Frica de a parasi colivia

Psihologie
Foto: internet

Daca  ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De  multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri,  face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.

Este iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii?

Psihologie

Iubirea este liantul unei relaţii în timp ce secretele otrăvesc viaţa de cuplu, spune psihologul Mariana Ursu-Balaci

De ce ne-am luat? De multe ori apare aceasta întrebare, atunci când un cuplu traversează o situaţie de criză. Cade în derizoriu că la baza înfiripării relaţiei a stat iubirea şi, de cele mai multe ori, locul acesteia este luat de lupta pentru putere, de dorinţa de a-l controla pe celălalt, apar priorităţi diferite, egoism, ceea ce poate conduce la o deteriorare a relaţiei sau chiar la ruptură. Mulţi dintre parteneri afirmă că nu mai recunosc în cel de alături ei persoana de care s-au îndrăgostit… dar câte nu s-au întamplat de atunci!
Este  iubirea suficientă pentru menţinerea unei relaţii? Ai ales să mergi alături de partenerul tău la bine şi la greu, fiecare şi-a asumat înfruntarea vieţii umăr la umăr cu celălalt, v-aţi îmbrăţişat cu încredere, o mare de încredere, v-aţi asumat faptul că veţi înfrunta greutătile şi tot ce va urma dincolo de momentul pecetluirii relaţiei,  împreună, iubindu-vă şi oferindu-vă sprijinul unul altuia.
Iubirea este liantul unei relaţii
O relaţie solidă nu înseamnă numai iubire, dar iubirea este liantul care leagă totul: calităţile, valorile comune,  umorul, pasiunile, sensibilitatea, tandreţea, fragilitatea, compasiunea, încrederea … Dacă elementul de legătură este de calitate inferioară, construcţia se şubrezeste uşor, la cele mai mici perturbări ale ritmului firesc al relaţiei apar fisuri, care se măresc până când din ceea ce părea până de curând un cuplu solid, rămâne o ruină.
Într-o relatie sănătoasă, este normal să te abandonezi în braţele celuilat, pentru că relaţia de încredere care s-a dezvoltat între voi vă îndeamnă să vă pese unul de altul, să îţi asumi grija pentru binele celuilat, să-i dai voie  să aiba grija de tine, să admiţi că nu întotdeauna eşti la fel de puternic, să laşi deoparte mândria, să conştientizezi că împreună sunteţi mult mai puternici şi înfruntaţi mai uşor solicitările vieţii.
Iar dacă uneori e greu, e prea mare povara ori sunt prea multe responsabilităţi pe umerii unuia, atunci împărtaşirea  neliniştilor partenerului conduce în majoritatea cazurilor la descoperirea unor soluţii viabile. A face din neputinţa ta un secret conduce la un blocaj relaţional în cuplu, comunicarea nemaifiind reciprocă. Secretele, mai devreme sau mai târziu,  ies la suprafaţă şi creează şi mai multă durere.
Secretele otrăvesc viaţa de familie
Secretele nu-şi au locul în intimidate, ele otrăvesc viaţa familiei. Ele crează o prăpastie, un hău între soţi, hrănind sămânţa neîncrederii, distrugând iubirea. De fapt, consecinţa ascunderii de celalalt este aceea că te înconjori de singurătate. Singur, cu problemele şi angoasele tale, iar asta nu reprezintă ceva constructiv pentru relaţie, este mai degrabă ceea ce provoacă durere şi îndepărtarea partenerului.  Odată ruinată încrederea durează până se reconstruieşte. Încrederea este una dintre cărămizile de baza în fundaţia pe care se construieşte relaţia. Temându-te să spui adevărul şi înlocuindu-l cu o minciună rişti să îţi ruinezi relaţia şi tot ce ai investit se poate mistui într-o clipă.
Fricile, neputinţele sunt depăşite mult mai uşor atunci când sunt analizate în cadrul relaţiei.
Dar asta înseamnă recunoşterea limitelor! Să renunţi la orgoliu şi să-l faci pe celălat părtaş la frământarile tale, să-l investesti cu încredere şi să-ti recunoşti slăbiciunea în acel moment. Împreună veţi deveni mai puternici, iar relaţia mult mai solidă, pentru că ştii că te poţi exprima, eşti auzit şi înţeles, nu eşti respins sau desconsiderat, ai certitudinea ca eşti sfătuit şi ajutat la nevoie… un schimb de bogaţie sufletească, un proces viu, pe care fiecare dintre parteneri îl îndrăgeşte, îl îngrijeşte şi este actor principal. (Psiholog Mariana Ursu-Balaci)

Sursa: Ziarul de Vrancea

Cutiile lui Dumnezeu

Povesti cu Talc

DSCF4075Am in mainile mele doua cutii pe care Dumnezeu mi le-a dat să le țin. Mi-a spus:

– Pune toate durerile în cea neagra și toate bucuriile în cea aurie.

I-am ascultat cuvintele și in ambele cutii mi-am păstrat bucuriile si necazurile. Dar cea aurie a devenit din ce in ce mai grea în timp ce cea neagra era la fel de usoara ca inainte. Curios, am deschis cutia neagra ca să văd de ce era in continuare usoara și am gasit pe fundel ei o gaura in care cazusera necazurile mele.

I-am aratat lui Dumnezeu gaura si am gandit cu voce tare:

– Ma intreb unde or fi mers necazurile mele? Iar el mi-a zâmbit:

– Fiul meu, toate tristetile tale sunt cu mine.

– Doamne, de ce mi-ai dat cutiile, pe cea aurie si pe cea neagra cu o gaura?

– Cea aurie este pentru a-ti numara binecuvântarile, iar cea neagra pentru ca să-ti uiți necazuri1le.

(autor necunoscut)

Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Situatia de criză

Psihologie, Psihoterapie

           În viata fiecarui om pot exista momente când acesta se simte nesigur, trist, dezorientat. De multe ori, aceasta stare este echivalenta cu scaderea randamentului in activitate, probleme in famulie si in societate. Aceasta nu inseamna insă ca este vorba de o boală psihica, ci doar de o criza de moment ce se poate depasi de cele mai multe ori doar cu ajutor psihologic, fara medicamente.

         A lăsa sa se parmanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de conduita dezaptativă, situatie in care interventiile viitoare vor fi mai dificile si de mai lungă durată.

        Nu pentru toate problemele noastre este necesar să facem terapie de lungă durata, costisitoare sub aspect financiar si al timpului, pentru ca multe probleme se pot rezolva usor si eficient, prin psihoterapii scurte centrate pe simptom.

      Trebuie să pornim de la convingerea ca fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autoreglare și autovindecare.

                  Prof. Dr.   Irina Holdevici

 

calendar

Insingurare

Psihologie

Mi se pare aproape imposibil ca in aceasta lume in care exista atatea posibilitati de  comunicare si atata usurinta in a stabili relatii cu ceilalti sa existe si atata singuratate. Deși exista atatea canale de comunicare, pare ca lumea nu mai vorbeste, nu mai aude, nu mai interactioneaza, lumea se insingureaza. Poate ca este o forma de manifestare a egoismului, un fel de lene sau poate o forma de autoconservare care ne impiedica sa ne intoarcem spre ceilalti sa le daruim ceva din noi? Nedaruind ne insinguram si noi. Viața noastra este precum o lumânare aprinsă, lumina ei se invioreaza atunci cand lasam sa intre in viata noastra momente vesele si le impartasim alaturi de ceilalti, cand suntem fericiti.

Daca lasam adierea singuratatii sa ii intunece stralucirea, viata noastra devine trista, anosta,  intunecata. Dar daca lumanarile noastre se apropie de altele, de alte surse de lumina, atuci cercul de lumina creste, flacara fericirii si a bucuriei creste, inunda sufletele noastre.

Singuratatea este precum o molie care ne mănancă bucuria de a trai si ne saraceste viata.

Ursu-Balaci Mariana

mark

Cercul vicios al victimizarii

Psihologie, Psihoterapie

shutterstock_55159312

Ne confruntam zilnic cu diferite probleme existentiale, cu suferinta, revolta, incertitudine, dezamagiri, tradare, gelozie etc. Acestea si multe altele  pot declansa in noi deprimarea, nemultumirea de sine. Atitudinea inseamna asumarea responsabilitatilor, opusul reprezinta victimizarea.

In mai multe culturi religioase apare ideea de tap ispasitor. Tapul ispasitor era incarcat cu toate problemele comunitatii si alungat apoi din cetate, in cadrul sarbatorii din “Ziua Ispasirii”, pentru a muri in pustietate.

Marele Preot sau Arhiereul Legii Vechi isi punea mainile peste el si marturisea asupra lui toate pacatele poporului.

De multe ori este greu sa recunoastem ca gresim, ca deciziile pe care le luam nu sunt constructive pentru noi si consecintele par mai usor de suportat atunci cand gasim un tap ispasitor – omul acela egoist, insensibil… vinovatul. Postura de victima este mai convenabila.

Cine sunt „victimele”

Victima, victimizare… concepte care desemneaza plasarea vinovatiei pentru actiune sau inactiune  asupra celorlalti, blamarea celorlalti pentru propria nefericire.

Printre semenii nostri se intalnesc si oameni care nu doresc experiente sau schimbare, care cauta doar mangaiere, alinare sufleteasca, astfel incat sa poata continua sa pozeze in postura  de  victima. Unele “victime” perpetueaza in mod inconstient si fidel obiceiurile parintilor, bunicilor lor.

Exista si persoane care realizeaza ca nu le este bine si cauta sa schimbe ceva. Unele rationalizeaza si descopera ce este disfunctional si actioneaza singure, adaptandu-si comportamentele la situatiile date.

Altele identifica problema, constata ca nu se descurca singure si apeleaza la ajutorul unui specialist, ori nu constientizeaza niciodata situatia, sau daca o constientizeaza culeg beneficiile statutului de victima si nu schimba nimic, pentru ca aceasta postura le ofera anumite beneficii.

Putem sa le numim victime profesionale. Victima profesionala este o victima a lumii – ceilalti imi fac rau si eu nu pot sa fac nimic pentru mine… Ii invinovatesc pe toti si pe toate pentru insuccesele lor.

Aduc multa suferinta si drama in propria viata, dar si a celor din jur, joaca teatru si, mai mult, nu isi dau seama ca ii indeparteaza pe ceilalti de langa ei, cei care cauta sa descopere partea pozitiva in orice situatie.

”Victimele” devin experti in manipularea semenilor lor, cautand sa le declanseze acestora   sentimente de vina. Sunt multi cei care isi fabrica povesti pline de incarcatura emotionala, dramatism pentru a beneficia de mila, recompense emotionale sau materiale.

Se asteapta sa beneficieze de comportamente si tratamente speciale, de ”privilegii”, intotdeauna au la indemana un tap ispasitor, iar uneori ii pot agresa chiar si pe cei care  vor sa le vina in ajutor, nedreptatindu-i, dar si pe ei insisi.

In unele cazuri se declanseaza o tulburare emotionala, cand starile mentale negative au rolul de a atrage atentia celorlalti, conturandu-se dependenta de atentie insotita de  ganduri de dezprobare fata de propria persoana. Poate aparea boala, mintindu-se mult pe sine, „victimele” devin reale experte in scuze sau alibiuri, pregatite dinainte.

Cum se iese din cercul vicios

Totul depinde de modul in care actioneaza fiecare: descatusarea sau prizonieratul in propria inchisoare, cautand in continuare un tap ispasitor.

Daca se alege postura de victima, inseamna ca se  renunta la dorinta de imbunatatire a vietii.Responsabilizand pe altcineva, aruncand  vina pe forte din exterior, se anuleaza sansa de a schimba situatia in bine.

Pentru depasirea experientei negative trebuie sa ne asumam partea de responsabilitate, invatand din greseli, corectandu-le si constientizandu-le.

Nu poate actiona nimeni in locul nostru, alegerile le facem noi. Putem sa alegem fericirea, starea de bine, in locul supararii.

Putem sa  alegem sa fim furiosi, si nu e nimic in neregula cu furia. Furia este o emotie puternica, de ce nu un precursor al motivatiei. Daca in loc de Ea, El, Ei,  folosim Eu, vom iesi din ciclurile victimizarii mai puternici ca oricand.

Autor: psiholog clinician, psihoterapeut Mariana Ursu-Balaci, www.psihologfocsani.ro

Publicat in: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cercul-vicios-al-victimizarii-2142180

Cu cat ii strangi mai mult, cu atat risti sa-i pierzi

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc, Psihologie
Fotografie0475         Intr-o zi dimineață insorita de vară părinții impreună cu copiii  lor își făceau plimbarea obișnuită pe faleza. Briza marii le mangaia în mod placut obrajii, nisipul le atingea cu blandete tălpile.
Atmosfera  aceasta, relaxanta  era totusi tulburată de supararea fetiței care plangea cu sughițuri, parea mai mult o smiorcăitură de copil alintat. Mama sa depașită de situația acelui moment îi mângâia grijuliu  umerii și-i confirma că totul va fi bine. Tatăl si fratele mai mare mergeau tacuți cu câțiva pași inaintea lor. Se oprira pe o bancuță să se odihnească puțin.  Vecina lor, o doamnă, ce semana mai degraba cu bunicuța din poveste, tocmai venea de la magazinul din colt, și când o auzi pe Miruna scâncind se indreptă spre ei. Văzând rotocoalele cristaline ce izvorau din ochii fetiței și se prăvăleau amenințator spre bărbie se aplecă spre ea și o intrebă:
– Puiule, de ce plangi?  Oprindu-se din sughituri, fetita  zări o umbră protăpită parcă, în fața ei, intre ea și soare.
– Cu tine vorbesc, spuse bătrânica, zâmbind.
Surprinsă de atenția ce tocmai i se acordase fetița spuse:
–         Sunt supărată, Denisa mi-a spus ca nu mai vrea sa fie prietena mea, a spus că o plictisesc. Toti prietenii mă părăsesc adaugă ea printre sughituri.
Bătrâna îi făcu cu ochiul și-i spuse blând:
–         Tine palmele intinse. Se aplecă și puse sacoșa cu cumparături jos. Cotrobăi în ea și scoase o luă o punga cu mălai, o desfacu, își umplu o mână cu mălai și-i spuse fetiței:
–         Deschide pumnii.
Îi puse pe rând în fiecare palma malai.
–         Acum strânge pumnul drept cât poți de tare și spune-mi ce observi?
–         Păi uite, cu cât strâng mai tare mălaiul se scurge din pumnul meu.
Bătrana zambi și întrebă:
–         Ce se intămpla cu mălaiul din palma stângă?
–         E tot aici, spuse fata privindu-și vecina cu ochi întrebători.
–         Vezi tu, draga mea oamenii, cu cât încerci să-i strângi mai tare, cu atât se îndeparteaza de tine și vor dispărea precum firicelele de mălai printre degetele tale din pumnul strâns. Dar dacă-i lași liberi și nu-i constrângi cu nimic, ei iți vor cauta tovărașia.
În acel moment din departare se auzi o voce de copil:
–         Miruna, Miruna, hai sa ne jucam. Miruna își dadu seama ca Denisa  venise dupa ea. Ridicand ochii spre batrana îi multumi cu un zâmbet.
Buna lectie, gândi ea.