Insingurare

Psihologie

Mi se pare aproape imposibil ca in aceasta lume in care exista atatea posibilitati de  comunicare si atata usurinta in a stabili relatii cu ceilalti sa existe si atata singuratate. Deși exista atatea canale de comunicare, pare ca lumea nu mai vorbeste, nu mai aude, nu mai interactioneaza, lumea se insingureaza. Poate ca este o forma de manifestare a egoismului, un fel de lene sau poate o forma de autoconservare care ne impiedica sa ne intoarcem spre ceilalti sa le daruim ceva din noi? Nedaruind ne insinguram si noi. Viața noastra este precum o lumânare aprinsă, lumina ei se invioreaza atunci cand lasam sa intre in viata noastra momente vesele si le impartasim alaturi de ceilalti, cand suntem fericiti.

Daca lasam adierea singuratatii sa ii intunece stralucirea, viata noastra devine trista, anosta,  intunecata. Dar daca lumanarile noastre se apropie de altele, de alte surse de lumina, atuci cercul de lumina creste, flacara fericirii si a bucuriei creste, inunda sufletele noastre.

Singuratatea este precum o molie care ne mănancă bucuria de a trai si ne saraceste viata.

Ursu-Balaci Mariana

mark

Pentru ce gonești astăzi?

Povesti cu Talc

          De la geamul său putea vedea piața. Domnul Gogu, profesorul de istorie își  văzu unul dintre studenții preferați de la filosofie,  pe Mihai,  umblând în grabă, părând foarte preocupat. Îl sună și îl invită la el.

–         Mihai, ce umbli așa grăbit, de parcă-ți tună și plouă? În ultimul timp numai așa te-am vazut.

–         Păi, am o grămadă de treburi de rezolvat și nu mai știu cu care să încep. Timpul mă presează.

–         Ascultă Mihai, tu ai văzut în această zi cerul?  Mihai dădu din cap în semn că nu.

–         Dar vișinul din fața casei care tocmai a înflorit?

–         Nu, domnule profesor, n-am apucat să-l văd, mă grăbeam.

–         Dar trotuarul pe care ai călcat, strada ai observat-o? Ai văzut pe unde ai mers astăzi?

–         Da, domnule profesor, asta da.

–         Și  acum, vezi și acum?

–         Da,  domule profesor, văd.

–         Și ce vezi, poți să-mi spui?

Mihai își duse mâna dreaptă la cap și spuse încurcat:

–         Femei, bărbați, copiii care merg grăbiți care-ncotro au treabă,  asta văd.

–         Măi Mihai, vezi tu, peste câteva zeci și zeci de ani, pe aceleași străzi vor forfoti la fel ca și acum oameni mergînd fiecare după interesul lor. Vor fi mașini, biciclete și cine știe ce alte minuni ale tehnologiei.  Eu însă nu voi mai fi aici și nici tu.  Și te întreb la ce gonesti atâta, daca nu ai timp să vezi nici măcar cerul, nici măcar copacul sau florile care au înflorit și poate nici pe tine.  Pentru ce alergi?

           Tu ai avut vreme să privești cerul astăzi?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1