Cutiile lui Dumnezeu

Povesti cu Talc

DSCF4075Am in mainile mele doua cutii pe care Dumnezeu mi le-a dat să le țin. Mi-a spus:

– Pune toate durerile în cea neagra și toate bucuriile în cea aurie.

I-am ascultat cuvintele și in ambele cutii mi-am păstrat bucuriile si necazurile. Dar cea aurie a devenit din ce in ce mai grea în timp ce cea neagra era la fel de usoara ca inainte. Curios, am deschis cutia neagra ca să văd de ce era in continuare usoara și am gasit pe fundel ei o gaura in care cazusera necazurile mele.

I-am aratat lui Dumnezeu gaura si am gandit cu voce tare:

– Ma intreb unde or fi mers necazurile mele? Iar el mi-a zâmbit:

– Fiul meu, toate tristetile tale sunt cu mine.

– Doamne, de ce mi-ai dat cutiile, pe cea aurie si pe cea neagra cu o gaura?

– Cea aurie este pentru a-ti numara binecuvântarile, iar cea neagra pentru ca să-ti uiți necazuri1le.

(autor necunoscut)

Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Situatia de criză

Psihologie, Psihoterapie

           În viata fiecarui om pot exista momente când acesta se simte nesigur, trist, dezorientat. De multe ori, aceasta stare este echivalenta cu scaderea randamentului in activitate, probleme in famulie si in societate. Aceasta nu inseamna insă ca este vorba de o boală psihica, ci doar de o criza de moment ce se poate depasi de cele mai multe ori doar cu ajutor psihologic, fara medicamente.

         A lăsa sa se parmanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de conduita dezaptativă, situatie in care interventiile viitoare vor fi mai dificile si de mai lungă durată.

        Nu pentru toate problemele noastre este necesar să facem terapie de lungă durata, costisitoare sub aspect financiar si al timpului, pentru ca multe probleme se pot rezolva usor si eficient, prin psihoterapii scurte centrate pe simptom.

      Trebuie să pornim de la convingerea ca fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autoreglare și autovindecare.

                  Prof. Dr.   Irina Holdevici

 

calendar

Într-una din zilele acestea

Povesti cu Talc, Psihologie

poza1   Într-una din zilele acestea îti vei pierde rabdarea si le vei striga copiilor tăi urmatoarele:

– Când veti creste odata si nu va veti mai comporta ca niste salbatici? Și adevarul este ca vor face acest lucru. Poate ca le vei striga:

– Iesiti din casa, duceti-va afara sa va jucati! Incercati sa nu va loviti si nu mai trantiti usa atat de tare! Și nu o vor mai face. Le vei face ordine in dormitoare pana cand totul ca fi curat si la locul sau, jucariile pe etajere, animalele de plus pe pat si toate hainele lor asezate in dulap. Ii vei chema si le vei zice:

– Vreau sa ramana asa! Si asa va ramane! Vei pregati cina perfecta, salata va ajunge intreaga pe masa, fara sa lipseasca ceva. Prajitura va fi perfecta, fara urme de degete, pentru ca au gustat-o in bucatarie, si vei spune:

– În sfarsit! aceasta este o mancare ce poate fi servita invitatilor si vei manca fara ei. Cand va suna telefonul, vei striga:

– Nu ridicati receptorul de la celalalt aparat cand vorbesc! Vreau intimitate si terminati de urlat … M-ati auzit? Si nu iti va răspunde nimeni. În casa ta nu vor mai fi urme pe fata de masa si nici vase de flori aduse din gradina cu un sarut. Nu va mai trebui sa cosi gaura pantalonilor si niciodata nu-ti vei mai rupe unghiile incercand sa dezlegi nodurile de la sireturile pantofilor lor. Nimeni nu va intra in casa ta cu noroi pe ghete si vor disparea toate acele elastice care umpleau totdeauna baia.

     Imaginează-ți! Nimeni nu-ti va folosi creionul de buze pentru a scrie pe pereti. Nu va mai trebui sa cauti o dadaca pentru a te duce la petrecerile de revelion. Nu va trebui sa asisti la sedintele de la scoala, cu parintii si nici sa fii prezenta la piesele unde fiul tau are rolul de arbore. Nu va trebui sa te ocupi de transportul pana la scoala, de muzica care-ti sparge timpanele sau de drumurile in plus facute pana la scoala deoarece fiul tau si-a uitat pachetelul acasa.

