Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Adolescenţa şi problemele ei – Să dăm dovadă de înţelegere faţă de copiii noştri!

Comunicare, Depresie, Psihologie, Psihoterapie

 Psihologul Mariana Ursu-Balaci
Psihologul Mariana Ursu-Balaci

Nu mai comunică, e cu capul în nori, visează cu ochii deschişi, i se pare că este grasă, că arată oribil, poate mirosi a alcool, are rezultate slabe la învăţătură, nu se mai întâlneşte cu prietenii, stă în faţa calculatorului aproape tot timpul, e pus/ă pe harţă şi este arţăgoas/ă, nu mai ştim cum să procedăm, pentru că nu ne mai înţelegem cu ea.

Acestea sunt câteva dintre cauzele care provoacă neliniştea părinţilor, care de multe ori nu îşi mai recunosc copiii ajunşi la perioada adolescenţei. Modificările comportamentale, alături de transformările fizice şi de personalitate fac din copilul de odinioară o amintire, aceste schimbări ocupând un loc fruntaş în preocupările părinţilor.
De fapt, perioada adolescenţei aduce cu sine transformări majore atât pe plan biologic şi psihologic, cât şi pe plan social. Este perioada marilor schimbări, a marilor speranţe, a senzaţiei că totul este posibil pentru ei.
Dacă vorbim din punct de vedere biologic se constată că în această perioadă secreţia hormonală este mai ridicată decât în alte perioade ale vieţii. Aceasta declanşează puseul de creştere precum şi transformările de ordin sexual. Este o perioadă în care adolescentul se confruntă atât cu tensiuni interne (datorită schimbărilor trebuie să înveţe să îşi accepte corpul, să înţeleagă modul în care gândeşte, sentimentele şi nu în ultimul rând sexualitatea)  cât şi externe, când apar conflicte în mediul familial, dar şi în mediul social. Este perioada în care corpul se metamorfozează (la fel ca în primii doi ani de viaţă). Apare pilozitatea, corpul câştigă câteva kilograme, centrimetri în plus, etc. La fete cresc sânii şi se lătesc şoldurile, apare prima menstruaţie. Băieţilor li se modifică vocea şi trăsăturile vocii, se dezvoltă musculatura, se lăţesc umerii. Continue reading

Iubire vs. Gelozie

Psihologie

            Iubirea atrage dupa ea unicitatea in fata intregii lumi. Ne simtim nemuritori atunci cand suntem constienti ca suntem intelesi si iubiti in profunzime de catre celalalt. Simtim ca parca suntem nemuritori.

Este posibil sa apara teama sau gelozia ca acest moment ar putea lua sfarsit, ori ar fi putea impartit cu altcineva.

            Iubirea trebuie lasata sa zboare libera, pentru a o pastra. Modul cel mai important de a o face sa creasca este ca cei doi actori sa aiba acelasi scop: o iubire si mai mare.

            Iubirea este deosebit de frumoasa, insa are darul de a trezi tot timpul temeri. Omul care iubeste este mereu ingrijorat si atent ca nu cumva sa piarda comoara cea pretioasa, cu greu castigata.

Cum putem invinovati gelozia, daca ea este cea care pazeste comoara? Ea este cea care are grija sa nu se prapadeasca iubirea.

            Gelozia are grija de iubire si o parfumeaza intr-un mod aparte, chiar daca e o grija obisnuita, noi nu trebuie sa ne ferim de ea atata timp cat nu este necugetata, nesanatoasa sau daunatoare pentru relatie. Si aici putem descoperi o parte pozitiva a geloziei : ea este in realitate un sentiment infantil de posesiune si  totodata  ea este cea care ne da siguranta ca suntem iubiti.

           Ca si dragostea, gelozia ne ajuta sa evoluam ca indivizi. Partea interesanta a geloziei este ca se doreste a fi in centrul atentiei si da nastere sentimentelor de posesiune egoiste si exagerate, care zdruncina iubirea. Se pare ca toate acestea conduc spre ideea ca   o trauma suferita in copilarie provoaca astfel de manifestari. Care? Nu stim. Cu siguranta prin intermediul introspectiei ori cu ajutor de specialitate fiecare dintre noi poate afla, daca asta isi doreste.

          Si totusi gelozia da savoare iubirii. In limite normale ea chiar da un imbold  iubirii. Insa, in  tot ce facem nu trebuie sa uitam de cumpatare, pentru ca in acest caz cumpatarea Fotografie0362 poate conlucra impreuna cu alte abilitati  la  atingerea unui prag in care iubirea este de neuitat. Poate ca dragostea ar fi mai chinuitoare, daca cei doi protagonisti ar arata ca nu isi fac griji unul pentru celalalt.

