Când o societate își subapreciază dascălii înseamnă că nu ii pasă de generația de mâine

Psihologie

 

„Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!”– motto la o convocare de cercetare disciplinară, făcută  „cu stimă”, de un grup de persoane cu greutate, pentru a strivi psihic o colegă.

„Atitudine irevențioasă față de conducerea școlii.” – este al doilea punct din motivația din convocarea în vederea cercetării disciplinare a doamnei informatician de la un liceu din Galați, care sună mai degrabă a dicton ceaușist și îmi amintește de congresele „tovarășului”, în care cel fără abilități de lingușire și multe adjective din această categorie era izolat și persecutat.

Cazul doamnei informatician, care și-a pierdut viața în urma suprasolicitării este departe de a fi unic în societatea noastră, cu atât mai puțin în învățământ. În multe domenii de activitate se întamplă lucruri asemănatoare, din păcate, pentru că atributul care guvernează strategiile de management este TREBUIE!

Guvernați de interese proprii, mulți lideri uită să mai vadă în cei cu care lucrează ființe umane, nu le mai văd nevoile, limitele, cu cât îi văd mai mici, cu atât îi lovesc mai mult sau îi încarcă cu sarcini.

A murit un om tânăr, a murit o femeie, a murit o mamă, a murit o soție, o fiică, o soră! Din păcate nu mai există obiectul acestei cereri de cercetare. Regretele sunt tardive și de obicei mortul este vinovat.

De fapt, cred este vorba de un sistem de management defectuos la nivel național,  a unei strategii necorespunzătoare de organizare și gestionare a evenimentelor atât de complexe cum sunt examenele de capacitate sau bacalaureatul, dar și o consecința evaluării superficiale a competențelor manageriale.

Este adevărat ca pentru a fi un manager bun este necesar să fii un planificator bun , însă nu este de ajuns. Locul primordial în evaluarea competențelor manageriale nu ar trebui să fie ocupat de planuri de administrare, strategii,  diagnoze sau decizii, ci și a acelora care țin de latura umană, de psihologie, ori cred că acest aspect este cel mai puțin cercetat atunci când cineva se prezintă la un concurs pentru a ocupa un astfel de post (aspect semnalat de CPR și de personalități ale psihologiei din țara noastră).

Și nu mă refer la testarea psihologica simplă, psihometrică, obligatorie, ci la o evaluare psihologica complexă în care ar trebui evaluate competențele manageriale din perspectivă psihologică (capacitatea de a lucra în echipă, cum se raportează la oameni, cum comunică, abordări situaționale, cum reacționează la stres, empatia etc. ), cu atât mai mult cu cât subalternii acestora sunt formatorii generației de mâine.

Daniel Goleman spune: A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. (Inteligenţa emoţională). Asta înseamnă că fiecare om este unic, special, are propriile nevoi și de aceea trebuie tratat diferit. Poate că de asta avea nevoie doamna informatician, nevoia de a fi tratată altfel, de un om, de un colectiv, de o societate, pentru că din păcate asistăm în ultimul timp la un proces de denigrare a cadrelor didactice, cel mai des acuzate de lipsă de profesionalism, de neimplicare în procesul educațional, de multe ori considerate țapi ispășitori pentru insuccesele copiilor, ori mai mult decât atât, de scăderea popularității școlii la care profesează … și nu în ultimul rând, că au prea multă vacanță…

O expresie populară românească spune:  Cine n-are bătrâni să și-i cumpere! Extrapolând această vorbă plină de întelepciune la învățământul românesc, aș spune că dacă nu ne îngrijim de cei care ne formează copiii, atunci ar fi utopic sa avem așteptări ridicate de la generațiile viitoare.

Dascăli nevalorizați, suprasolicitati, epuizați de cele mai multe ori nu de sarcinile din fișa postului, ci de cele administrative, de cele cu titlul de TREBUIE, este una dintre situațiile din învățământul românesc cu care ne confruntăm din păcate astăzi  … Și mă gândesc la cei care au făcut din profesie o arta și se prezintă în fața clasei cu demnitate, pasiune, cu dragoste și respect fată de cei în fața elevi ori studenți. La cei care descoperă și dezvoltă potențialul copilului și-i dau aripi să zboare, cei care descoperă omida și participă la  metamorfozarea ei,  în fluture! Iar pentru a vedea un fluture cum zboară, e nevoie de empatie, răbdare, tact, capacitate de a dărui încredere mai presus de cunoștințele pe care le transmite …poate multe ore de ore de voluntariat, despre care nu spune nimeni, nu scrie pe nicăieri. Și nu sunt puțini! Vorbim despre formatorii generațiilor viitoare, care mai presus de orice sunt OAMENI,  și merită respectul nostru necondiționat!

Psih. Ursu-Balaci Mariana

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/cand-o-societate-isi-subapreciaza-dascalii-inseamna-ca-nu-ii-pasa-de-generatia-de-maine

Pentru ce gonești astăzi?

Povesti cu Talc

          De la geamul său putea vedea piața. Domnul Gogu, profesorul de istorie își  văzu unul dintre studenții preferați de la filosofie,  pe Mihai,  umblând în grabă, părând foarte preocupat. Îl sună și îl invită la el.

–         Mihai, ce umbli așa grăbit, de parcă-ți tună și plouă? În ultimul timp numai așa te-am vazut.

–         Păi, am o grămadă de treburi de rezolvat și nu mai știu cu care să încep. Timpul mă presează.

–         Ascultă Mihai, tu ai văzut în această zi cerul?  Mihai dădu din cap în semn că nu.

–         Dar vișinul din fața casei care tocmai a înflorit?

–         Nu, domnule profesor, n-am apucat să-l văd, mă grăbeam.

–         Dar trotuarul pe care ai călcat, strada ai observat-o? Ai văzut pe unde ai mers astăzi?

–         Da, domnule profesor, asta da.

–         Și  acum, vezi și acum?

–         Da,  domule profesor, văd.

–         Și ce vezi, poți să-mi spui?

Mihai își duse mâna dreaptă la cap și spuse încurcat:

–         Femei, bărbați, copiii care merg grăbiți care-ncotro au treabă,  asta văd.

–         Măi Mihai, vezi tu, peste câteva zeci și zeci de ani, pe aceleași străzi vor forfoti la fel ca și acum oameni mergînd fiecare după interesul lor. Vor fi mașini, biciclete și cine știe ce alte minuni ale tehnologiei.  Eu însă nu voi mai fi aici și nici tu.  Și te întreb la ce gonesti atâta, daca nu ai timp să vezi nici măcar cerul, nici măcar copacul sau florile care au înflorit și poate nici pe tine.  Pentru ce alergi?

           Tu ai avut vreme să privești cerul astăzi?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1