Perceptiile in comunicarea virtuala

Psihologie

cropped-cropped-copy-cropped-cropped-Site1.jpgPercepţii alterate  „Totul apartine  mintii mele“. Absenţa limbajului corporal îmbinat cu comunicarea prin text, pot avea un efect interesant asupra oamenilor. Fiecare utilizator îşi imaginează care este vocea şi cum arată expresia facială a interlocutorului lui. Totul se petrece în mintea lui, de fapt, acela devine un caracter, o persoană care există în lumea lui intrapsihică . Imaginea interlocutorului se contureaza şi în funcţie de ceea ce comunică prin textul oferit şi în funcţie de expectanţele noastre de experienţa noastră de viaţă. Amintiri, imagini deja formate despre un lucru anume, toate converg spre a crea o formă mentală, o personalitate a celuilalt. Astfel persoana aceea devine mult mai reală datorită faptului că se afla în mintea noastră. 

În mintea lor, unde se simt în siguranţă, oamenii, se simt liberi să spună ceea ce nu ar spune şefului sau vreunui prieten în faţă in faţă . Spatiul virtual devine o scenă în care noi suntem actorii, dar şi regizorii, creând singuri personaje şi împrejurări.

„Este doar un joc“. Oamenii simt că interlocutorii lor, la care se mai gândesc şi peste zi, fac parte din altă lume, o lume a visului, separată de cea a responsabilităţilor şi cerinţelor lumii materiale. Mulţi trăiesc ca într-un joc. Ei ştiu că, odată închis calculatorul, ei lasă în urmă acea lume, dar o pot regăsi la fel de repede.

În comunicarea „faţă in faţă”, cele mai multe informaţii despre sine sunt comunicate incidental, printre alte afaceri sau involuntar. Comunicarea virtuala încurajează mult mai mult deschiderea spre celălalt, datorită anonimizării. Reflexia asupra sinelui este mult mai încurajată, decât în faţă in faţă  din cauza dialogurilor mai directe şi a subiectelor radicale care sunt de multe ori abordate.

Userii consideră comunicarea prin computer ca o prelungire a comunicării faţă in faţă . Unii reuşesc să le echilibreze într-un tot unitar. Comunicarea virtuala pare ca  este o prelungire a socializării începută în lumea materială. Internautul are şi aici predispoziţii psihologice, îndeplineşte nişte roluri pe care el şi le alege, dezvoltă relaţii, creează, ridică probleme, îşi dezvoltă pasiuni şi noi abilităţi, învaţă, îi învaţă pe alţii, într-un cuvânt trăieşte ca în orice alt spaţiu social dat.

Altii consideră computerele ca o extensie a minţii şi personalităţii lor. Computerul creează un spaţiu care reflectă gusturile, atitudinile, interesele lor. În termeni psihanalitici, computerele devin un fel de spaţiu tranziţional, adică o extensie a lumii intrapsihice a individului. Aceasta poate fi experimentată ca o zonă intermediară între  sine şi altul, care este parte din sine, parte din altul. Uutilizatorii privesc spaţiul virtual ca orice alt spaţiu, pentru socializare, pentru a-şi spune părerile, frustrările, nevoile, dorinţele, fanteziile.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

Despre berze si ceea ce aduc in cioc..:)

Comunicare, Copii, Psihologie

Puncte de vedere
Despre berze si ceea ce aduc in cioc..:)

Referitor la conceptia despre realitatea inconjuratoare copilul crede ce il invatam sau ceea ce vede. Si modelele lui sunt parintii. Daca pornim de la premisa ca pe copii ii aduce barza si le impartasim toate acestea si lor, inflorind cu o povestioara, despre cat de minunate sunt berzele, fiindca se inhama la o sarcina atat de „coplesitoare”, atunci cu siguranta „el” va fi sigur ca l-a adus barza si se va uita dupa berze care poarta copii in cioc. Vi se pare amuzanta imaginea unui copil care se uita dupa berze ce poarta copii in cioc, nu-i asa? 🙂 In realitate este vorba despre un aspect care nu trebuie neglijat in dezvoltarea relatiei parinte – copil. Nu peste mult timp, ceea ce este si firesc, copilul va afla ca, copiii nu-si fac cu mana din ciocurile berzelor, precum ne semnalizam noi colegii de trafic pe sosele, iar atunci se va intreba de ce a fost mintit. Va intelege ca parintii nu spun intotdeauna adevarul si de aceea nu pot fi crezuti intotdeauna. Ooo, se darama o credinta: parintii mei mint? Si de ce?
🙂 Parintii inventeaza tot felul de povesti pentru a le da raspunsuri din domeniul psihosexual copiilor lor. Insa de multe ori nu reusesc decat sa-i dezorienteze, fiindca explicatiile date de cele mai multe, ori nu sunt in concordanta cu ceea ce afla copilul din alte surse.
Sa le oferim raspunsuri clare si mai ales sincere.
Va invit la discutii pe aceasta tema.
https://www.facebook.com/psiholog.focsani?ref=tn_tnmn

Carnavalul nu este un spectacol care să fie văzut de oameni

Psihologie

Carnavalul nu este un spectacol care să fie văzut de oameni; ei trăiesc în el şi fiecare parţicipă… Cât carnavalul durează, nu mai este altă viaţă afară… Carnavalul celebrează o eliberare temporară de adevărul evident şi de ordinea stabilită, el cere forme nedefinite, joc şi schimbări uimitoare…“ (Green, 2001, p.159) Continue reading