    Imagineaza-ti! de Craciun nu vei mai primi cadouri facut e din betisoare de inghetata, se vor termina saruturile umede de lapte de dupa micul dejun. Nu va mai trebui sa te preocupi niciodata de dintii care cad si de cei noi care trebuie sa le iasa. Nu vei mai auzi vocile care continua sa vorbeasca dupa ce ai stins lumina, nu vei mai avea de a face cu genunchii juliti pe care sa-i saruti, si nici cu degetele murdare pe care sa le cureti. Va ramăne doar o voce care va spune:

– Când vor creste si nu se vor mai purta asa salbatic?

    Liniștea iti va raspunde:

Deja au facut-o … 

(Felipe Hutsell)

Sinceritate versus disimulare în comunicarea din mediul virtual

Comunicare, Psihologie, Psihoterapie

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588809091-sinceritate-versus-disimulare-in-comunicarea-din-mediul-virtual.html

Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online
Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl fac, când interacţionează unii cu alţii, este acela de a se prezenta pe ei înşişi. Oamenii ajung să dezvolte tehnici pentru aceasta din dorinţa de a se prezenta într-o lumină pozitivă, o persoană acceptabilă, pentru ceilalţi.

De multe ori, atunci când se încurcă, cand se simte jenat, înseamnă că persoana în cauză nu a reuşit să se prezinte în termenii general acceptaţi de societatea din care face parte. Cea mai mare parte a timpului oamenii folosesc măşti. O mască socială, o mască profesională, alta familială, etc.
Unii oameni sunt mai degrabă ei înşişi online decât offline. Normele sociale şi culturale dictează de multe ori ceea ce este şi ce nu este. Ele dictează ce fel de persoană trebuie să fie individul ca să fie plăcut altora. Zilnic avem de-a face cu măşti şi cu o politicoasă distanţă socială. De ce s-ar crede că sinele din lumea materială este mai autentic decât cel prezentat online?
Mulţi oameni se dezvăluie doar în mediul online. Unii găsesc mai autentice relaţiile online, atunci când găsesc persoana potrivită, decât relaţiile pe care le au offline. Anxietatea nereuşitei conform standardelor dispare în comunicarea online.

Cu mască sau fără mască

În conjuncturi diferite ale comunicării, oamenii dau pe faţă aspecte diferite ale personalităţii lor, ale identităţii lor. Dacă un individ îşi înlocuieşte agresivitatea din viaţa materială cu un comportament agresiv în spatiul virtual, asta înseamnă că ambele comportamente reflectă importante aspecte ale personalităţii lui, care ies la suprafaţă în condiţii diferite. Dacă altă persoană este timidă offline şi se exprimă îndrăzneţ în mediul online, nici una dintre prezentările ei nu este mai adevărată decât cealaltă. Ambele sunt dimensiuni a ceea ce este ea. Nu materialitatea hotărăşte ce este adevărat, pentru că am văzut că aproape nimeni nu este ceea ce vrea cu adevărat să fie în realitatea materială. Ceea ce este important este păstrarea unui echilibru între capacitatea de integrare a sinelui în societate şi disocierea lui, prezentarea lui fragmentată online.
În viaţa de toate zilele oamenii joacă numeroase roluri: copil, părinte, soţ, soţie, vecin, prieten, angajat, rudă, etc. Identitatea unei singure persoane are mai multe valenţe. Pe net nu trebuie să ne prezentăm la pachet, ca un tot, cum suntem, cum vorbim, cum gândim, simţim. Pe net se învaţă deconstruirea sinelui. Userii se prezintă divizat, pe pachete de conţinut şi dimensiuni variabile. A aduce împreună diferite componente ale identităţii offline şi a celei online într-un echilibru, într-un întreg armonios, poate fi un semn al sănătăţii mintale, ceea ce unii mai numesc şi „principiul integrării“.
Tot timpul oamenii descoperă lucruri despre ei înşişi pe care nu le conştientizaseră înainte. Aspecte zilnice cu care ne confruntăm, vise, fantezii, deseori ne arată părţi ascunse ale identităţii noastre. Dacă multe lucruri ar rămâne la nivel de vis sau fantezie, ar însemna că sunt ireale. Dacă se experimentează în spatiul virtual, nu devin ele mai reale şi mai adevărate decât credeam?
Cum alege să se prezinte cineva online nu este întotdeauna o alegere conştientă. De multe ori individul nu este conştient cum disociază părţi ale identităţii sale şi nici valenţele emoţionale pe care le ataşază fiecărui aspect în parte. Internauţii aleg un nickname sau un avatar doar pentru că li s-a părut a fi mai atrăgător şi nu îşi pot explica de multe ori alegerea. Alteori ei aleg să participe la discuţiile unui grup sau se ataşează unor grupuri online fără a putea să explice alegerea. Unii joacă roluri întocmai ca actorii pe scena şi mărturisesc că se transpun foarte usor în pielea personajelor alese. Unii dintre ei sunt conştienţi de alegerea pe care o fac, sunt mulţi alţii care nu o pot explica. De prea multe ori s-a dovedit că este o iluzie ideea că totul se poate controla.

