Copilului i-as da aripi, dar i-as permite sa invete singur sa, zboare.

Psihoterapie

Copilului i-aş da aripi,

dar i-aş permite

sa înveţe singur,

să zboare.

Gabriel Garcia Mârquez

                   Fiecare părinte este minunat.

     Fiecare mamă şi fiecare tată este, în adăncul  fiinţei sale, un părinte desăvărşit. Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la lumină de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie indrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

    Unii sunt timizi şi se blochează în „Ce va zice lumea?”

    Alţii sunt stăngaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel incăt să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de propriii lor copii. Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de propriii lor părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori. Fiecare dintre noi suntem, in fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

    Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copiii voştri, de relaţiile care există între voi şi fiii, ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Incercaţi să  priviţi lumea, pe voi, pe copiii vostri, altfel decăt pănă acum. Dacă, aplicănd anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neimpăcaţi, faceţi o schimbare.  Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor vostri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni si mai fericiţi, copiii vostri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie  de fapt să existe între părinţi si copii: iubirea şi pacea.

    Este foarte confortabil şi pentru părinte si pentru copil să ştie  fiecare în parte că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau rusine. Este foarte bine şi pentru părinte şi pentru copil să poată vorbi despre orice, să ştie şi părintele şi copilul  că, indiferent de ce se intămplă, mama si tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate, nu-l vor da afară din casă – si nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 

 

 

(Michiela Poenaru, EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR, Ghidul bunelor maniere pentru părinţi)

Când o societate își subapreciază dascălii înseamnă că nu ii pasă de generația de mâine

Psihologie

 

„Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!”– motto la o convocare de cercetare disciplinară, făcută  „cu stimă”, de un grup de persoane cu greutate, pentru a strivi psihic o colegă.

„Atitudine irevențioasă față de conducerea școlii.” – este al doilea punct din motivația din convocarea în vederea cercetării disciplinare a doamnei informatician de la un liceu din Galați, care sună mai degrabă a dicton ceaușist și îmi amintește de congresele „tovarășului”, în care cel fără abilități de lingușire și multe adjective din această categorie era izolat și persecutat.

Cazul doamnei informatician, care și-a pierdut viața în urma suprasolicitării este departe de a fi unic în societatea noastră, cu atât mai puțin în învățământ. În multe domenii de activitate se întamplă lucruri asemănatoare, din păcate, pentru că atributul care guvernează strategiile de management este TREBUIE!

Guvernați de interese proprii, mulți lideri uită să mai vadă în cei cu care lucrează ființe umane, nu le mai văd nevoile, limitele, cu cât îi văd mai mici, cu atât îi lovesc mai mult sau îi încarcă cu sarcini.

A murit un om tânăr, a murit o femeie, a murit o mamă, a murit o soție, o fiică, o soră! Din păcate nu mai există obiectul acestei cereri de cercetare. Regretele sunt tardive și de obicei mortul este vinovat.

De fapt, cred este vorba de un sistem de management defectuos la nivel național,  a unei strategii necorespunzătoare de organizare și gestionare a evenimentelor atât de complexe cum sunt examenele de capacitate sau bacalaureatul, dar și o consecința evaluării superficiale a competențelor manageriale.

Este adevărat ca pentru a fi un manager bun este necesar să fii un planificator bun , însă nu este de ajuns. Locul primordial în evaluarea competențelor manageriale nu ar trebui să fie ocupat de planuri de administrare, strategii,  diagnoze sau decizii, ci și a acelora care țin de latura umană, de psihologie, ori cred că acest aspect este cel mai puțin cercetat atunci când cineva se prezintă la un concurs pentru a ocupa un astfel de post (aspect semnalat de CPR și de personalități ale psihologiei din țara noastră).

Și nu mă refer la testarea psihologica simplă, psihometrică, obligatorie, ci la o evaluare psihologica complexă în care ar trebui evaluate competențele manageriale din perspectivă psihologică (capacitatea de a lucra în echipă, cum se raportează la oameni, cum comunică, abordări situaționale, cum reacționează la stres, empatia etc. ), cu atât mai mult cu cât subalternii acestora sunt formatorii generației de mâine.

Daniel Goleman spune: A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. (Inteligenţa emoţională). Asta înseamnă că fiecare om este unic, special, are propriile nevoi și de aceea trebuie tratat diferit. Poate că de asta avea nevoie doamna informatician, nevoia de a fi tratată altfel, de un om, de un colectiv, de o societate, pentru că din păcate asistăm în ultimul timp la un proces de denigrare a cadrelor didactice, cel mai des acuzate de lipsă de profesionalism, de neimplicare în procesul educațional, de multe ori considerate țapi ispășitori pentru insuccesele copiilor, ori mai mult decât atât, de scăderea popularității școlii la care profesează … și nu în ultimul rând, că au prea multă vacanță…

O expresie populară românească spune:  Cine n-are bătrâni să și-i cumpere! Extrapolând această vorbă plină de întelepciune la învățământul românesc, aș spune că dacă nu ne îngrijim de cei care ne formează copiii, atunci ar fi utopic sa avem așteptări ridicate de la generațiile viitoare.

Dascăli nevalorizați, suprasolicitati, epuizați de cele mai multe ori nu de sarcinile din fișa postului, ci de cele administrative, de cele cu titlul de TREBUIE, este una dintre situațiile din învățământul românesc cu care ne confruntăm din păcate astăzi  … Și mă gândesc la cei care au făcut din profesie o arta și se prezintă în fața clasei cu demnitate, pasiune, cu dragoste și respect fată de cei în fața elevi ori studenți. La cei care descoperă și dezvoltă potențialul copilului și-i dau aripi să zboare, cei care descoperă omida și participă la  metamorfozarea ei,  în fluture! Iar pentru a vedea un fluture cum zboară, e nevoie de empatie, răbdare, tact, capacitate de a dărui încredere mai presus de cunoștințele pe care le transmite …poate multe ore de ore de voluntariat, despre care nu spune nimeni, nu scrie pe nicăieri. Și nu sunt puțini! Vorbim despre formatorii generațiilor viitoare, care mai presus de orice sunt OAMENI,  și merită respectul nostru necondiționat!

Psih. Ursu-Balaci Mariana

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/cand-o-societate-isi-subapreciaza-dascalii-inseamna-ca-nu-ii-pasa-de-generatia-de-maine

Frica de a parasi colivia

Psihologie
Foto: internet

Daca  ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De  multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri,  face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.

Este iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii?

Psihologie

Iubirea este liantul unei relaţii în timp ce secretele otrăvesc viaţa de cuplu, spune psihologul Mariana Ursu-Balaci

De ce ne-am luat? De multe ori apare aceasta întrebare, atunci când un cuplu traversează o situaţie de criză. Cade în derizoriu că la baza înfiripării relaţiei a stat iubirea şi, de cele mai multe ori, locul acesteia este luat de lupta pentru putere, de dorinţa de a-l controla pe celălalt, apar priorităţi diferite, egoism, ceea ce poate conduce la o deteriorare a relaţiei sau chiar la ruptură. Mulţi dintre parteneri afirmă că nu mai recunosc în cel de alături ei persoana de care s-au îndrăgostit… dar câte nu s-au întamplat de atunci!
Este  iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii? Ai ales să mergi alături de partenerul tău la bine şi la greu, fiecare şi-a asumat înfruntarea vieţii umăr la umăr cu celălalt, v-aţi îmbrăţişat cu încredere, o mare de încredere, v-aţi asumat faptul că veţi înfrunta greutătile şi tot ce va urma dincolo de momentul pecetluirii relaţiei,  împreună, iubindu-vă şi oferindu-vă sprijinul unul altuia.
Iubirea este liantul unei relaţii
O relaţie solidă nu înseamnă numai iubire, dar iubirea este liantul care leagă totul: calităţile, valorile comune,  umorul, pasiunile, sensibilitatea, tandreţea, fragilitatea, compasiunea, încrederea … Dacă elementul de legătură este de calitate inferioară, construcţia se şubrezeste uşor, la cele mai mici perturbări ale ritmului firesc al relaţiei apar fisuri, care se măresc până când din ceea ce părea până de curând un cuplu solid, rămâne o ruină.
Într-o relatie sănătoasă, este normal să te abandonezi în braţele celuilat, pentru că relaţia de încredere care s-a dezvoltat între voi vă îndeamnă să vă pese unul de altul, să îţi asumi grija pentru binele celuilat, să-i dai voie  să aiba grija de tine, să admiţi că nu întotdeauna eşti la fel de puternic, să laşi deoparte mândria, să conştientizezi că împreună sunteţi mult mai puternici şi înfruntaţi mai uşor solicitările vieţii.
Iar dacă uneori e greu, e prea mare povara ori sunt prea multe responsabilităţi pe umerii unuia, atunci împărtaşirea  neliniştilor partenerului conduce în majoritatea cazurilor la descoperirea unor soluţii viabile. A face din neputinţa ta un secret conduce la un blocaj relaţional în cuplu, comunicarea nemaifiind reciprocă. Secretele, mai devreme sau mai târziu,  ies la suprafaţă şi creează şi mai multă durere.
Secretele otrăvesc viaţa de familie
Secretele nu-şi au locul în intimidate, ele otrăvesc viaţa familiei. Ele crează o prăpastie, un hău între soţi, hrănind sămânţa neîncrederii, distrugând iubirea. De fapt, consecinţa ascunderii de celalalt este aceea că te înconjori de singurătate. Singur, cu problemele şi angoasele tale, iar asta nu reprezintă ceva constructiv pentru relaţie, este mai degrabă ceea ce provoacă durere şi îndepărtarea partenerului.  Odată ruinată încrederea durează până se reconstruieşte. Încrederea este una dintre cărămizile de baza în fundaţia pe care se construieşte relaţia. Temându-te să spui adevărul şi înlocuindu-l cu o minciună rişti să îţi ruinezi relaţia şi tot ce ai investit se poate mistui într-o clipă.
Fricile, neputinţele sunt depăşite mult mai uşor atunci când sunt analizate în cadrul relaţiei.
Dar asta înseamnă recunoşterea limitelor! Să renunţi la orgoliu şi să-l faci pe celălat părtaş la frământarile tale, să-l investesti cu încredere şi să-ti recunoşti slăbiciunea în acel moment. Împreună veţi deveni mai puternici, iar relaţia mult mai solidă, pentru că ştii că te poţi exprima, eşti auzit şi înţeles, nu eşti respins sau desconsiderat, ai certitudinea ca eşti sfătuit şi ajutat la nevoie… un schimb de bogaţie sufletească, un proces viu, pe care fiecare dintre parteneri îl îndrăgeşte, îl îngrijeşte şi este actor principal. (Psiholog Mariana Ursu-Balaci)

Sursa: Ziarul de Vrancea

Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

Cu timpul învătam …

Dezvoltare personala, Psihologie

Cu timpul, fiecare învățăm diferenta subtila între a sustine mâna cuiva și a încătușa un suflet, învatăm ca dragostea nu inseamna a te culca  cu cineva si o relatie nu inseamnă siguranta. Fiecare realizeaza in timp, ca săruturile nu sunt contracte, ca darurile nu sunt promisiuni și învățăm sa acceptăm eșecurile cu capul sus si ochii larg deschisi.

Ne construim astfel  propriul drum pornind de astazi, pentru ca terenul zilei de maine este mult prea nesigur pentru ne a face planuri … iar planurile viitoare ajung să se reducă poate la jumatate sau chiar la mai putin.

Si dupa o vreme, fiecare invata ca și caldura suavă a soarelui, în exces, arde. Că este indicat sa-ti plantezi propria gradină și să iti decorezi propriul suflet dupa pricipiile tale, în loc să astepti ca cineva sa iti aduca flori sau laude.

Și fiecare invatam ca putem sa suporta, că suntem intr-adevar puternici, ca valorăm, ca suntem unici și ca în fiecare zi … e o noua șansă să învătăm.

Cu timpul învătăm că a fi cu cineva care  oferă un viitor bun înseamnă, ca mai devreme sau mai tarziu vom dori să ne intorcem in trecut să reparam cine știe ce greșeala .

Cu timpul, întelegem că doar cine este în stare să ne iubeasca cu tot cu defecte, fără să își dorească să ne schimbe, poate să ne aducă toata fericirea de care avem nevoie.

Cu timpul, ne dăm seama ca dacă  suntem  alături de acea persoana doar pentru a nu fi singuri, există posibilitatea să ajungem să nu ne mai dorim să o  mai vedem.

Realizăm, cu timpul, că prietenii adevarați valorează mai mult, decât orice cantitate de bani.

Cu timpul, întelegem că adevarații prieteni sunt putini la număr și că cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat de prietenii false.

Cu timpul învățăm că toate cuvintele spuse la mânie, pot continua să-i facă rău persoanei rănite toata viata.

Învățăm, poate, după un timp, că dacă am rănit foarte tare un prieten, niciodată relația cu el, nu va mai fi la fel.  

Vom invata in timp că toata lumea scuză, dar numai sufletele mari iarta. Vom realiza, poate că fiecare experienta traită cu o persoana este unica.

Cu timpul, ne vom da seama, poate, că cel care umilește și dispretuieste o fiinta umană, mai devreme sau mai tarziu, va suferi dublu aceleasi umilințe și dispretuiri.

Vom întelege și că a grăbi lucrurile sau a le forta va face ca in final sa nu se mai ridice la nivelul așteptărilor.

Realizăm în timp, că în realitate viitorul nu inseamna mai bine, ci momentul pe  care il trăiam, exact in acea clipa.

Cu timpul,  vom vedea ca dacă suntem fericiți cu cei care ne sunt alaturi ne va fi îngrozitor de dor de cei care ieri erau cu  noi și care acum au plecat.

Cu timpul, vom invata că a încerca sa iertăm sau a cere iertare, a spune ca iubim, a spune că ne e dor, a spune ca avem nevoie, a spune ca  vrem sa fim prietenul cuiva … în fata unui mormânt, cuvintele devin lipsite de sens.

Dar din pacate vom afla toate acestea … cu timpul, unii dintre noi se vor maturiza mai repede, altii mai târziu sau mult mai târziu … și poate că lucrurile, ceea ce simțim si ceea ce ne dorim ar trebui spuse la timp.

🙂IMG_20150404_153536

A doua șansă

Povesti cu Talc, Psihologie

Leonardo da Vinci a avut nevoie de șapte ani pentru picta Cina cea de taina. Ca modele pentru personaje a folosit oameni obisnuți. A cautat mai intâi un personaj care sa il intruchipeze pe Iuda, apostolul care l-a tradat pe Învatatorul său pentru treizeci de monede de argint.

Leonardo o cautat saptamani in sir o figura marcata de urme ale avaritiei, neecinstei, ipocriziei si crimei. Un chip care sa reflecte caracterul cuiva care ar fi in stare sa-si tradeze cel mai bun prieten. Dupa multe cautari si intamplari descurajante, Leonardo a gasit un om a carui imagine corespundea cerintelor sale. Acel om era la Roma  si fusese condamnat la moarte pentru pentru multe lucruri urate pe care le facuse.

Era un tanar cu tenul inchis, murdar, cu parul lung si dezordonat, era cel mai potrivit pentru rolul lui Iuda in pictura lui Leonardo. Printr-o permisie speciala, tanarul a fost transferat la Milano, unde se picta tabloul si timp de cateva luni a pozat pentru Da Vinci. Cand a terminat, de pictat, Leonardo a privit catre paznici si a spus:

– Gata, puteti lua prizonierul! insa baiatul a reusit sa se desprinda, a fugit la Leonardo si i-a spus:

–  Te rog, da-mi o șansă, într-adevăr m-am simtit ca Iuda pentru viata pe care am dus-o; nu mă plăti, doar redă-mi libertatea, ca să am șansa să schimb ceva și încă mai pot sa fac asta. Leonardo surprins de căința omului, a facut in asa fel încat acesta sa fie eliberat.

Timp de aproape sase ani, Da Vinci a continuat sa lucreze la opera sa de arta, căutand si alegând pe rând cate o persoana ale carui chip sa transmita trasăturile de personalitate ale celor doisprezece apostoli, lăsând pe ultimul plan definitivarea trasaturilor celui mai important personaj din capodopera, pe Isus.

A studiat cu atentie mulți tineri care îl puteau reprezenta pe Isus, cautand sa o figura care sa reflecte daruire, inocență, puritate, ceva neatins de urmele pacatului, un chip care să emane frumusete, lumină. Dupa saptamani de cautare asidua, a ales un tânăr în vârstă de 33 de ani și timp de șase luni, a lucrat la conturarea personajului principal al operei sale.

La final, s-a apropiat de tânăr să-l plăteasca. Acesta a refuzat banii și surâzând i-a spus:

– Nu ma mai recunosti?

Leonardo i-a raspuns:

– Nu te-am vazut in viata mea, primește, te rog acești bani.

– Cum aș putea sa primesc bani de la tine? Acum șase ani mi-ai acordat o șansă și eu am profitat de ea, omul rău pe care l-ai vazut atunci s-a transformat total, are o alta viață. Stii tu, binele si raul exista in aceeasi masura in noi. Tu mi-ai dat o sansă, iar eu am ales partea pe care sa o dezvolt mai mult in mine, iar dupa cum vezi alegerea este reflectata de chipul meu.

crucea

(repovestire dupa Humberto A. Agudelo C.)

Dincolo de timp si spatiu

Comunicare, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

Ni se întâmplă deseori să admiram pe stradă sau în parc pe o bancă un cuplu format dintr-un  bătrânel și o bătrânică care comunică unul cu altul și nu sunt deranjați de nimic, continuând să-și vorbească. Care o fi secretul relatiei lor?

Poate ca  că au știut să comunice tot timpul și astfel și-au mentinut prietenia în relatia de cuplu, dincolo de negura timpului.

Așadar cum procedăm să menținem prietenia și după 10 de ani de casnicie, și după 20 și după 40 de ani? Pare destul de complicat,  dar pomul se cunoaște după roade și în același timp știm că se apropie primăvara dacă copacul înmugurește.

Succesul unei relații constă în mentierea prieteniei între parteneri.  Prietenia este în accepțiunea creștină, privită ca început și ca stare, în același timp a iubirii. Oamenii se împrietenesc mai întâi și apoi se iubesc. Isus Hristos ne-a îndemnat să ne iubim unii pe alții și să transpunem prietenia intr-un  apogeu al iubirii,  iubire care traspare prin celălalt.

Așa că înainte de a ne întemeia o familie ar fi indicat să ne gândim dacă relația se construește pe un fundament solid. Este el/ea cel cu care îmi doresc și pot să-mi petrec următoarea parte din viață? Ce avem in comun? Imi place aspectul fizic? Avem aceleasi principii morale, credinte?

Prietenul are un statut special. Este cel care te spjină, cel care te poate vizita oricând, cel pe care il primesti cu drag la masa ta, cel cu care impartașești bune si rele. Lipsa prieteniei într-o relație poate genera conflicte.  Doi băieți sunt prieteni, trei fete sunt prietene, două familii au dezvoltat o relație de prietenie.  Dar prietenia cu cel mai puternic impact este prietenia dintre doi soți, precedată de prietenia caracteristică etapei premergatoare căsătoriei. Prietenia cu valențele cele mai mari există între soț și soție, deși sunt mulți care cred în mod eronat că noul statut de soț și soție alterează relatia de prietenie.

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat cum să-și mai întrețină prietenia adevărată, acestă deficiență poate infuența relația soț-soție care este cea mai valoroasă prietenie. Dar prietenia nu reprezintă doar începutul fluxului de sentimente, ci este un mod de permanentiza această stare a sinelui.

Atunci când o familie se confruntă cu diferite probleme de cuplu, intuim că ei de fapt, au uitat să mai fie prieteni. Au uitat cum să comunice, au uitat să fie atenți la nevoile celuilalt,  intrând în rutină au pierdut relația de prietenie.

Dacă putem întemeia o relație de prietenie care fundamentează apoi casnicia, alimentând-o în permanență cu respect, înțelegere comunicare, nu putem risca acea ruptură interioară care de cele mai multe ori ne vlăguiește de putere, atunci când se destramă casnicia. Aproape fiecare fată sau băiat își dorește un cămin. Conceptul cămin exprimă mai mult decât cuvântul căsnicie. Cuvântul cămin exprimă o stare intimă de comunicare cu ceilalți, însă în primul rând reprezintă locul unde există o soție, un soț, dar și copii, locul în care există bucurii,  dar și probleme.   Iubirea este sentimentul care mișcă sufletele celor doi soți, iar prietenia este un pilon reprezentativ care securizeaza  familia.

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana
DSCF5019

 

 

 

 

Conflictul între generații

Comunicare

Conflictul între generații apare în general prin grija excesiva a generației mai în vârstă și din manifestarile temperamentale ale generației tinere.

            Parintii, de fapt ar trebui să-și iubeasca copiii neconditionat, să-i înteleagă, dar să nu-i provoace. Ideal ar fi ca ei să înțeleagă, dorința copiilor, lupta lor pentru a-si definitiva personalitatea și a-și construi și trăi propria viață, dupa propriile reguli, alegând ceeal ce li se potrivește, greșind și învatând din propriile greșeli,  așa cum au ales si părintii la rândul lor.

            Pe de altă parte și copiii ar trebui să înțeleaga că grija părintilor față de ei este consecinta iubirii pe care acestia le-o poarta. Unde exista echilibru, totul este perfect.

DSCF6226

Inteligența, un handicap la școală

Psihologie, Psihoterapie

Screenshot_1

O fetiţă genială din Adjud, cu un coeficient de inteligenţă mult peste medie, a fost trimisă acasă de educatoare. Pe motiv că nu se mai descurcă la grădiniţă.

Ba mai mult, ea le-a sugerat părinţilor să o ducă pe cea mică la psiholog, pentru că ar fi ceva în neregulă. Abia acolo au fost luminaţi părinţii fetei: Ana-Ilinca este un copil supradotat. Iar sistemul de educaţie de la noi nu e pregătit pentru ea.

Ana-Ilinca are 5 ani. Arată ca orice copil de vârsta ei. Dar, e, totuşi, specială. Mintea ei e mai ageră chiar decât a unor adulţi din preajma ei.

Ana Ilinca face parte dintr-o familie modestă, din Adjud. Fratele ei, cu 17 ani mai mare, suferă de un handicap grav. La 1 an a fost diagnosticat cu encefalită. Părinţii s-au temut că Ana, un copil special, ar putea avea probleme. Mai ales că educatoarea i-a avertizat că e ceva în neregulă cu ea.

Deocamdată, autorităţile nu au soluţii pentru un copil aşa deştept ca Ana, iar părinţii nu au bani să-i ofere fetiţei tot ceea ce ar avea nevoie pentru a-şi pune la muncă inteligenţa nativă.

Numărul copiilor supradotaţi din România nu depăşeşte 200. E doar o estimare. Mulţi se pierd din pricina sărăciei şi a responsabililor din Educaţie care fie nu-i descoperă la timp, fie îi ignoră, fie îi aduc la linie cu restul colegilor.

Sursa: Antena 1 http://observator.tv/social/inteligena-un-handicap-la-coala-141920.html

 

Screenshot_6

Video