„”Nu putem sa iubim pe cineva fara ca acest lucru sa ne faca sa-i iubim si pe multi altii.””   Erich Fromm

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

Avem de ales

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

     Noi, oamenii avem capacitatea de a ne crea propria realitate, in orice moment. Avem posibilitatea de a ne crea zi de zi, propriile „miracole personale.” Trairile si sentimentele ne ajuta sa ne cream realitatea interioara, propria realitate, aceasta transpunandu-se in experiente exterioare, in modul in care alegem sa percepem realitatea exterioara. DSC09334

   Senzatiile sunt date de interactiunile cu mediul, in timp ce perceptiile reprezinta maniera in care fiecare individ decodifica acele informatii si le transforma in emotii.        Sentimentele sunt expresia gandurilor, iar gandurile propria perceptie a realitatii. Harta nu este teritoriul, este reprezentarea in maniera  personala a teritoriului, in functie de  credintele, valorile, experientele, concluziile, de reprezentarile mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea exterioara.

    De obicei, atunci cand ne confruntam cu situatii noi cautam in experientele anterioare, interioare si nu in experiente din mediul exterior.

               De fapt, avem de ales. Continue reading

Mesajul unei mame

Povesti cu Talc, Psihologie

cerIntr-o zi, cand copiii mei vor fi destul de mari sa inteleaga logica ce motiveaza pe mame, le voi zice:

– Te-am iubit destul, incat sa pot intreba unde te duci, cu cine te duci si la ce ora te intorci acasa.

– Te-am iubit suficient, incat sa insist sa strangi bani sa-ti cumperi o bicicleta, desi noi, ca parinti, am fi putut sa-ti cumparam una.

– Te-am iubit destul, incat sa tac si sa te las sa descoperi singur noul si cel mai bun prieten al tau era un necioplit.

– Te-am iubit destul, incat sa te supar si sa te oblig pentru 2 ore sa-ti faci ordine in camera, o munca pe care as fi putut s-o fac eu doar intr-un sfert de ora.

– Te-am iubit destul, incat sa te las sa-mi vezi furia, deceptiile si lacrimile in ochi. Copiii trebuie sa inteleaga si ei ca nu suntem perfecte.

– Te-am iubit destul, incat sa te las sa-ti asumi responsabilitatea pentru faptele tale, desi pedepsele erau atat de aspre, incat imi sfasiau inima.

Dar, mai ales, te-am iubit destul de mult pentru a-ti spune NU, desi eram constienta ca aveai sa ma urasti pentru asta.

 

Astea au fost luptele cele mai dificile pentru mine. Dar sunt multumita ca le-am castigat pentru ca, pana la urma, tu le-ai castigat.

Si intr-o buna zi, cand copiii tai vor fi destul de mari pentru a intelege logica ce-i motiveaza pe parinti, tu le vei zice:  Te-am iubit destul incat sa fac tot ce am facut pentru tine.

(dupa Ramon Mitre)

Carpe diem

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie

In vremuri de demult trăia un împărat tare bun la suflet si fiindca simtea ca nu mai are mult de trait s-a gandit sa-si rasplateasca sulujitorul cel mai de nadejde. Il  chema intr-una din zile  si-i spuse:

– Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te, iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi curajos, omul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte, iar când obosea sau îi era foame nu se oprea. apasi pamant
Parcursese mult drum, suprafata era foarte mare,  însă, boala, oboseala şi foamea l-au rapus, lâsându-l fără pic de vlagă. Trupul de care nu mai avusese grija in goana lui dupa avere, isi cerea tributul. Atuci s-a întrebat:

-De ce am fost atât de lacom si nu m-am oprit la timp sa-mi trag rasuflarea? In goana mea n-am vazut oameni, n-am vazut, paduri sau campii, m-am vazut cerul albastru. Am alergat ca un nebun, iar acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să fiu îngropat!

Viata noastra este precum o calatorie. In fiecare zi alergam pentru a obtine castiguri materiale, ori prestigiu sau recunoştinţă. Uitam din păcate sa acordam atentia cuvenita sănătatii, timpul pe care ar trebui să il petrecem alaturi de familie, să ne oferim mici bucurii, sa avem grija de sufletul nostru, sa apreciem lucrurile frumoase si cu adevarat importante din viata noastra. Dar intr-o zi, cand vom obosi de atata goana, cand vom privi in urmă am putea realiza că nu avem nevoie de atatea lucruri, dar  atunci din pacate nu vom mai putea da timpul inapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Sa ne oprim, o clipa doar din acest maraton si sa ne bucuram de ceea ce avem si sa privim cu atentie si cu ochii larg deschisi in jurul nostru..

Viata  nu se rezuma doar castiguri materiale sau sociale, ea nu înseamnă numai muncă. E drept ca trebuie sa muncim pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile ei. Dar ar fi indicat ar fi sa existe o balanţă între: muncă, distractie  familie, iubire  etc. Noi suntem la carma vietii noastre si  deci, noi  decidem cum  ne echilibram viaţa. Este important sa ne definim bine prioritatile. Ne nastem cu un scop si toata viata ne straduim sa-l atingem, spune Alfred Adler, iar fericirea face parte din  intenţia şi scopul vieţii,  ea este unul dintre  ţelurile existenţei umane.

