oameni, n-am vazut, paduri sau campii, m-am vazut cerul albastru. Am alergat ca un nebun, iar acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să fiu îngropat!

Viata noastra este precum o calatorie. In fiecare zi alergam pentru a obtine castiguri materiale, ori prestigiu sau recunoştinţă. Uitam din păcate sa acordam atentia cuvenita sănătatii, timpul pe care ar trebui să il petrecem alaturi de familie, să ne oferim mici bucurii, sa avem grija de sufletul nostru, sa apreciem lucrurile frumoase si cu adevarat importante din viata noastra. Dar intr-o zi, cand vom obosi de atata goana, cand vom privi in urmă am putea realiza că nu avem nevoie de atatea lucruri, dar  atunci din pacate nu vom mai putea da timpul inapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Sa ne oprim, o clipa doar din acest maraton si sa ne bucuram de ceea ce avem si sa privim cu atentie si cu ochii larg deschisi in jurul nostru..

Viata  nu se rezuma doar castiguri materiale sau sociale, ea nu înseamnă numai muncă. E drept ca trebuie sa muncim pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile ei. Dar ar fi indicat ar fi sa existe o balanţă între: muncă, distractie  familie, iubire  etc. Noi suntem la carma vietii noastre si  deci, noi  decidem cum  ne echilibram viaţa. Este important sa ne definim bine prioritatile. Ne nastem cu un scop si toata viata ne straduim sa-l atingem, spune Alfred Adler, iar fericirea face parte din  intenţia şi scopul vieţii,  ea este unul dintre  ţelurile existenţei umane.

Si de ce sa nu o luam  mai uşor, sa  facem ceea ce ne dorim, sa iubim  sa ne distram, sa ne permitem sa gresim si sa alocam timp si celui mai neinsemnat amanunt din viata noastra care ne-ar putea provoca o  bucurie, fie ea cat de mica. Esentele tari se pastraza in sticlute mici, spune inteleptul; bucuriile mici dau savoare vietii, ele o condimenteaza.

Sa iubim ziua de astazi si sa o traim ca si cand ar fi ultima.  Sa constientizam  clipa de astazi, caci maine ea este doar o  amintire.

Emotiile un factor important in afectiunile dermatologice

Psihologie, Psihoterapie

Fotografie0026 De obicei ne gandim la piele ca la stratul protector care ne protejeaza organele sensibile ale corpului. Trebuie sa realizam ca ea insasi este un organ, de fapt cel mai mare  si mai sensibil organ al corpului nostru.

Epiderma, stratul superior ai pielii se reinoieste  in permanenta. Derma, urmatorul stat este alcatuita in mare parte din tesut conjunctiv, iar tesutul subcutanat  stocheaza grasimea pentru a asigura termoizolatie si energie. Glandele sudoripare, reprezinta una din caile prin care organismul scapa de reziduri, apa si saruri.

Pielea are rol complex in intregul proces biologic al vietii. Cu ajutorul soarelui, luminii solare ca ea transforma  colersterolul in vitamina D, atat de importanta in intarirea oaselor si activeaza celulele sistemului imunitar.

Pielea mentine mediul propice pentru functionarea in conditii optime a celorlale organe, un mediu protejat unde teperatura nu trebuie sa se abata  prea mult de la 37 °C. Ea trebuie sa se adapteze  in permanenta la mediul extern; in conditii de frig vasele se contracta pentru a memtine caldura  corpului, iar atunci cand temperatura creste, glandele sudoripare secreta lichide si prin evaporarea lor temperatura interioara este impiedicata sa cresca.

Este bogata in terminatii  nervoase care asigura legatura cu creierul. Sa luam un exemplu banal: atunci cand atingem cu mana un obiect ascutit sau fierbinte, mesajele senzorilor de pe piele transmit impulsuri creierului care actioneaza inmediat, retragand mana pentru a o proteja.

Pielea este foarte sensibila la emotii. Devine umeda sau palida cand ne temem, cand suntem stanjeniti sau sfiosi se imbujoreaza, straluceste cand suntem fericiti. Toate starile emotionale pe care le traversam provoaca schimbari la nivelul pielii. Inca din timpurile lui Hipocrate se stia  ca intre minte si corp exista  legatura si ca acesta din urma reactioneaza la emotie. Corpul poate fi expus la boli diferite (de la o banala raceala sau infectie,  la  un atac de cord), datorita unor evenimente stresata aparute la un moment dat in viata, ceea ce ne conduce la ideea ca exista lagatura intre un corp chinuit si o minte tulburata. Fotografie0082

Starile afective intense, convingerile, ori gandurile pot vindeca sau imbolnavi. Referitor la acest aspect R. W. Bartop afirma intr-un studiu publicat in  The Lancet (1997), ca  in urma monitorizarii sotilor unor femei care au decedat din cauza cancerului, acestia au prezentat o slabire accentuata a sistemului imunitar.

Pielea reprezinta interfata, scutul de protectie cu mediul extern, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Intre aceasta si sistemul nervos exista o legatura stransa, si de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca dupa o suparare sau dupa o emotie puternica  ne trezim ca ne-a aparut ceva pe piele, iritatii, urticarii …  Interactionam, atingem si suntem atinsi prin piele. Tot asa experimentam durerea si placerea, primim si oferim dragostea, este granita cu lumea exterioara. Este fateta pe care o prezentam lumii, teritoriul nostru privat. Pielea este in aceeasi masura organ fizic, cat si emotional, iar problemele emotionale pot determina multe suferinte dermatologice.

Si nu emotiile provoaca cele mai mari probeleme, ci eforturile noastre de a ne proteja de ele, faptul ca ne inabusim durerea si nu ne dam voie sa ne simtim sentimentele. Acestea ne cresc predispozitia de a dezvolta simptome fizice, inclusiv boli dermatologice. Ne putem respinge furia, care aproape ne-a invadat viata, nevoile sexuale (fiindca societatea ne-a invatat ca trebuie sa le reprimam), goliciunea ramasa din cauza faptului ca parintii n-au stiut sa ne arate dragostea, dar nu le putem spulbera si astfel, ele, sentimentele  gasesc calea spre exterior de multe ori prin piele. Emotiile pe care le-am ascuns de atatea ori, pentru a ne proteja de durere sunt exprimate prin piele. Pielea are viata ei emotionala. Ea urla de durere pentru noi, ne pedepseste pentru fapte reale sau imaginare, isi aminteste evenimentele traumatizante. Ea nu are in arsenal cuvinte, insa  se poate exprima printr-o explozie furioasa de psoriazis, zona zoster sau eczema, ori urticarii sau veruci sau orice altceva. Toate problemele pielii au o cauza emotionala.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana