mi-s dragi oamenii!

Psihologie

Da, mi-s dragi oamenii! Invat in fiecare zi cate ceva de la ei. Ii ascult, imi place sa-i vad exprimand ce simt si cum simt, sa le vad sufletele frematand, atunci cand povestesc de clinchetul unui copil aflat intr-un leagan, de cum li s-au umezit ochii atunci cand au deschis poarta bunicilor, ori de emotia pe care au simtit-o in natura, atunci cand au mangaiat o floare sau au atins cu talpile iarba umezita de roua diminetii … mi-s dragi cand ii vad ca-si lasa sufletele sa se umple cu bucurii provocate de lucruri simple, poate marunte pentru unii … mi-s dragi, atunci cand le zambesc  ochii, cand iubesc, cand spera, cand TRAIESC!

…si mi-s dragi si atunci cand se iarta si merg mai departe fara a ramane captivii unui trecut pe care oricum nu-l mai pot schimba; mi-s dragi cand spun asa: ok! am gresit, dar ce pot face ca sa merg mai departe?  ce invat din situatia asta?

mi-s dragi, cei care-si recunosc  greselile si durerile pe care le pot provoca uneori  celorlalti si  stiu sa spuna: am gresit! te rog sa ma ierti, daca poti! … mi-s dragi cei care stiu sa spuna multumesc  frunzii de codru care tremura de emotie sub adierea vantisorului sau razei de soare care deschide si bucura cerul cu lumina ei… si multumesc  Doamne, stii tu pentru ce!

mi-s dragi oamenii ce stiu a se iubi, cei care stiu sa se valorizeze si-si spun merit, da, merit sa ma iubesc si constientizeaza ca pentru a oferi iubire, trebuie sa se pretuiasca pe ei insisi mai intai, caci doar cei multumiti cu ei  pot oferi celorlalti  iubirea neconditionata si folositoare celorlalti.

mi-s dragi oamenii simpli, onesti, frumosi, cei pentru care bucuria zilei de astazi consta in faptul ca dimineata si-au baut cafeaua, ori si-au strans copilul la piept … ori poate au incaltat intaia oara papucii pe care si-au permis sa si-i cumpere saptamana trecuta!

mi-s dragi oamenii care se iubesc si iubesc … iarta si se iarta si cei care vad tot timpul luminita de la capatul tunelului!

                                                                                                                                                                           Psih. Mariana Ursu-Balaci

Frica de a parasi colivia

Psihologie
Foto: internet

Daca  ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De  multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri,  face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.

  Invata-ti parintele sa te imbratiseze – O poveste de viata

Povesti cu Talc, Psihologie

       Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si  primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat;  a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru  baiatul mort si el prea de timpuriu. Continue reading

Cu timpul învătam …

Dezvoltare personala, Psihologie

Cu timpul, fiecare învățăm diferenta subtila între a sustine mâna cuiva și a încătușa un suflet, învatăm ca dragostea nu inseamna a te culca  cu cineva si o relatie nu inseamnă siguranta. Fiecare realizeaza in timp, ca săruturile nu sunt contracte, ca darurile nu sunt promisiuni și învățăm sa acceptăm eșecurile cu capul sus si ochii larg deschisi.

Ne construim astfel  propriul drum pornind de astazi, pentru ca terenul zilei de maine este mult prea nesigur pentru ne a face planuri … iar planurile viitoare ajung să se reducă poate la jumatate sau chiar la mai putin.

Si dupa o vreme, fiecare invata ca și caldura suavă a soarelui, în exces, arde. Că este indicat sa-ti plantezi propria gradină și să iti decorezi propriul suflet dupa pricipiile tale, în loc să astepti ca cineva sa iti aduca flori sau laude.

Și fiecare invatam ca putem sa suporta, că suntem intr-adevar puternici, ca valorăm, ca suntem unici și ca în fiecare zi … e o noua șansă să învătăm.

Cu timpul învătăm că a fi cu cineva care  oferă un viitor bun înseamnă, ca mai devreme sau mai tarziu vom dori să ne intorcem in trecut să reparam cine știe ce greșeala .

Cu timpul, întelegem că doar cine este în stare să ne iubeasca cu tot cu defecte, fără să își dorească să ne schimbe, poate să ne aducă toata fericirea de care avem nevoie.

Cu timpul, ne dăm seama ca dacă  suntem  alături de acea persoana doar pentru a nu fi singuri, există posibilitatea să ajungem să nu ne mai dorim să o  mai vedem.

Realizăm, cu timpul, că prietenii adevarați valorează mai mult, decât orice cantitate de bani.

Cu timpul, întelegem că adevarații prieteni sunt putini la număr și că cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat de prietenii false.

Cu timpul învățăm că toate cuvintele spuse la mânie, pot continua să-i facă rău persoanei rănite toata viata.

Învățăm, poate, după un timp, că dacă am rănit foarte tare un prieten, niciodată relația cu el, nu va mai fi la fel.  

Vom invata in timp că toata lumea scuză, dar numai sufletele mari iarta. Vom realiza, poate că fiecare experienta traită cu o persoana este unica.

Cu timpul, ne vom da seama, poate, că cel care umilește și dispretuieste o fiinta umană, mai devreme sau mai tarziu, va suferi dublu aceleasi umilințe și dispretuiri.

Vom întelege și că a grăbi lucrurile sau a le forta va face ca in final sa nu se mai ridice la nivelul așteptărilor.

Realizăm în timp, că în realitate viitorul nu inseamna mai bine, ci momentul pe  care il trăiam, exact in acea clipa.

Cu timpul,  vom vedea ca dacă suntem fericiți cu cei care ne sunt alaturi ne va fi îngrozitor de dor de cei care ieri erau cu  noi și care acum au plecat.

Cu timpul, vom invata că a încerca sa iertăm sau a cere iertare, a spune ca iubim, a spune că ne e dor, a spune ca avem nevoie, a spune ca  vrem sa fim prietenul cuiva … în fata unui mormânt, cuvintele devin lipsite de sens.

Dar din pacate vom afla toate acestea … cu timpul, unii dintre noi se vor maturiza mai repede, altii mai târziu sau mult mai târziu … și poate că lucrurile, ceea ce simțim si ceea ce ne dorim ar trebui spuse la timp.

🙂IMG_20150404_153536

Cât de pregătit eşti să fii părinte?

Copii, Psihologie, Psihoterapie
Publicat de
Meseria de părinte nu se învaţă în nicio şcoală (foto: www.starjunior.ro)
Meseria de părinte nu se învaţă în nicio şcoală (foto: www.starjunior.ro)

Înainte de toate – Întrebarea mea este cum ai ajuns părinte?

A fost o întâmplare ori ti-ai dorit să ai un copil? A fost un act asumat, o conjuctură de a-l prinde în laţ pe celălalt pentru a pune bazele unei căsnicii, ori expresia împlinirii maternale/paternale? Răspunsul la rugi sau impulsul momentului, cel căruia vrei să îi laşi averea, munca de o viaţă sau cel care trebuie sa-ţi aducă lingura de mâncare când eşti bătrân şi neputincios.

Ce reprezintă copilul pentru tine?

O realizare mare, o datorie faţă de societate, piatra atârnată de gâtul tău, sprijin, greşeală? Este cel pe care îl cunoşti mai mult, decât te cunoşti pe tine însuţi, cel despre care ştii că strănută înainte să o facă,  ori un omuleţ pe care nu-l cunoşti, despre care nu ştii ce preferinţe alimentare are sau cu ce-i place să se îmbrace sau nici măcar în ce clasă a trecut?

E iubire ori pedeapsă?

Tu ştii ce-ţi răspunzi în clipele de sinceritate, dacă ai timp de aşa ceva. De fapt, el e aici pur şi simplu şi nu are nici o responsabilitate, nici vină. E doar o fiinţă care are dreptul la viaţă, iar ca adult va avea dreptul să şi-o trăiască aşa cum va crede el de cuviinţă, nu după regulile tale, pentru că el e o altă persoană, cu propriile dorinţe şi aspiraţii. Şi nu s-a născut nici ca să ai la ce te ruga, nici ca să fie sacul tău de box ori cel căruia să-i arunci în faţă propriile frustrări sau neîmpliniri. Şi nici să realizeze tot ce n-ai reuşit tu.
Dar până creşte mare şi ajunge la vârsta adultă, tu esti responsabil de îngrijirea şi educarea lui. E ca atunci când ai plantat o sămânţă care încolţeşte şi pătrunde sfioasă în pământul care o acoperă, păşeşte timid deasupra lui şi hrănită corespunzător şi mângăiată de căldura soarelui, creste, creşte, tulpina ei se ridică puternică şi semeaţă, iar când ajunge la maturitate descoperi cât de frumos i se deschid bobocii, câtă emoţie şi bucurie împrăştie în jurul ei. Aceasta e planta care creşte liberă.
Dar dacă peste aceeaşi sămânţă ai pune un clopot, care i-ar limita inclusiv accesul la oxigen ce s-ar întâmpla? Ar creşte o plantă firavă, care s-ar frânge la cea mai mică adiere a vântului. Nu ar mai evolua în mod corespunzător, nu i-am putea vedea maximul potenţial de dezvoltare.

Aşa este şi în cazul copilului.

Când îi oferi atenţie, iubire, sprijin necondiţionat, ocrotire, grijă, el va fi precum planta care ne încântă atunci când o privim. Toate acestea îi conferă siguranţă şi îl ajută sa îşi învingă teama că-l vei părăsi, atunci când te duci la serviciu, spre exemplu. Tu şi celălalt părinte al său.

Pentru el atenţia e sinonimă cu iubirea şi poţi să-i acorzi atenţie în multe moduri. Fie că îl mângâi fară să fi făcut o faptă deosebită, fie că dai în mintea lui şi te faci că-i furi jucăriile ori pur şi simplu îl iei cu tine în bucătarie şi faceţi împreună cele mai trăznite forme de gogoşi ori vă pictaţi unul pe altul pe faţă cu cocă, frişcă sau acuarele.
Atunci când are atenţia ta el e fericit şi se simte iubit. Tu şi partenerul tău reprezentaţi universul pentru copilul vostru, el vă iubeşte necondiţionat. De aceea, atunci când vreţi să vă furişaţi pe uşa ce dă în holul grădiniţei el e înspăimântat, plânge şi parcă nu-i ajung lacrimile să plângă, ţipă de parcă nu-l acuzi, doar te-o determina să nu-l părăseşti.  Frica că te pierde, că-l abandonezi, aproape îi paralizează gândurile, voinţa.
Pe de altă parte, când nu-l valorizezi, când efectiv nu-l vezi, când nu-i încurajezi iniţiativele, îl critici şi uiţi să vezi lucrurile bune pe care le face, când îi ceri mai mult decât poate sau dimpotrivă, eşti hiperprotectiv nelăsându-l să se exprime (pentru că faci lucrurile în locul lui), să prindă curaj, să fie independent, îl condamni să se dezvolte precum sămânţa de sub clopot. Îl determini să nu aibă încredere în el, să fie anxios, să se izoleze de ceilalţi, să nu-şi poată susţine punctul de vedere.

Ai fost şi tu ca el?   

Ia o pauza şi fă un exerciţiu în timp! Daca ai fi în locul lui acum, cum ţi-ai dori să se poarte părinţii tăi cu tine? Ce ţi-a lipsit în copilărie, ce greşeli ale părinţilor ai promis că nu le vei face şi totuşi în mod inconştient parcă duci ştafeta mai departe?  Dar poate că aceste întrebări ar trebui să ţi le pui înainte de a te hotărâ dacă te prinde sau nu ”meseria de părinte”, care nu se învaţă în nicio şcoală, din niciun manual. Eşti sau nu pregătit să fii părinte? Poţi sau nu să-ţi asumi această responsabilitate imensă?
Mariana Ursu-Balaci, psiholog clinician

http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588815199-cat-de-pregatit-esti-sa-fii-parinte-cum-sa-fii-un-parinte-bun.html

Chintesența succesului

Povesti cu Talc, Psihologie, Psihoterapie

De cele mai multe ori suntem convinsi ca succesul constă în faimă, bogatie pe plan profesional sau personal. Nu-i chiar asa!

Succesul, de fapt defineste omul FERICIT! Este în mâinile celui care este fericit cu viața pe care o duce. Este omul care iubeste și este iubit, care stie sa rada la o gluma buna, sa faca haz de necaz si sa extraga lucrurile bune din orice situatie. Este persoana care respecta oamenii, natura, omul respectat de ceilalti.

Succesul înseamnă sa fii capabil să dai tot ce ai mai bun din tine.

Fotografie0397

Cutiile lui Dumnezeu

Povesti cu Talc

DSCF4075Am in mainile mele doua cutii pe care Dumnezeu mi le-a dat să le țin. Mi-a spus:

– Pune toate durerile în cea neagra și toate bucuriile în cea aurie.

I-am ascultat cuvintele și in ambele cutii mi-am păstrat bucuriile si necazurile. Dar cea aurie a devenit din ce in ce mai grea în timp ce cea neagra era la fel de usoara ca inainte. Curios, am deschis cutia neagra ca să văd de ce era in continuare usoara și am gasit pe fundel ei o gaura in care cazusera necazurile mele.

I-am aratat lui Dumnezeu gaura si am gandit cu voce tare:

– Ma intreb unde or fi mers necazurile mele? Iar el mi-a zâmbit:

– Fiul meu, toate tristetile tale sunt cu mine.

– Doamne, de ce mi-ai dat cutiile, pe cea aurie si pe cea neagra cu o gaura?

– Cea aurie este pentru a-ti numara binecuvântarile, iar cea neagra pentru ca să-ti uiți necazuri1le.

(autor necunoscut)

Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Într-una din zilele acestea

Povesti cu Talc, Psihologie

poza1   Într-una din zilele acestea îti vei pierde rabdarea si le vei striga copiilor tăi urmatoarele:

– Când veti creste odata si nu va veti mai comporta ca niste salbatici? Și adevarul este ca vor face acest lucru. Poate ca le vei striga:

– Iesiti din casa, duceti-va afara sa va jucati! Incercati sa nu va loviti si nu mai trantiti usa atat de tare! Și nu o vor mai face. Le vei face ordine in dormitoare pana cand totul ca fi curat si la locul sau, jucariile pe etajere, animalele de plus pe pat si toate hainele lor asezate in dulap. Ii vei chema si le vei zice:

– Vreau sa ramana asa! Si asa va ramane! Vei pregati cina perfecta, salata va ajunge intreaga pe masa, fara sa lipseasca ceva. Prajitura va fi perfecta, fara urme de degete, pentru ca au gustat-o in bucatarie, si vei spune:

– În sfarsit! aceasta este o mancare ce poate fi servita invitatilor si vei manca fara ei. Cand va suna telefonul, vei striga:

– Nu ridicati receptorul de la celalalt aparat cand vorbesc! Vreau intimitate si terminati de urlat … M-ati auzit? Si nu iti va răspunde nimeni. În casa ta nu vor mai fi urme pe fata de masa si nici vase de flori aduse din gradina cu un sarut. Nu va mai trebui sa cosi gaura pantalonilor si niciodata nu-ti vei mai rupe unghiile incercand sa dezlegi nodurile de la sireturile pantofilor lor. Nimeni nu va intra in casa ta cu noroi pe ghete si vor disparea toate acele elastice care umpleau totdeauna baia.

     Imaginează-ți! Nimeni nu-ti va folosi creionul de buze pentru a scrie pe pereti. Nu va mai trebui sa cauti o dadaca pentru a te duce la petrecerile de revelion. Nu va trebui sa asisti la sedintele de la scoala, cu parintii si nici sa fii prezenta la piesele unde fiul tau are rolul de arbore. Nu va trebui sa te ocupi de transportul pana la scoala, de muzica care-ti sparge timpanele sau de drumurile in plus facute pana la scoala deoarece fiul tau si-a uitat pachetelul acasa.

    Imagineaza-ti! de Craciun nu vei mai primi cadouri facut e din betisoare de inghetata, se vor termina saruturile umede de lapte de dupa micul dejun. Nu va mai trebui sa te preocupi niciodata de dintii care cad si de cei noi care trebuie sa le iasa. Nu vei mai auzi vocile care continua sa vorbeasca dupa ce ai stins lumina, nu vei mai avea de a face cu genunchii juliti pe care sa-i saruti, si nici cu degetele murdare pe care sa le cureti. Va ramăne doar o voce care va spune:

– Când vor creste si nu se vor mai purta asa salbatic?

    Liniștea iti va raspunde:

Deja au facut-o … 

(Felipe Hutsell)

Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)