Jucăm propriile roluri

Diferite canale de comunicare exprimă diferite aspecte ale identităţii noastre. Ne exprimăm identitatea prin hainele pe care le purtăm, prin limbajul mimico-gestual, prin profesia aleasă şi hobby-uri. La fel şi în mediul virtual oamenii îşi aleg un canal anume prin care să-şi exprime identitatea. Există o varietate de opţiuni, fiecare pentru aspecte specifice ale identităţii noastre. Unii preferă comunicarea sincronă ca chatul/messengerul de exemplu, care reflectă spontaneitatea şi sentimentul prezentului. Alţii preferă comunicarea asincronă pentru mai mult timp de reflexie, ca de exemplu email-ul şi mesajele offline. Sunt alte persoane cărora le place să arate mai mult decât să primească; asta prin folosirea camerei web şi crearea paginilor web, blogurilor. Media aleasă poate fi în corelaţie cu gradul de integrare şi disociere şi, prin extindere, gradul în care o persoană prezintă un self imaginar sau real.
Sinceritatea este o parte inevitabilă a interacţiunii sociale. În comunicarea faţă în faţă, breşele sincerităţii sunt mai puţin problematice ca în comunicarea online. Interlocutorii în comunicarea faţă în faţă sunt izbiţi mai întâi de culoarea părului, faţă sau de tonul vocii şi mai puţin de congruenţa sau consistenţa comunicării. Sinceritatea poate fi văzută ca având două potenţiale şi contradictorii finalităţi: sinceritatea exprimării sinelui şi cea a prezentării sinelui. O persoană este mai sinceră cu cât libertatea de a acţiona este mai mare. De exemplu, o persoană este cu atât mai liberă să acţioneze cu cât nu sunt consecinţe legate de aceste acte. Astfel, libertatea de a acţiona este redusă de dezvăluirea identităţii. De exemplu, odată dezvăluită identitatea unui filantropist, el va primi cereri pentru alte fapte caritabile.
Pe de altă parte, când indivizii se prezintă altora, măresc probabilitatea ca faptele lor să aibă consecinţe în formarea opiniei celorlalţi despre ei. Cu cât persoană este mai sinceră în prezentarea de sine, cu atât sunt mai aproape de a crede că consecinţele faptelor lor nu mai sunt o posibilitate, ci o probabilitate. Aceasta conduce la fapte care să minimalizeze probabilitatea de a crea valenţe negative ale percepţiei identităţii.

Psihoterapeut

Mariana Ursu-Balaci 

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1

Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Cu cat ii strangi mai mult, cu atat risti sa-i pierzi

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie
Fotografie0475         Intr-o zi dimineață insorita de vară părinții impreună cu copiii  lor își făceau plimbarea obișnuită pe faleza. Briza marii le mangaia în mod placut obrajii, nisipul le atingea cu blandete tălpile.
Atmosfera  aceasta, relaxanta  era totusi tulburată de supararea fetiței care plangea cu sughițuri, parea mai mult o smiorcăitură de copil alintat. Mama sa depașită de situația acelui moment îi mângâia grijuliu  umerii și-i confirma că totul va fi bine. Tatăl si fratele mai mare mergeau tacuți cu câțiva pași inaintea lor. Se oprira pe o bancuță să se odihnească puțin.  Vecina lor, o doamnă, ce semana mai degraba cu bunicuța din poveste, tocmai venea de la magazinul din colt, și când o auzi pe Miruna scâncind se indreptă spre ei. Văzând rotocoalele cristaline ce izvorau din ochii fetiței și se prăvăleau amenințator spre bărbie se aplecă spre ea și o intrebă:
– Puiule, de ce plangi?  Oprindu-se din sughituri, fetita  zări o umbră protăpită parcă, în fața ei, intre ea și soare.
– Cu tine vorbesc, spuse bătrânica, zâmbind.
Surprinsă de atenția ce tocmai i se acordase fetița spuse:
–         Sunt supărată, Denisa mi-a spus ca nu mai vrea sa fie prietena mea, a spus că o plictisesc. Toti prietenii mă părăsesc adaugă ea printre sughituri.
Bătrâna îi făcu cu ochiul și-i spuse blând:
–         Tine palmele intinse. Se aplecă și puse sacoșa cu cumparături jos. Cotrobăi în ea și scoase o luă o punga cu mălai, o desfacu, își umplu o mână cu mălai și-i spuse fetiței:
–         Deschide pumnii.
Îi puse pe rând în fiecare palma malai.
–         Acum strânge pumnul drept cât poți de tare și spune-mi ce observi?
–         Păi uite, cu cât strâng mai tare mălaiul se scurge din pumnul meu.
Bătrana zambi și întrebă:
–         Ce se intămpla cu mălaiul din palma stângă?
–         E tot aici, spuse fata privindu-și vecina cu ochi întrebători.
–         Vezi tu, draga mea oamenii, cu cât încerci să-i strângi mai tare, cu atât se îndeparteaza de tine și vor dispărea precum firicelele de mălai printre degetele tale din pumnul strâns. Dar dacă-i lași liberi și nu-i constrângi cu nimic, ei iți vor cauta tovărașia.
În acel moment din departare se auzi o voce de copil:
–         Miruna, Miruna, hai sa ne jucam. Miruna își dadu seama ca Denisa  venise dupa ea. Ridicand ochii spre batrana îi multumi cu un zâmbet.
Buna lectie, gândi ea.

