Copilului i-as da aripi, dar i-as permite sa invete singur sa, zboare.

Psihoterapie

Copilului i-aş da aripi,

dar i-aş permite

sa înveţe singur,

să zboare.

Gabriel Garcia Mârquez

                   Fiecare părinte este minunat.

     Fiecare mamă şi fiecare tată este, în adăncul  fiinţei sale, un părinte desăvărşit. Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la lumină de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie indrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

    Unii sunt timizi şi se blochează în „Ce va zice lumea?”

    Alţii sunt stăngaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel incăt să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de propriii lor copii. Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de propriii lor părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori. Fiecare dintre noi suntem, in fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

    Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copiii voştri, de relaţiile care există între voi şi fiii, ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Incercaţi să  priviţi lumea, pe voi, pe copiii vostri, altfel decăt pănă acum. Dacă, aplicănd anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neimpăcaţi, faceţi o schimbare.  Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor vostri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni si mai fericiţi, copiii vostri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie  de fapt să existe între părinţi si copii: iubirea şi pacea.

    Este foarte confortabil şi pentru părinte si pentru copil să ştie  fiecare în parte că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau rusine. Este foarte bine şi pentru părinte şi pentru copil să poată vorbi despre orice, să ştie şi părintele şi copilul  că, indiferent de ce se intămplă, mama si tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate, nu-l vor da afară din casă – si nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 

 

 

(Michiela Poenaru, EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR, Ghidul bunelor maniere pentru părinţi)

  Invata-ti parintele sa te imbratiseze – O poveste de viata

Povesti cu Talc, Psihologie

       Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si  primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat;  a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru  baiatul mort si el prea de timpuriu. Continue reading

Este iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii?

Psihologie

Iubirea este liantul unei relaţii în timp ce secretele otrăvesc viaţa de cuplu, spune psihologul Mariana Ursu-Balaci

De ce ne-am luat? De multe ori apare aceasta întrebare, atunci când un cuplu traversează o situaţie de criză. Cade în derizoriu că la baza înfiripării relaţiei a stat iubirea şi, de cele mai multe ori, locul acesteia este luat de lupta pentru putere, de dorinţa de a-l controla pe celălalt, apar priorităţi diferite, egoism, ceea ce poate conduce la o deteriorare a relaţiei sau chiar la ruptură. Mulţi dintre parteneri afirmă că nu mai recunosc în cel de alături ei persoana de care s-au îndrăgostit… dar câte nu s-au întamplat de atunci!
Este  iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii? Ai ales să mergi alături de partenerul tău la bine şi la greu, fiecare şi-a asumat înfruntarea vieţii umăr la umăr cu celălalt, v-aţi îmbrăţişat cu încredere, o mare de încredere, v-aţi asumat faptul că veţi înfrunta greutătile şi tot ce va urma dincolo de momentul pecetluirii relaţiei,  împreună, iubindu-vă şi oferindu-vă sprijinul unul altuia.
Iubirea este liantul unei relaţii
O relaţie solidă nu înseamnă numai iubire, dar iubirea este liantul care leagă totul: calităţile, valorile comune,  umorul, pasiunile, sensibilitatea, tandreţea, fragilitatea, compasiunea, încrederea … Dacă elementul de legătură este de calitate inferioară, construcţia se şubrezeste uşor, la cele mai mici perturbări ale ritmului firesc al relaţiei apar fisuri, care se măresc până când din ceea ce părea până de curând un cuplu solid, rămâne o ruină.
Într-o relatie sănătoasă, este normal să te abandonezi în braţele celuilat, pentru că relaţia de încredere care s-a dezvoltat între voi vă îndeamnă să vă pese unul de altul, să îţi asumi grija pentru binele celuilat, să-i dai voie  să aiba grija de tine, să admiţi că nu întotdeauna eşti la fel de puternic, să laşi deoparte mândria, să conştientizezi că împreună sunteţi mult mai puternici şi înfruntaţi mai uşor solicitările vieţii.
Iar dacă uneori e greu, e prea mare povara ori sunt prea multe responsabilităţi pe umerii unuia, atunci împărtaşirea  neliniştilor partenerului conduce în majoritatea cazurilor la descoperirea unor soluţii viabile. A face din neputinţa ta un secret conduce la un blocaj relaţional în cuplu, comunicarea nemaifiind reciprocă. Secretele, mai devreme sau mai târziu,  ies la suprafaţă şi creează şi mai multă durere.
Secretele otrăvesc viaţa de familie
Secretele nu-şi au locul în intimidate, ele otrăvesc viaţa familiei. Ele crează o prăpastie, un hău între soţi, hrănind sămânţa neîncrederii, distrugând iubirea. De fapt, consecinţa ascunderii de celalalt este aceea că te înconjori de singurătate. Singur, cu problemele şi angoasele tale, iar asta nu reprezintă ceva constructiv pentru relaţie, este mai degrabă ceea ce provoacă durere şi îndepărtarea partenerului.  Odată ruinată încrederea durează până se reconstruieşte. Încrederea este una dintre cărămizile de baza în fundaţia pe care se construieşte relaţia. Temându-te să spui adevărul şi înlocuindu-l cu o minciună rişti să îţi ruinezi relaţia şi tot ce ai investit se poate mistui într-o clipă.
Fricile, neputinţele sunt depăşite mult mai uşor atunci când sunt analizate în cadrul relaţiei.
Dar asta înseamnă recunoşterea limitelor! Să renunţi la orgoliu şi să-l faci pe celălat părtaş la frământarile tale, să-l investesti cu încredere şi să-ti recunoşti slăbiciunea în acel moment. Împreună veţi deveni mai puternici, iar relaţia mult mai solidă, pentru că ştii că te poţi exprima, eşti auzit şi înţeles, nu eşti respins sau desconsiderat, ai certitudinea ca eşti sfătuit şi ajutat la nevoie… un schimb de bogaţie sufletească, un proces viu, pe care fiecare dintre parteneri îl îndrăgeşte, îl îngrijeşte şi este actor principal. (Psiholog Mariana Ursu-Balaci)

