Când o societate își subapreciază dascălii înseamnă că nu ii pasă de generația de mâine

Psihologie

 

„Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!”– motto la o convocare de cercetare disciplinară, făcută  „cu stimă”, de un grup de persoane cu greutate, pentru a strivi psihic o colegă.

„Atitudine irevențioasă față de conducerea școlii.” – este al doilea punct din motivația din convocarea în vederea cercetării disciplinare a doamnei informatician de la un liceu din Galați, care sună mai degrabă a dicton ceaușist și îmi amintește de congresele „tovarășului”, în care cel fără abilități de lingușire și multe adjective din această categorie era izolat și persecutat.

Cazul doamnei informatician, care și-a pierdut viața în urma suprasolicitării este departe de a fi unic în societatea noastră, cu atât mai puțin în învățământ. În multe domenii de activitate se întamplă lucruri asemănatoare, din păcate, pentru că atributul care guvernează strategiile de management este TREBUIE!

Guvernați de interese proprii, mulți lideri uită să mai vadă în cei cu care lucrează ființe umane, nu le mai văd nevoile, limitele, cu cât îi văd mai mici, cu atât îi lovesc mai mult sau îi încarcă cu sarcini.

A murit un om tânăr, a murit o femeie, a murit o mamă, a murit o soție, o fiică, o soră! Din păcate nu mai există obiectul acestei cereri de cercetare. Regretele sunt tardive și de obicei mortul este vinovat.

De fapt, cred este vorba de un sistem de management defectuos la nivel național,  a unei strategii necorespunzătoare de organizare și gestionare a evenimentelor atât de complexe cum sunt examenele de capacitate sau bacalaureatul, dar și o consecința evaluării superficiale a competențelor manageriale.

Este adevărat ca pentru a fi un manager bun este necesar să fii un planificator bun , însă nu este de ajuns. Locul primordial în evaluarea competențelor manageriale nu ar trebui să fie ocupat de planuri de administrare, strategii,  diagnoze sau decizii, ci și a acelora care țin de latura umană, de psihologie, ori cred că acest aspect este cel mai puțin cercetat atunci când cineva se prezintă la un concurs pentru a ocupa un astfel de post (aspect semnalat de CPR și de personalități ale psihologiei din țara noastră).

Și nu mă refer la testarea psihologica simplă, psihometrică, obligatorie, ci la o evaluare psihologica complexă în care ar trebui evaluate competențele manageriale din perspectivă psihologică (capacitatea de a lucra în echipă, cum se raportează la oameni, cum comunică, abordări situaționale, cum reacționează la stres, empatia etc. ), cu atât mai mult cu cât subalternii acestora sunt formatorii generației de mâine.

Daniel Goleman spune: A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. (Inteligenţa emoţională). Asta înseamnă că fiecare om este unic, special, are propriile nevoi și de aceea trebuie tratat diferit. Poate că de asta avea nevoie doamna informatician, nevoia de a fi tratată altfel, de un om, de un colectiv, de o societate, pentru că din păcate asistăm în ultimul timp la un proces de denigrare a cadrelor didactice, cel mai des acuzate de lipsă de profesionalism, de neimplicare în procesul educațional, de multe ori considerate țapi ispășitori pentru insuccesele copiilor, ori mai mult decât atât, de scăderea popularității școlii la care profesează … și nu în ultimul rând, că au prea multă vacanță…

O expresie populară românească spune:  Cine n-are bătrâni să și-i cumpere! Extrapolând această vorbă plină de întelepciune la învățământul românesc, aș spune că dacă nu ne îngrijim de cei care ne formează copiii, atunci ar fi utopic sa avem așteptări ridicate de la generațiile viitoare.

Dascăli nevalorizați, suprasolicitati, epuizați de cele mai multe ori nu de sarcinile din fișa postului, ci de cele administrative, de cele cu titlul de TREBUIE, este una dintre situațiile din învățământul românesc cu care ne confruntăm din păcate astăzi  … Și mă gândesc la cei care au făcut din profesie o arta și se prezintă în fața clasei cu demnitate, pasiune, cu dragoste și respect fată de cei în fața elevi ori studenți. La cei care descoperă și dezvoltă potențialul copilului și-i dau aripi să zboare, cei care descoperă omida și participă la  metamorfozarea ei,  în fluture! Iar pentru a vedea un fluture cum zboară, e nevoie de empatie, răbdare, tact, capacitate de a dărui încredere mai presus de cunoștințele pe care le transmite …poate multe ore de ore de voluntariat, despre care nu spune nimeni, nu scrie pe nicăieri. Și nu sunt puțini! Vorbim despre formatorii generațiilor viitoare, care mai presus de orice sunt OAMENI,  și merită respectul nostru necondiționat!