Iubire vs. Gelozie

Psihologie

            Iubirea atrage dupa ea unicitatea in fata intregii lumi. Ne simtim nemuritori atunci cand suntem constienti ca suntem intelesi si iubiti in profunzime de catre celalalt. Simtim ca parca suntem nemuritori.

Este posibil sa apara teama sau gelozia ca acest moment ar putea lua sfarsit, ori ar fi putea impartit cu altcineva.

            Iubirea trebuie lasata sa zboare libera, pentru a o pastra. Modul cel mai important de a o face sa creasca este ca cei doi actori sa aiba acelasi scop: o iubire si mai mare.

            Iubirea este deosebit de frumoasa, insa are darul de a trezi tot timpul temeri. Omul care iubeste este mereu ingrijorat si atent ca nu cumva sa piarda comoara cea pretioasa, cu greu castigata.

Cum putem invinovati gelozia, daca ea este cea care pazeste comoara? Ea este cea care are grija sa nu se prapadeasca iubirea.

            Gelozia are grija de iubire si o parfumeaza intr-un mod aparte, chiar daca e o grija obisnuita, noi nu trebuie sa ne ferim de ea atata timp cat nu este necugetata, nesanatoasa sau daunatoare pentru relatie. Si aici putem descoperi o parte pozitiva a geloziei : ea este in realitate un sentiment infantil de posesiune si  totodata  ea este cea care ne da siguranta ca suntem iubiti.

           Ca si dragostea, gelozia ne ajuta sa evoluam ca indivizi. Partea interesanta a geloziei este ca se doreste a fi in centrul atentiei si da nastere sentimentelor de posesiune egoiste si exagerate, care zdruncina iubirea. Se pare ca toate acestea conduc spre ideea ca   o trauma suferita in copilarie provoaca astfel de manifestari. Care? Nu stim. Cu siguranta prin intermediul introspectiei ori cu ajutor de specialitate fiecare dintre noi poate afla, daca asta isi doreste.

          Si totusi gelozia da savoare iubirii. In limite normale ea chiar da un imbold  iubirii. Insa, in  tot ce facem nu trebuie sa uitam de cumpatare, pentru ca in acest caz cumpatarea Fotografie0362 poate conlucra impreuna cu alte abilitati  la  atingerea unui prag in care iubirea este de neuitat. Poate ca dragostea ar fi mai chinuitoare, daca cei doi protagonisti ar arata ca nu isi fac griji unul pentru celalalt.

„”Nu putem sa iubim pe cineva fara ca acest lucru sa ne faca sa-i iubim si pe multi altii.””   Erich Fromm

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

Avem de ales

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

     Noi, oamenii avem capacitatea de a ne crea propria realitate, in orice moment. Avem posibilitatea de a ne crea zi de zi, propriile „miracole personale.” Trairile si sentimentele ne ajuta sa ne cream realitatea interioara, propria realitate, aceasta transpunandu-se in experiente exterioare, in modul in care alegem sa percepem realitatea exterioara. DSC09334

   Senzatiile sunt date de interactiunile cu mediul, in timp ce perceptiile reprezinta maniera in care fiecare individ decodifica acele informatii si le transforma in emotii.        Sentimentele sunt expresia gandurilor, iar gandurile propria perceptie a realitatii. Harta nu este teritoriul, este reprezentarea in maniera  personala a teritoriului, in functie de  credintele, valorile, experientele, concluziile, de reprezentarile mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea exterioara.

    De obicei, atunci cand ne confruntam cu situatii noi cautam in experientele anterioare, interioare si nu in experiente din mediul exterior.

               De fapt, avem de ales. Continue reading