Sursa: Ziarul de Vrancea

Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

Situatia de criză

Psihologie, Psihoterapie

           În viata fiecarui om pot exista momente când acesta se simte nesigur, trist, dezorientat. De multe ori, aceasta stare este echivalenta cu scaderea randamentului in activitate, probleme in famulie si in societate. Aceasta nu inseamna insă ca este vorba de o boală psihica, ci doar de o criza de moment ce se poate depasi de cele mai multe ori doar cu ajutor psihologic, fara medicamente.

         A lăsa sa se parmanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de conduita dezaptativă, situatie in care interventiile viitoare vor fi mai dificile si de mai lungă durată.

        Nu pentru toate problemele noastre este necesar să facem terapie de lungă durata, costisitoare sub aspect financiar si al timpului, pentru ca multe probleme se pot rezolva usor si eficient, prin psihoterapii scurte centrate pe simptom.

      Trebuie să pornim de la convingerea ca fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autoreglare și autovindecare.

                  Prof. Dr.   Irina Holdevici

 

calendar

Ce alegi?

Ganduri zilnice
     Pentru ca alegi sa razi, ori iti infranezi lacrimile atunci cand acesteaDSC00277 izvorasc pe la colturile ochilor, nu inseamna ca inlaturi raul cauzat de  aparitia acestora. Ideal este sa constientizezi ca viata ta nu se opreste in acel moment, ca ea merge inainte si ceea ce este si mai important este sa te adaptezi, sa previi si sa risti si nu neaparat sa vindeci.    Daca atentia ta va fi concentrata doar pe procesul de vindecare, evitantand provocarile, doar pentru ca te temi de necunoscut si te multuminesti sa ramai in „zona care iti ofera un oarecare confort”, atunci iti vei rapi bucuria pe care o vei simti atunci cand vei realiza ca ai reusit sa cuceresti un varf pe care-l credeai imposibil de atins. Vei alege angoasa in locul sentimentului de satisfactie pe care il vei obtine fie si din cele mai marunte lucruri. De tine si numai de tine depinde daca alegi sa lupti sau sa fugi!  Victoriile obtinute in bataliile mici conduc la castigarea razboiului, cu tine insuti.  Asadar ce alegi?  Vei fi invingator sau invins?psihologfocsani

Cuibul gol, un sindrom?

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

paianjenM-am intrebat deseori cum resimt parintii separarea copiilor de ei, ce simt atunci cand copiii lor pleaca de acasa.  Multi dintre ei se simt deseori vaduviti si tristi.  Apar probleme legate de somn, isi pierd cheful de viata, apetitul. Le lipseste ceva si nu gasesc cu ce sa umple golul lasat de plecarea (declaratia de independenta) copiilor lor. Pentru asta au luptat toata viata, insa atunci cand puisorii isi iau zborul este greu de umplut golul. Se simt confuzi, bulversati, mai ales atunci cand prin minte le trec imagini care le amintesc cat de dificile au fost momentele din timpul adolescentei ( si nu numai), cata energie au consumat cautand sa-i mentina „in limitele normalului impus de societate de cele mai multe ori”, atunci cand credeau ca vor simti o mare usurare cand copiii lor vor pleca in sfarsit de acasa si-si vor lua in mainile lor propriile vieti.

Unii cercetatori cred ca relatiile tensionante din timpul adolescentei dintre parinti si copii reprezinta de fapt un ajutor dat ambelor parti de natura, pentru ca trecerea de la legaturile foarte puternice din timpul copilariei la independenta din perioada tanarului adult sa fie mult mai usor de traversat. Totusi , nu-i chiar atat de simplu, pentru ca oricate tensiuni si animozitati ar fi presupus aceasta perioada, „ruperea” este apasatoare pentru fiecare parte, pentru ca legatura este extrem de puternica. In general cel mai mult sufera parintii. Ei pot dezvolta cu usurinta o depresie, chiar daca au o cariera de succes si o casnicie fara cusur. Imi trece prin minte acum imaginea unei doamne, dupa ce baiatul (unicul) sau a plecat la facultate, si nu orice facultate, ci  cea care reprezenta continuarea in viitor a activitatii ei de o viata, perpetuarea pasiunii ei. A dezvoltat stari depresive. Se simtea trista, parasita, plangea cu usurinta, devenise irascibila, insomniile luasera locul noptilor linistite, cu somn odihnitor, chiar daca avea alaturi un sot iubitor si atent si o activitate care ii conferea multe satisfactii profesionale.

Pe de alta parte exista si copii care suporta mai greu separarea de parinti, sunt cei care nu au luat primele lectii de zbor.

Misiunea noastra, a parintilor este aceea de a ne creste copiii, astfel incat atunci cand vine vremea sa-si ia zborul spre independenta sa fie cat mai siguri de ei. Trebuie sa-i investim cu incredere si sa fim siguri ca se vor descurca. Ei au nevoie de incurajarile noastre. Si ceea ce este sigur intotdeauna vor simti nevoia sa se intoarca la cuibul din care au invatat sa zboare pentru prima data. Si de cele mai multe ori castigam, pentru ca ei nu se intorc singuri la noi.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana