Copilului i-as da aripi, dar i-as permite sa invete singur sa, zboare.

Psihoterapie

Copilului i-aş da aripi,

dar i-aş permite

sa înveţe singur,

să zboare.

Gabriel Garcia Mârquez

                   Fiecare părinte este minunat.

     Fiecare mamă şi fiecare tată este, în adăncul  fiinţei sale, un părinte desăvărşit. Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la lumină de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie indrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

    Unii sunt timizi şi se blochează în „Ce va zice lumea?”

    Alţii sunt stăngaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel incăt să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de propriii lor copii. Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de propriii lor părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori. Fiecare dintre noi suntem, in fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

    Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copiii voştri, de relaţiile care există între voi şi fiii, ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Incercaţi să  priviţi lumea, pe voi, pe copiii vostri, altfel decăt pănă acum. Dacă, aplicănd anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neimpăcaţi, faceţi o schimbare.  Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor vostri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni si mai fericiţi, copiii vostri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie  de fapt să existe între părinţi si copii: iubirea şi pacea.

    Este foarte confortabil şi pentru părinte si pentru copil să ştie  fiecare în parte că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau rusine. Este foarte bine şi pentru părinte şi pentru copil să poată vorbi despre orice, să ştie şi părintele şi copilul  că, indiferent de ce se intămplă, mama si tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate, nu-l vor da afară din casă – si nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 

 

 

(Michiela Poenaru, EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR, Ghidul bunelor maniere pentru părinţi)

Frica de a parasi colivia

Psihologie
Foto: internet

Daca  ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De  multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri,  face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.

  Invata-ti parintele sa te imbratiseze – O poveste de viata

Povesti cu Talc, Psihologie

       Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si  primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat;  a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru  baiatul mort si el prea de timpuriu. Continue reading

La multi ani, Romani! La multi ani, Romania!

Comunicare

ticolorRomânia … un simplu cuvânt sau o mie sau sute de mii de cuvinte!

Pentru mine sunt de ajuns doua cuvinte: casa m.

Aici este familia mea, prietenii mei, oameni pe care ii pretuiesc, oameni valorosi cu respect pentru sine. Aici am invatat sa fiu ”eu”, aici m-am dezvoltat ca fiinta.

Aici ii astept cu drag pe cei care nu si-au gasit drumul alaturi de noi si au fost nevoiti sa mearga sa castige o paine cinstita pe meleguri straine, dar ale caror radacini sunt aici si continua sa-i hraneasca si sa le de putere, pentru ca pamantul stramosesc ii cheama.  Este locul, meleagul in care m-am nascut , iar acest lucru este similar cu iubirea neconditionata pe care o am fata de parintii mei. Aici gasesc leaganul traditiilor mostenite din mosi-stramosi, batrani intelepti, bunici care inca isi vegheaza nepotii cu dragoste dintr-un colt al prispei.

Aici este sufletul meu!

Ce inseamna Romania? Inseamna leagan, liniste, radacina, colt de rai!

Pentru mine a fi Roman inseamna Bucurie si Mandrie!

Dincolo de timp si spatiu

Comunicare, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

Ni se întâmplă deseori să admiram pe stradă sau în parc pe o bancă un cuplu format dintr-un  bătrânel și o bătrânică care comunică unul cu altul și nu sunt deranjați de nimic, continuând să-și vorbească. Care o fi secretul relatiei lor?

Poate ca  că au știut să comunice tot timpul și astfel și-au mentinut prietenia în relatia de cuplu, dincolo de negura timpului.

Așadar cum procedăm să menținem prietenia și după 10 de ani de casnicie, și după 20 și după 40 de ani? Pare destul de complicat,  dar pomul se cunoaște după roade și în același timp știm că se apropie primăvara dacă copacul înmugurește.

Succesul unei relații constă în mentierea prieteniei între parteneri.  Prietenia este în accepțiunea creștină, privită ca început și ca stare, în același timp a iubirii. Oamenii se împrietenesc mai întâi și apoi se iubesc. Isus Hristos ne-a îndemnat să ne iubim unii pe alții și să transpunem prietenia intr-un  apogeu al iubirii,  iubire care traspare prin celălalt.

Așa că înainte de a ne întemeia o familie ar fi indicat să ne gândim dacă relația se construește pe un fundament solid. Este el/ea cel cu care îmi doresc și pot să-mi petrec următoarea parte din viață? Ce avem in comun? Imi place aspectul fizic? Avem aceleasi principii morale, credinte?

Prietenul are un statut special. Este cel care te spjină, cel care te poate vizita oricând, cel pe care il primesti cu drag la masa ta, cel cu care impartașești bune si rele. Lipsa prieteniei într-o relație poate genera conflicte.  Doi băieți sunt prieteni, trei fete sunt prietene, două familii au dezvoltat o relație de prietenie.  Dar prietenia cu cel mai puternic impact este prietenia dintre doi soți, precedată de prietenia caracteristică etapei premergatoare căsătoriei. Prietenia cu valențele cele mai mari există între soț și soție, deși sunt mulți care cred în mod eronat că noul statut de soț și soție alterează relatia de prietenie.

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat cum să-și mai întrețină prietenia adevărată, acestă deficiență poate infuența relația soț-soție care este cea mai valoroasă prietenie. Dar prietenia nu reprezintă doar începutul fluxului de sentimente, ci este un mod de permanentiza această stare a sinelui.

Atunci când o familie se confruntă cu diferite probleme de cuplu, intuim că ei de fapt, au uitat să mai fie prieteni. Au uitat cum să comunice, au uitat să fie atenți la nevoile celuilalt,  intrând în rutină au pierdut relația de prietenie.

Dacă putem întemeia o relație de prietenie care fundamentează apoi casnicia, alimentând-o în permanență cu respect, înțelegere comunicare, nu putem risca acea ruptură interioară care de cele mai multe ori ne vlăguiește de putere, atunci când se destramă casnicia. Aproape fiecare fată sau băiat își dorește un cămin. Conceptul cămin exprimă mai mult decât cuvântul căsnicie. Cuvântul cămin exprimă o stare intimă de comunicare cu ceilalți, însă în primul rând reprezintă locul unde există o soție, un soț, dar și copii, locul în care există bucurii,  dar și probleme.   Iubirea este sentimentul care mișcă sufletele celor doi soți, iar prietenia este un pilon reprezentativ care securizeaza  familia.

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana
DSCF5019

 

 

 

 

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1