Când o societate își subapreciază dascălii înseamnă că nu ii pasă de generația de mâine

Psihologie

 

„Nu învățăm pentru scoală, ci pentru viață!”– motto la o convocare de cercetare disciplinară, făcută  „cu stimă”, de un grup de persoane cu greutate, pentru a strivi psihic o colegă.

„Atitudine irevențioasă față de conducerea școlii.” – este al doilea punct din motivația din convocarea în vederea cercetării disciplinare a doamnei informatician de la un liceu din Galați, care sună mai degrabă a dicton ceaușist și îmi amintește de congresele „tovarășului”, în care cel fără abilități de lingușire și multe adjective din această categorie era izolat și persecutat.

Cazul doamnei informatician, care și-a pierdut viața în urma suprasolicitării este departe de a fi unic în societatea noastră, cu atât mai puțin în învățământ. În multe domenii de activitate se întamplă lucruri asemănatoare, din păcate, pentru că atributul care guvernează strategiile de management este TREBUIE!

Guvernați de interese proprii, mulți lideri uită să mai vadă în cei cu care lucrează ființe umane, nu le mai văd nevoile, limitele, cu cât îi văd mai mici, cu atât îi lovesc mai mult sau îi încarcă cu sarcini.

A murit un om tânăr, a murit o femeie, a murit o mamă, a murit o soție, o fiică, o soră! Din păcate nu mai există obiectul acestei cereri de cercetare. Regretele sunt tardive și de obicei mortul este vinovat.

De fapt, cred este vorba de un sistem de management defectuos la nivel național,  a unei strategii necorespunzătoare de organizare și gestionare a evenimentelor atât de complexe cum sunt examenele de capacitate sau bacalaureatul, dar și o consecința evaluării superficiale a competențelor manageriale.

Este adevărat ca pentru a fi un manager bun este necesar să fii un planificator bun , însă nu este de ajuns. Locul primordial în evaluarea competențelor manageriale nu ar trebui să fie ocupat de planuri de administrare, strategii,  diagnoze sau decizii, ci și a acelora care țin de latura umană, de psihologie, ori cred că acest aspect este cel mai puțin cercetat atunci când cineva se prezintă la un concurs pentru a ocupa un astfel de post (aspect semnalat de CPR și de personalități ale psihologiei din țara noastră).

Și nu mă refer la testarea psihologica simplă, psihometrică, obligatorie, ci la o evaluare psihologica complexă în care ar trebui evaluate competențele manageriale din perspectivă psihologică (capacitatea de a lucra în echipă, cum se raportează la oameni, cum comunică, abordări situaționale, cum reacționează la stres, empatia etc. ), cu atât mai mult cu cât subalternii acestora sunt formatorii generației de mâine.

Daniel Goleman spune: A şti să conduci nu înseamnă a şti să domini, ci a şti să convingi oamenii să muncească pentru un scop comun. (Inteligenţa emoţională). Asta înseamnă că fiecare om este unic, special, are propriile nevoi și de aceea trebuie tratat diferit. Poate că de asta avea nevoie doamna informatician, nevoia de a fi tratată altfel, de un om, de un colectiv, de o societate, pentru că din păcate asistăm în ultimul timp la un proces de denigrare a cadrelor didactice, cel mai des acuzate de lipsă de profesionalism, de neimplicare în procesul educațional, de multe ori considerate țapi ispășitori pentru insuccesele copiilor, ori mai mult decât atât, de scăderea popularității școlii la care profesează … și nu în ultimul rând, că au prea multă vacanță…

O expresie populară românească spune:  Cine n-are bătrâni să și-i cumpere! Extrapolând această vorbă plină de întelepciune la învățământul românesc, aș spune că dacă nu ne îngrijim de cei care ne formează copiii, atunci ar fi utopic sa avem așteptări ridicate de la generațiile viitoare.

Dascăli nevalorizați, suprasolicitati, epuizați de cele mai multe ori nu de sarcinile din fișa postului, ci de cele administrative, de cele cu titlul de TREBUIE, este una dintre situațiile din învățământul românesc cu care ne confruntăm din păcate astăzi  … Și mă gândesc la cei care au făcut din profesie o arta și se prezintă în fața clasei cu demnitate, pasiune, cu dragoste și respect fată de cei în fața elevi ori studenți. La cei care descoperă și dezvoltă potențialul copilului și-i dau aripi să zboare, cei care descoperă omida și participă la  metamorfozarea ei,  în fluture! Iar pentru a vedea un fluture cum zboară, e nevoie de empatie, răbdare, tact, capacitate de a dărui încredere mai presus de cunoștințele pe care le transmite …poate multe ore de ore de voluntariat, despre care nu spune nimeni, nu scrie pe nicăieri. Și nu sunt puțini! Vorbim despre formatorii generațiilor viitoare, care mai presus de orice sunt OAMENI,  și merită respectul nostru necondiționat!

Psih. Ursu-Balaci Mariana

https://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/cand-o-societate-isi-subapreciaza-dascalii-inseamna-ca-nu-ii-pasa-de-generatia-de-maine

  Invata-ti parintele sa te imbratiseze – O poveste de viata

Povesti cu Talc, Psihologie

       Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si  primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat;  a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru  baiatul mort si el prea de timpuriu. Continue reading

Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

Dincolo de timp si spatiu

Comunicare, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

Ni se întâmplă deseori să admiram pe stradă sau în parc pe o bancă un cuplu format dintr-un  bătrânel și o bătrânică care comunică unul cu altul și nu sunt deranjați de nimic, continuând să-și vorbească. Care o fi secretul relatiei lor?

Poate ca  că au știut să comunice tot timpul și astfel și-au mentinut prietenia în relatia de cuplu, dincolo de negura timpului.

Așadar cum procedăm să menținem prietenia și după 10 de ani de casnicie, și după 20 și după 40 de ani? Pare destul de complicat,  dar pomul se cunoaște după roade și în același timp știm că se apropie primăvara dacă copacul înmugurește.

Succesul unei relații constă în mentierea prieteniei între parteneri.  Prietenia este în accepțiunea creștină, privită ca început și ca stare, în același timp a iubirii. Oamenii se împrietenesc mai întâi și apoi se iubesc. Isus Hristos ne-a îndemnat să ne iubim unii pe alții și să transpunem prietenia intr-un  apogeu al iubirii,  iubire care traspare prin celălalt.

Așa că înainte de a ne întemeia o familie ar fi indicat să ne gândim dacă relația se construește pe un fundament solid. Este el/ea cel cu care îmi doresc și pot să-mi petrec următoarea parte din viață? Ce avem in comun? Imi place aspectul fizic? Avem aceleasi principii morale, credinte?

Prietenul are un statut special. Este cel care te spjină, cel care te poate vizita oricând, cel pe care il primesti cu drag la masa ta, cel cu care impartașești bune si rele. Lipsa prieteniei într-o relație poate genera conflicte.  Doi băieți sunt prieteni, trei fete sunt prietene, două familii au dezvoltat o relație de prietenie.  Dar prietenia cu cel mai puternic impact este prietenia dintre doi soți, precedată de prietenia caracteristică etapei premergatoare căsătoriei. Prietenia cu valențele cele mai mari există între soț și soție, deși sunt mulți care cred în mod eronat că noul statut de soț și soție alterează relatia de prietenie.

Trăim într-o lume în care oamenii au uitat cum să-și mai întrețină prietenia adevărată, acestă deficiență poate infuența relația soț-soție care este cea mai valoroasă prietenie. Dar prietenia nu reprezintă doar începutul fluxului de sentimente, ci este un mod de permanentiza această stare a sinelui.

Atunci când o familie se confruntă cu diferite probleme de cuplu, intuim că ei de fapt, au uitat să mai fie prieteni. Au uitat cum să comunice, au uitat să fie atenți la nevoile celuilalt,  intrând în rutină au pierdut relația de prietenie.

Dacă putem întemeia o relație de prietenie care fundamentează apoi casnicia, alimentând-o în permanență cu respect, înțelegere comunicare, nu putem risca acea ruptură interioară care de cele mai multe ori ne vlăguiește de putere, atunci când se destramă casnicia. Aproape fiecare fată sau băiat își dorește un cămin. Conceptul cămin exprimă mai mult decât cuvântul căsnicie. Cuvântul cămin exprimă o stare intimă de comunicare cu ceilalți, însă în primul rând reprezintă locul unde există o soție, un soț, dar și copii, locul în care există bucurii,  dar și probleme.   Iubirea este sentimentul care mișcă sufletele celor doi soți, iar prietenia este un pilon reprezentativ care securizeaza  familia.

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana
DSCF5019

 

 

 

 

Chintesența succesului

Povesti cu Talc, Psihologie, Psihoterapie

De cele mai multe ori suntem convinsi ca succesul constă în faimă, bogatie pe plan profesional sau personal. Nu-i chiar asa!

Succesul, de fapt defineste omul FERICIT! Este în mâinile celui care este fericit cu viața pe care o duce. Este omul care iubeste și este iubit, care stie sa rada la o gluma buna, sa faca haz de necaz si sa extraga lucrurile bune din orice situatie. Este persoana care respecta oamenii, natura, omul respectat de ceilalti.

Succesul înseamnă sa fii capabil să dai tot ce ai mai bun din tine.

Fotografie0397

Cutiile lui Dumnezeu

Povesti cu Talc

DSCF4075Am in mainile mele doua cutii pe care Dumnezeu mi le-a dat să le țin. Mi-a spus:

– Pune toate durerile în cea neagra și toate bucuriile în cea aurie.

I-am ascultat cuvintele și in ambele cutii mi-am păstrat bucuriile si necazurile. Dar cea aurie a devenit din ce in ce mai grea în timp ce cea neagra era la fel de usoara ca inainte. Curios, am deschis cutia neagra ca să văd de ce era in continuare usoara și am gasit pe fundel ei o gaura in care cazusera necazurile mele.

I-am aratat lui Dumnezeu gaura si am gandit cu voce tare:

– Ma intreb unde or fi mers necazurile mele? Iar el mi-a zâmbit:

– Fiul meu, toate tristetile tale sunt cu mine.

– Doamne, de ce mi-ai dat cutiile, pe cea aurie si pe cea neagra cu o gaura?

– Cea aurie este pentru a-ti numara binecuvântarile, iar cea neagra pentru ca să-ti uiți necazuri1le.

(autor necunoscut)

Despre psihoterapie

Psihologie, Psihoterapie

Psihoterapia este o interventie psihologică în situatii de sanătate și boală.  De-a lungul timpului şi-a dovedit eficienta în tratamentul unor afecţiuni nevrotice şi psiho­somatice datorate stresului, unde se pot obţine adesea rezultate foarte bune, chiar si fără tratament medicamentos.

Misiunea demersului psihoterapeutic este acela de a ajuta pacientul să se elibereze de tensiune, anxietate, depresie sau alte trăiri afective care împiedică adaptarea sa optimală la mediu, stari, trăiri care îi per­turbă comportamentul şi au efecte negative asupra celor din jur, lezând cele mai importante acţiuni ale vieţii individului: activitatea profe­sională, relaţiile interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, autoaprecierea etc. Pornind de la particularitatile personalitatii fiecarui individ se utilizează metode şi acţiuni specifice, urmarindu-se investigarea şi  înţelegerea naturii tulburărilor pacientului cu scopul de a le corecta şi a elibera pe pacient de suferinţă.

Suferinţa psihică se poate manifesta sub forma unor sentimente, atitudini, stări, comportamente sau simptome care creează tulburări pacien­tului şi de care acesta doreşte să se elibereze. Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalităţii paci­entului, modificări care îl vor ajuta să realizeze o adaptare mai eficientă, la mediu. Deşi psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultăţile, tulburările şi dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, restructurare de profunzime a personalităţii, precum şi o mai eficientă reglare şi autoreglare a stărilor psihice ale acestuia, să fie preventivă şi autoformativă, să urmărească evoluţia omu­lui, actualizarea disponibilităţilor sale latente şi a potenţialului său maximal, atât pe plan fizic cât şi spiritual.

Psihoterapia este o formă de tratament psihologic care se aplica în cazul unei game largi de tul­burări psihice, începând cu crizele existenţiale, tulburările din sfera personalităţii, nevrozele, afecţiunile psihosomatice, bolile organice cro­nice şi terminând cu susţinerea psihoterapeutică a unor pacienţi psihotici aflaţi în faze de remisiune, unde vine în completarea tratamen­tului psihiatric.

Multe  persoane cu succes profesional, familial, social care şi-au îndeplinit multe din obiectivele existenţei lor vin la psihoterapeut pentru că au impresia că nu au trăit la nivelul expectaţiilor lor şi nu şi-au dezvoltat potenţialul psihic la nivel maximal. De obicei, la aceste persoane, poate şi din cauză că pro­blemele nu sunt atât de grave, avantajele de pe urma psihoterapiei, sunt mai insemnate pentru ca aceasta îi ajută optimizeze procesele şi funcţiile psihice, să-şi dezvolte creativitatea şi să evo­lueze pe plan spiritual, aptitudinal etc.

Ceea ce este foarte important de ştiut este că nu există un model standard de normalitate şi că modalităţile de adaptare ale omului la mediu sunt foarte diverse. Ceea ce este eficient in cazul unui pacient, poate fi ineficient pentru altul. Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l  face pe pacient să semene cu alţii, ci să-şi restructureze şi să-şi optimizeze propria configuraţie a per­sonalităţii, astfel încât să-şi poată rezolva pro­blemele într-un mod matur, realist, propriu.

Obiectivele acestea de multe ori  nu sunt ușor de atins, pentru ca de cele mai multe ori viziunea distorsionată despre lume şi imaginea de sine nereala a pacientului este expresia unor relaţii patologice din copilărie, relaţii întărite pe parcursul mai multor ani de experienţe de viaţă.  Dezadaptările la nivel profesional, familial sau social pentru a fi rezolvate presupun şi operarea unor schimbări în situaţia de viaţă a persoanei, pe lângă intervenţia psihoterapeutică.

Cu ajutorul psihoterapiei este explorată lumea inte­rioară a pacientului, punctele slabe si forte ale acestuia, simptomele, ca şi posibilităţile sale de vindecare, modul in care acesta se percepe, cum il vad ceilalti, modul de relaționare, capacitatea de adaptare.

Individul poate dobândi o nouă perspectivă asupra propriilor sale probleme, pune în acţiune noi modele de comportament, abordează situaţiile de viaţă dintr-o perspectivă ceva mai adaptată, altfel.

DSCF3101

Bibiliografie:

Irina Holdevici – Psihoterapia. Tratament fara medicamente

Ion Dafinoiu – Elemente de psihoterapie integrativa

Daniel David – psihologie clinica si psihoterapie

Situatia de criză

Psihologie, Psihoterapie

           În viata fiecarui om pot exista momente când acesta se simte nesigur, trist, dezorientat. De multe ori, aceasta stare este echivalenta cu scaderea randamentului in activitate, probleme in famulie si in societate. Aceasta nu inseamna insă ca este vorba de o boală psihica, ci doar de o criza de moment ce se poate depasi de cele mai multe ori doar cu ajutor psihologic, fara medicamente.

         A lăsa sa se parmanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de conduita dezaptativă, situatie in care interventiile viitoare vor fi mai dificile si de mai lungă durată.

        Nu pentru toate problemele noastre este necesar să facem terapie de lungă durata, costisitoare sub aspect financiar si al timpului, pentru ca multe probleme se pot rezolva usor si eficient, prin psihoterapii scurte centrate pe simptom.

      Trebuie să pornim de la convingerea ca fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autoreglare și autovindecare.

                  Prof. Dr.   Irina Holdevici

 

calendar

Sinceritate versus disimulare în comunicarea din mediul virtual

Comunicare, Psihologie, Psihoterapie

http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588809091-sinceritate-versus-disimulare-in-comunicarea-din-mediul-virtual.html

Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online
Oamenii tind să-şi creeze un alterego pentru a reuşi să fie mai bine acceptaţi în mediul online

Unul dintre lucrurile pe care oamenii îl fac, când interacţionează unii cu alţii, este acela de a se prezenta pe ei înşişi. Oamenii ajung să dezvolte tehnici pentru aceasta din dorinţa de a se prezenta într-o lumină pozitivă, o persoană acceptabilă, pentru ceilalţi.

De multe ori, atunci când se încurcă, cand se simte jenat, înseamnă că persoana în cauză nu a reuşit să se prezinte în termenii general acceptaţi de societatea din care face parte. Cea mai mare parte a timpului oamenii folosesc măşti. O mască socială, o mască profesională, alta familială, etc.
Unii oameni sunt mai degrabă ei înşişi online decât offline. Normele sociale şi culturale dictează de multe ori ceea ce este şi ce nu este. Ele dictează ce fel de persoană trebuie să fie individul ca să fie plăcut altora. Zilnic avem de-a face cu măşti şi cu o politicoasă distanţă socială. De ce s-ar crede că sinele din lumea materială este mai autentic decât cel prezentat online?
Mulţi oameni se dezvăluie doar în mediul online. Unii găsesc mai autentice relaţiile online, atunci când găsesc persoana potrivită, decât relaţiile pe care le au offline. Anxietatea nereuşitei conform standardelor dispare în comunicarea online.

Cu mască sau fără mască

În conjuncturi diferite ale comunicării, oamenii dau pe faţă aspecte diferite ale personalităţii lor, ale identităţii lor. Dacă un individ îşi înlocuieşte agresivitatea din viaţa materială cu un comportament agresiv în spatiul virtual, asta înseamnă că ambele comportamente reflectă importante aspecte ale personalităţii lui, care ies la suprafaţă în condiţii diferite. Dacă altă persoană este timidă offline şi se exprimă îndrăzneţ în mediul online, nici una dintre prezentările ei nu este mai adevărată decât cealaltă. Ambele sunt dimensiuni a ceea ce este ea. Nu materialitatea hotărăşte ce este adevărat, pentru că am văzut că aproape nimeni nu este ceea ce vrea cu adevărat să fie în realitatea materială. Ceea ce este important este păstrarea unui echilibru între capacitatea de integrare a sinelui în societate şi disocierea lui, prezentarea lui fragmentată online.
În viaţa de toate zilele oamenii joacă numeroase roluri: copil, părinte, soţ, soţie, vecin, prieten, angajat, rudă, etc. Identitatea unei singure persoane are mai multe valenţe. Pe net nu trebuie să ne prezentăm la pachet, ca un tot, cum suntem, cum vorbim, cum gândim, simţim. Pe net se învaţă deconstruirea sinelui. Userii se prezintă divizat, pe pachete de conţinut şi dimensiuni variabile. A aduce împreună diferite componente ale identităţii offline şi a celei online într-un echilibru, într-un întreg armonios, poate fi un semn al sănătăţii mintale, ceea ce unii mai numesc şi „principiul integrării“.
Tot timpul oamenii descoperă lucruri despre ei înşişi pe care nu le conştientizaseră înainte. Aspecte zilnice cu care ne confruntăm, vise, fantezii, deseori ne arată părţi ascunse ale identităţii noastre. Dacă multe lucruri ar rămâne la nivel de vis sau fantezie, ar însemna că sunt ireale. Dacă se experimentează în spatiul virtual, nu devin ele mai reale şi mai adevărate decât credeam?
Cum alege să se prezinte cineva online nu este întotdeauna o alegere conştientă. De multe ori individul nu este conştient cum disociază părţi ale identităţii sale şi nici valenţele emoţionale pe care le ataşază fiecărui aspect în parte. Internauţii aleg un nickname sau un avatar doar pentru că li s-a părut a fi mai atrăgător şi nu îşi pot explica de multe ori alegerea. Alteori ei aleg să participe la discuţiile unui grup sau se ataşează unor grupuri online fără a putea să explice alegerea. Unii joacă roluri întocmai ca actorii pe scena şi mărturisesc că se transpun foarte usor în pielea personajelor alese. Unii dintre ei sunt conştienţi de alegerea pe care o fac, sunt mulţi alţii care nu o pot explica. De prea multe ori s-a dovedit că este o iluzie ideea că totul se poate controla.

Jucăm propriile roluri

Diferite canale de comunicare exprimă diferite aspecte ale identităţii noastre. Ne exprimăm identitatea prin hainele pe care le purtăm, prin limbajul mimico-gestual, prin profesia aleasă şi hobby-uri. La fel şi în mediul virtual oamenii îşi aleg un canal anume prin care să-şi exprime identitatea. Există o varietate de opţiuni, fiecare pentru aspecte specifice ale identităţii noastre. Unii preferă comunicarea sincronă ca chatul/messengerul de exemplu, care reflectă spontaneitatea şi sentimentul prezentului. Alţii preferă comunicarea asincronă pentru mai mult timp de reflexie, ca de exemplu email-ul şi mesajele offline. Sunt alte persoane cărora le place să arate mai mult decât să primească; asta prin folosirea camerei web şi crearea paginilor web, blogurilor. Media aleasă poate fi în corelaţie cu gradul de integrare şi disociere şi, prin extindere, gradul în care o persoană prezintă un self imaginar sau real.
Sinceritatea este o parte inevitabilă a interacţiunii sociale. În comunicarea faţă în faţă, breşele sincerităţii sunt mai puţin problematice ca în comunicarea online. Interlocutorii în comunicarea faţă în faţă sunt izbiţi mai întâi de culoarea părului, faţă sau de tonul vocii şi mai puţin de congruenţa sau consistenţa comunicării. Sinceritatea poate fi văzută ca având două potenţiale şi contradictorii finalităţi: sinceritatea exprimării sinelui şi cea a prezentării sinelui. O persoană este mai sinceră cu cât libertatea de a acţiona este mai mare. De exemplu, o persoană este cu atât mai liberă să acţioneze cu cât nu sunt consecinţe legate de aceste acte. Astfel, libertatea de a acţiona este redusă de dezvăluirea identităţii. De exemplu, odată dezvăluită identitatea unui filantropist, el va primi cereri pentru alte fapte caritabile.
Pe de altă parte, când indivizii se prezintă altora, măresc probabilitatea ca faptele lor să aibă consecinţe în formarea opiniei celorlalţi despre ei. Cu cât persoană este mai sinceră în prezentarea de sine, cu atât sunt mai aproape de a crede că consecinţele faptelor lor nu mai sunt o posibilitate, ci o probabilitate. Aceasta conduce la fapte care să minimalizeze probabilitatea de a crea valenţe negative ale percepţiei identităţii.

Psihoterapeut

Mariana Ursu-Balaci 

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1