Si de ce sa nu o luam  mai uşor, sa  facem ceea ce ne dorim, sa iubim  sa ne distram, sa ne permitem sa gresim si sa alocam timp si celui mai neinsemnat amanunt din viata noastra care ne-ar putea provoca o  bucurie, fie ea cat de mica. Esentele tari se pastraza in sticlute mici, spune inteleptul; bucuriile mici dau savoare vietii, ele o condimenteaza.

Sa iubim ziua de astazi si sa o traim ca si cand ar fi ultima.  Sa constientizam  clipa de astazi, caci maine ea este doar o  amintire.

Emotiile un factor important in afectiunile dermatologice

Psihologie, Psihoterapie

Fotografie0026 De obicei ne gandim la piele ca la stratul protector care ne protejeaza organele sensibile ale corpului. Trebuie sa realizam ca ea insasi este un organ, de fapt cel mai mare  si mai sensibil organ al corpului nostru.

Epiderma, stratul superior ai pielii se reinoieste  in permanenta. Derma, urmatorul stat este alcatuita in mare parte din tesut conjunctiv, iar tesutul subcutanat  stocheaza grasimea pentru a asigura termoizolatie si energie. Glandele sudoripare, reprezinta una din caile prin care organismul scapa de reziduri, apa si saruri.

Pielea are rol complex in intregul proces biologic al vietii. Cu ajutorul soarelui, luminii solare ca ea transforma  colersterolul in vitamina D, atat de importanta in intarirea oaselor si activeaza celulele sistemului imunitar.

Pielea mentine mediul propice pentru functionarea in conditii optime a celorlale organe, un mediu protejat unde teperatura nu trebuie sa se abata  prea mult de la 37 °C. Ea trebuie sa se adapteze  in permanenta la mediul extern; in conditii de frig vasele se contracta pentru a memtine caldura  corpului, iar atunci cand temperatura creste, glandele sudoripare secreta lichide si prin evaporarea lor temperatura interioara este impiedicata sa cresca.

Este bogata in terminatii  nervoase care asigura legatura cu creierul. Sa luam un exemplu banal: atunci cand atingem cu mana un obiect ascutit sau fierbinte, mesajele senzorilor de pe piele transmit impulsuri creierului care actioneaza inmediat, retragand mana pentru a o proteja.

Pielea este foarte sensibila la emotii. Devine umeda sau palida cand ne temem, cand suntem stanjeniti sau sfiosi se imbujoreaza, straluceste cand suntem fericiti. Toate starile emotionale pe care le traversam provoaca schimbari la nivelul pielii. Inca din timpurile lui Hipocrate se stia  ca intre minte si corp exista  legatura si ca acesta din urma reactioneaza la emotie. Corpul poate fi expus la boli diferite (de la o banala raceala sau infectie,  la  un atac de cord), datorita unor evenimente stresata aparute la un moment dat in viata, ceea ce ne conduce la ideea ca exista lagatura intre un corp chinuit si o minte tulburata. Fotografie0082

Starile afective intense, convingerile, ori gandurile pot vindeca sau imbolnavi. Referitor la acest aspect R. W. Bartop afirma intr-un studiu publicat in  The Lancet (1997), ca  in urma monitorizarii sotilor unor femei care au decedat din cauza cancerului, acestia au prezentat o slabire accentuata a sistemului imunitar.

Pielea reprezinta interfata, scutul de protectie cu mediul extern, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Intre aceasta si sistemul nervos exista o legatura stransa, si de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca dupa o suparare sau dupa o emotie puternica  ne trezim ca ne-a aparut ceva pe piele, iritatii, urticarii …  Interactionam, atingem si suntem atinsi prin piele. Tot asa experimentam durerea si placerea, primim si oferim dragostea, este granita cu lumea exterioara. Este fateta pe care o prezentam lumii, teritoriul nostru privat. Pielea este in aceeasi masura organ fizic, cat si emotional, iar problemele emotionale pot determina multe suferinte dermatologice.

Si nu emotiile provoaca cele mai mari probeleme, ci eforturile noastre de a ne proteja de ele, faptul ca ne inabusim durerea si nu ne dam voie sa ne simtim sentimentele. Acestea ne cresc predispozitia de a dezvolta simptome fizice, inclusiv boli dermatologice. Ne putem respinge furia, care aproape ne-a invadat viata, nevoile sexuale (fiindca societatea ne-a invatat ca trebuie sa le reprimam), goliciunea ramasa din cauza faptului ca parintii n-au stiut sa ne arate dragostea, dar nu le putem spulbera si astfel, ele, sentimentele  gasesc calea spre exterior de multe ori prin piele. Emotiile pe care le-am ascuns de atatea ori, pentru a ne proteja de durere sunt exprimate prin piele. Pielea are viata ei emotionala. Ea urla de durere pentru noi, ne pedepseste pentru fapte reale sau imaginare, isi aminteste evenimentele traumatizante. Ea nu are in arsenal cuvinte, insa  se poate exprima printr-o explozie furioasa de psoriazis, zona zoster sau eczema, ori urticarii sau veruci sau orice altceva. Toate problemele pielii au o cauza emotionala.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana