Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Dacă niciodată …

Povesti cu Talc

dacaDacă niciodată nu vei rupe un ciorchine de strugure, nu vei avea niciodata un pahar cu vin pe masa.

Dacă nu riști niciodată să pierzi, nu vei avea posibilitatea sa câstigi.

Daca nu infrunti niciodată durerea de a pleca, nu vei cunoaște nici bucuria reîntoarcerii.

Daca nu vei suferi niciodata murind la semănat, nu te vei bucura vreodata de renastere prin recoltă.

Dacă nu te vei lupta niciodată cu greutatea vinei tale, nu te vei putea bucura nici de alinarea iertării.

Dacă nu vei inmuia niciodată grăunțele grâului tău, nu vei cunoaște niciodata savoarea pâinii.

Dacă nu vei infrunta niciodată frica de a nu mai fi cum esti, nci nu vei descoperi vreodata fericirea de a fi cum poți să fii.

Dacă nu esti dispus niciodată sa renunti la tot ce ai, nu vei simți niciodata că ai totul in mod liber.

Dacă nu ești dispus să mori pentru o cauză, niciodată nu vei ști pentru ce trăiești.

Dacă nu vei face față durerii tale, niciodată, si vei renunța să mai râzi pentru a plânge, nu vei cunoaște vreodată binecuvântarea aceluia care renunță să mai plângă  pentru a râde.

Dacă nu riști niciodată să traversezi râul, nu vei ști niciodată ce se află pe malul celalalt.

(J. Puello)

 

Carpe diem

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie

In vremuri de demult trăia un împărat tare bun la suflet si fiindca simtea ca nu mai are mult de trait s-a gandit sa-si rasplateasca sulujitorul cel mai de nadejde. Il  chema intr-una din zile  si-i spuse:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te, iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi curajos, omul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte, iar când obosea sau îi era foame nu se oprea. apasi pamant
Parcursese mult drum, suprafata era foarte mare,  însă, boala, oboseala şi foamea l-au rapus, lâsându-l fără pic de vlagă. Trupul de care nu mai avusese grija in goana lui dupa avere, isi cerea tributul. Atuci s-a întrebat:

-De ce am fost atât de lacom si nu m-am oprit la timp sa-mi trag rasuflarea? In goana mea n-am vazut oameni, n-am vazut, paduri sau campii, m-am vazut cerul albastru. Am alergat ca un nebun, iar acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să fiu îngropat!

Viata noastra este precum o calatorie. In fiecare zi alergam pentru a obtine castiguri materiale, ori prestigiu sau recunoştinţă. Uitam din păcate sa acordam atentia cuvenita sănătatii, timpul pe care ar trebui să il petrecem alaturi de familie, să ne oferim mici bucurii, sa avem grija de sufletul nostru, sa apreciem lucrurile frumoase si cu adevarat importante din viata noastra. Dar intr-o zi, cand vom obosi de atata goana, cand vom privi in urmă am putea realiza că nu avem nevoie de atatea lucruri, dar  atunci din pacate nu vom mai putea da timpul inapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Sa ne oprim, o clipa doar din acest maraton si sa ne bucuram de ceea ce avem si sa privim cu atentie si cu ochii larg deschisi in jurul nostru..

Viata  nu se rezuma doar castiguri materiale sau sociale, ea nu înseamnă numai muncă. E drept ca trebuie sa muncim pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile ei. Dar ar fi indicat ar fi sa existe o balanţă între: muncă, distractie  familie, iubire  etc. Noi suntem la carma vietii noastre si  deci, noi  decidem cum  ne echilibram viaţa. Este important sa ne definim bine prioritatile. Ne nastem cu un scop si toata viata ne straduim sa-l atingem, spune Alfred Adler, iar fericirea face parte din  intenţia şi scopul vieţii,  ea este unul dintre  ţelurile existenţei umane.

Si de ce sa nu o luam  mai uşor, sa  facem ceea ce ne dorim, sa iubim  sa ne distram, sa ne permitem sa gresim si sa alocam timp si celui mai neinsemnat amanunt din viata noastra care ne-ar putea provoca o  bucurie, fie ea cat de mica. Esentele tari se pastraza in sticlute mici, spune inteleptul; bucuriile mici dau savoare vietii, ele o condimenteaza.

Sa iubim ziua de astazi si sa o traim ca si cand ar fi ultima.  Sa constientizam  clipa de astazi, caci maine ea este doar o  amintire.