Psih. Ursu-Balaci Mariana

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/cand-o-societate-isi-subapreciaza-dascalii-inseamna-ca-nu-ii-pasa-de-generatia-de-maine

mi-s dragi oamenii!

Psihologie

Da, mi-s dragi oamenii! Invat in fiecare zi cate ceva de la ei. Ii ascult, imi place sa-i vad exprimand ce simt si cum simt, sa le vad sufletele frematand, atunci cand povestesc de clinchetul unui copil aflat intr-un leagan, de cum li s-au umezit ochii atunci cand au deschis poarta bunicilor, ori de emotia pe care au simtit-o in natura, atunci cand au mangaiat o floare sau au atins cu talpile iarba umezita de roua diminetii … mi-s dragi cand ii vad ca-si lasa sufletele sa se umple cu bucurii provocate de lucruri simple, poate marunte pentru unii … mi-s dragi, atunci cand le zambesc  ochii, cand iubesc, cand spera, cand TRAIESC!

…si mi-s dragi si atunci cand se iarta si merg mai departe fara a ramane captivii unui trecut pe care oricum nu-l mai pot schimba; mi-s dragi cand spun asa: ok! am gresit, dar ce pot face ca sa merg mai departe?  ce invat din situatia asta?

mi-s dragi, cei care-si recunosc  greselile si durerile pe care le pot provoca uneori  celorlalti si  stiu sa spuna: am gresit! te rog sa ma ierti, daca poti! … mi-s dragi cei care stiu sa spuna multumesc  frunzii de codru care tremura de emotie sub adierea vantisorului sau razei de soare care deschide si bucura cerul cu lumina ei… si multumesc  Doamne, stii tu pentru ce!

mi-s dragi oamenii ce stiu a se iubi, cei care stiu sa se valorizeze si-si spun merit, da, merit sa ma iubesc si constientizeaza ca pentru a oferi iubire, trebuie sa se pretuiasca pe ei insisi mai intai, caci doar cei multumiti cu ei  pot oferi celorlalti  iubirea neconditionata si folositoare celorlalti.

mi-s dragi oamenii simpli, onesti, frumosi, cei pentru care bucuria zilei de astazi consta in faptul ca dimineata si-au baut cafeaua, ori si-au strans copilul la piept … ori poate au incaltat intaia oara papucii pe care si-au permis sa si-i cumpere saptamana trecuta!

mi-s dragi oamenii care se iubesc si iubesc … iarta si se iarta si cei care vad tot timpul luminita de la capatul tunelului!

                                                                                                                                                                           Psih. Mariana Ursu-Balaci

Frica de a parasi colivia

Psihologie
Foto: internet

Daca  ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De  multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri,  face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.

  Invata-ti parintele sa te imbratiseze – O poveste de viata

Povesti cu Talc, Psihologie

       Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si  primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat;  a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru  baiatul mort si el prea de timpuriu. Continue reading

Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

Cu timpul învătam …

Dezvoltare personala, Psihologie

Cu timpul, fiecare învățăm diferenta subtila între a sustine mâna cuiva și a încătușa un suflet, învatăm ca dragostea nu inseamna a te culca  cu cineva si o relatie nu inseamnă siguranta. Fiecare realizeaza in timp, ca săruturile nu sunt contracte, ca darurile nu sunt promisiuni și învățăm sa acceptăm eșecurile cu capul sus si ochii larg deschisi.

Ne construim astfel  propriul drum pornind de astazi, pentru ca terenul zilei de maine este mult prea nesigur pentru ne a face planuri … iar planurile viitoare ajung să se reducă poate la jumatate sau chiar la mai putin.

Si dupa o vreme, fiecare invata ca și caldura suavă a soarelui, în exces, arde. Că este indicat sa-ti plantezi propria gradină și să iti decorezi propriul suflet dupa pricipiile tale, în loc să astepti ca cineva sa iti aduca flori sau laude.

Și fiecare invatam ca putem sa suporta, că suntem intr-adevar puternici, ca valorăm, ca suntem unici și ca în fiecare zi … e o noua șansă să învătăm.

Cu timpul învătăm că a fi cu cineva care  oferă un viitor bun înseamnă, ca mai devreme sau mai tarziu vom dori să ne intorcem in trecut să reparam cine știe ce greșeala .

Cu timpul, întelegem că doar cine este în stare să ne iubeasca cu tot cu defecte, fără să își dorească să ne schimbe, poate să ne aducă toata fericirea de care avem nevoie.

Cu timpul, ne dăm seama ca dacă  suntem  alături de acea persoana doar pentru a nu fi singuri, există posibilitatea să ajungem să nu ne mai dorim să o  mai vedem.

Realizăm, cu timpul, că prietenii adevarați valorează mai mult, decât orice cantitate de bani.

Cu timpul, întelegem că adevarații prieteni sunt putini la număr și că cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat de prietenii false.

Cu timpul învățăm că toate cuvintele spuse la mânie, pot continua să-i facă rău persoanei rănite toata viata.

Învățăm, poate, după un timp, că dacă am rănit foarte tare un prieten, niciodată relația cu el, nu va mai fi la fel.  

Vom invata in timp că toata lumea scuză, dar numai sufletele mari iarta. Vom realiza, poate că fiecare experienta traită cu o persoana este unica.

Cu timpul, ne vom da seama, poate, că cel care umilește și dispretuieste o fiinta umană, mai devreme sau mai tarziu, va suferi dublu aceleasi umilințe și dispretuiri.

Vom întelege și că a grăbi lucrurile sau a le forta va face ca in final sa nu se mai ridice la nivelul așteptărilor.

Realizăm în timp, că în realitate viitorul nu inseamna mai bine, ci momentul pe  care il trăiam, exact in acea clipa.

Cu timpul,  vom vedea ca dacă suntem fericiți cu cei care ne sunt alaturi ne va fi îngrozitor de dor de cei care ieri erau cu  noi și care acum au plecat.

Cu timpul, vom invata că a încerca sa iertăm sau a cere iertare, a spune ca iubim, a spune că ne e dor, a spune ca avem nevoie, a spune ca  vrem sa fim prietenul cuiva … în fata unui mormânt, cuvintele devin lipsite de sens.

Dar din pacate vom afla toate acestea … cu timpul, unii dintre noi se vor maturiza mai repede, altii mai târziu sau mult mai târziu … și poate că lucrurile, ceea ce simțim si ceea ce ne dorim ar trebui spuse la timp.

🙂IMG_20150404_153536

A doua șansă

Povesti cu Talc, Psihologie

Leonardo da Vinci a avut nevoie de șapte ani pentru picta Cina cea de taina. Ca modele pentru personaje a folosit oameni obisnuți. A cautat mai intâi un personaj care sa il intruchipeze pe Iuda, apostolul care l-a tradat pe Învatatorul său pentru treizeci de monede de argint.

Leonardo o cautat saptamani in sir o figura marcata de urme ale avaritiei, neecinstei, ipocriziei si crimei. Un chip care sa reflecte caracterul cuiva care ar fi in stare sa-si tradeze cel mai bun prieten. Dupa multe cautari si intamplari descurajante, Leonardo a gasit un om a carui imagine corespundea cerintelor sale. Acel om era la Roma  si fusese condamnat la moarte pentru pentru multe lucruri urate pe care le facuse.

Era un tanar cu tenul inchis, murdar, cu parul lung si dezordonat, era cel mai potrivit pentru rolul lui Iuda in pictura lui Leonardo. Printr-o permisie speciala, tanarul a fost transferat la Milano, unde se picta tabloul si timp de cateva luni a pozat pentru Da Vinci. Cand a terminat, de pictat, Leonardo a privit catre paznici si a spus:

– Gata, puteti lua prizonierul! insa baiatul a reusit sa se desprinda, a fugit la Leonardo si i-a spus:

–  Te rog, da-mi o șansă, într-adevăr m-am simtit ca Iuda pentru viata pe care am dus-o; nu mă plăti, doar redă-mi libertatea, ca să am șansa să schimb ceva și încă mai pot sa fac asta. Leonardo surprins de căința omului, a facut in asa fel încat acesta sa fie eliberat.

Timp de aproape sase ani, Da Vinci a continuat sa lucreze la opera sa de arta, căutand si alegând pe rând cate o persoana ale carui chip sa transmita trasăturile de personalitate ale celor doisprezece apostoli, lăsând pe ultimul plan definitivarea trasaturilor celui mai important personaj din capodopera, pe Isus.

A studiat cu atentie mulți tineri care îl puteau reprezenta pe Isus, cautand sa o figura care sa reflecte daruire, inocență, puritate, ceva neatins de urmele pacatului, un chip care să emane frumusete, lumină. Dupa saptamani de cautare asidua, a ales un tânăr în vârstă de 33 de ani și timp de șase luni, a lucrat la conturarea personajului principal al operei sale.

La final, s-a apropiat de tânăr să-l plăteasca. Acesta a refuzat banii și surâzând i-a spus:

– Nu ma mai recunosti?

Leonardo i-a raspuns:

– Nu te-am vazut in viata mea, primește, te rog acești bani.

– Cum aș putea sa primesc bani de la tine? Acum șase ani mi-ai acordat o șansă și eu am profitat de ea, omul rău pe care l-ai vazut atunci s-a transformat total, are o alta viață. Stii tu, binele si raul exista in aceeasi masura in noi. Tu mi-ai dat o sansă, iar eu am ales partea pe care sa o dezvolt mai mult in mine, iar dupa cum vezi alegerea este reflectata de chipul meu.

crucea

(repovestire dupa Humberto A. Agudelo C.)

Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Într-una din zilele acestea

Povesti cu Talc, Psihologie

poza1   Într-una din zilele acestea îti vei pierde rabdarea si le vei striga copiilor tăi urmatoarele:

– Când veti creste odata si nu va veti mai comporta ca niste salbatici? Și adevarul este ca vor face acest lucru. Poate ca le vei striga:

– Iesiti din casa, duceti-va afara sa va jucati! Incercati sa nu va loviti si nu mai trantiti usa atat de tare! Și nu o vor mai face. Le vei face ordine in dormitoare pana cand totul ca fi curat si la locul sau, jucariile pe etajere, animalele de plus pe pat si toate hainele lor asezate in dulap. Ii vei chema si le vei zice:

– Vreau sa ramana asa! Si asa va ramane! Vei pregati cina perfecta, salata va ajunge intreaga pe masa, fara sa lipseasca ceva. Prajitura va fi perfecta, fara urme de degete, pentru ca au gustat-o in bucatarie, si vei spune:

– În sfarsit! aceasta este o mancare ce poate fi servita invitatilor si vei manca fara ei. Cand va suna telefonul, vei striga:

– Nu ridicati receptorul de la celalalt aparat cand vorbesc! Vreau intimitate si terminati de urlat … M-ati auzit? Si nu iti va răspunde nimeni. În casa ta nu vor mai fi urme pe fata de masa si nici vase de flori aduse din gradina cu un sarut. Nu va mai trebui sa cosi gaura pantalonilor si niciodata nu-ti vei mai rupe unghiile incercand sa dezlegi nodurile de la sireturile pantofilor lor. Nimeni nu va intra in casa ta cu noroi pe ghete si vor disparea toate acele elastice care umpleau totdeauna baia.

     Imaginează-ți! Nimeni nu-ti va folosi creionul de buze pentru a scrie pe pereti. Nu va mai trebui sa cauti o dadaca pentru a te duce la petrecerile de revelion. Nu va trebui sa asisti la sedintele de la scoala, cu parintii si nici sa fii prezenta la piesele unde fiul tau are rolul de arbore. Nu va trebui sa te ocupi de transportul pana la scoala, de muzica care-ti sparge timpanele sau de drumurile in plus facute pana la scoala deoarece fiul tau si-a uitat pachetelul acasa.

    Imagineaza-ti! de Craciun nu vei mai primi cadouri facut e din betisoare de inghetata, se vor termina saruturile umede de lapte de dupa micul dejun. Nu va mai trebui sa te preocupi niciodata de dintii care cad si de cei noi care trebuie sa le iasa. Nu vei mai auzi vocile care continua sa vorbeasca dupa ce ai stins lumina, nu vei mai avea de a face cu genunchii juliti pe care sa-i saruti, si nici cu degetele murdare pe care sa le cureti. Va ramăne doar o voce care va spune:

– Când vor creste si nu se vor mai purta asa salbatic?

    Liniștea iti va raspunde:

Deja au facut-o … 

(Felipe Hutsell)

Evolutie sau involutie?

Ganduri zilnice

         Dumnezeu a sadit o samanta celesta in fiecare dintre noi, la fel ca si speranta unei evolutii pozitive.

        Daca ne respectam unii pe altii, ne ajutam sa evoluam pozitiv, in ritmul omenesc al fiecaruia dintre noi. Fiecare dintre noi poarta amprenta ancestrala a propriilor strabuni si poate si de aceea rezistenta fiecaruia in situatii de „soc” variaza . Daca ne „bruscam” unii pe altii, unii dintre noi ne se pot „sparge” precum un vas de portelan, iar cei care raman „nestirbiti” raman cu regrete eterne (aparitia lor variaza de la un individ la altul).

     Daca alegem calea pozitiva, cea a respectului fata de semnii nostri, adica acel pisc luminos care se numeste omenie, alegem evolutia. Dar daca ne folosim cunostintele si talentul in scopul urii, a ingenunchierii, a umilirii semenilor nostri, atunci cu siguranta mai devreme sau mai tarziu, prin efectul de bumerang „raul” se va intoarce impotriva noastra cu o intensitate distrugatoare.

     Ce inseamna rau? Ce inseamna ura? Sentimente negative primare, consumatoare de energie umana, un microb pe care daca nu-l inabusim din fasa se dezvolta si infesteaza totul. Rautatea, naste rautate, violenta naste violenta, iar gandurile de ostilitate (horrire) sunt emanatii energetice negative care contamineaza totul in jurul individului care le genereaza.   Daca ne folosim toate resursele in folosul binelui, tolerantei, respectului – evoluam, daca e invers … atunci ne intoarcem de unde am plecat.

psiholog