Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

Despre psihoterapie

Psihologie, Psihoterapie

Psihoterapia este o interventie psihologică în situatii de sanătate și boală.  De-a lungul timpului şi-a dovedit eficienta în tratamentul unor afecţiuni nevrotice şi psiho­somatice datorate stresului, unde se pot obţine adesea rezultate foarte bune, chiar si fără tratament medicamentos.

Misiunea demersului psihoterapeutic este acela de a ajuta pacientul să se elibereze de tensiune, anxietate, depresie sau alte trăiri afective care împiedică adaptarea sa optimală la mediu, stari, trăiri care îi per­turbă comportamentul şi au efecte negative asupra celor din jur, lezând cele mai importante acţiuni ale vieţii individului: activitatea profe­sională, relaţiile interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, autoaprecierea etc. Pornind de la particularitatile personalitatii fiecarui individ se utilizează metode şi acţiuni specifice, urmarindu-se investigarea şi  înţelegerea naturii tulburărilor pacientului cu scopul de a le corecta şi a elibera pe pacient de suferinţă.

Suferinţa psihică se poate manifesta sub forma unor sentimente, atitudini, stări, comportamente sau simptome care creează tulburări pacien­tului şi de care acesta doreşte să se elibereze. Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalităţii paci­entului, modificări care îl vor ajuta să realizeze o adaptare mai eficientă, la mediu. Deşi psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultăţile, tulburările şi dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, restructurare de profunzime a personalităţii, precum şi o mai eficientă reglare şi autoreglare a stărilor psihice ale acestuia, să fie preventivă şi autoformativă, să urmărească evoluţia omu­lui, actualizarea disponibilităţilor sale latente şi a potenţialului său maximal, atât pe plan fizic cât şi spiritual.

Psihoterapia este o formă de tratament psihologic care se aplica în cazul unei game largi de tul­burări psihice, începând cu crizele existenţiale, tulburările din sfera personalităţii, nevrozele, afecţiunile psihosomatice, bolile organice cro­nice şi terminând cu susţinerea psihoterapeutică a unor pacienţi psihotici aflaţi în faze de remisiune, unde vine în completarea tratamen­tului psihiatric.

Multe  persoane cu succes profesional, familial, social care şi-au îndeplinit multe din obiectivele existenţei lor vin la psihoterapeut pentru că au impresia că nu au trăit la nivelul expectaţiilor lor şi nu şi-au dezvoltat potenţialul psihic la nivel maximal. De obicei, la aceste persoane, poate şi din cauză că pro­blemele nu sunt atât de grave, avantajele de pe urma psihoterapiei, sunt mai insemnate pentru ca aceasta îi ajută optimizeze procesele şi funcţiile psihice, să-şi dezvolte creativitatea şi să evo­lueze pe plan spiritual, aptitudinal etc.

Ceea ce este foarte important de ştiut este că nu există un model standard de normalitate şi că modalităţile de adaptare ale omului la mediu sunt foarte diverse. Ceea ce este eficient in cazul unui pacient, poate fi ineficient pentru altul. Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l  face pe pacient să semene cu alţii, ci să-şi restructureze şi să-şi optimizeze propria configuraţie a per­sonalităţii, astfel încât să-şi poată rezolva pro­blemele într-un mod matur, realist, propriu.

Obiectivele acestea de multe ori  nu sunt ușor de atins, pentru ca de cele mai multe ori viziunea distorsionată despre lume şi imaginea de sine nereala a pacientului este expresia unor relaţii patologice din copilărie, relaţii întărite pe parcursul mai multor ani de experienţe de viaţă.  Dezadaptările la nivel profesional, familial sau social pentru a fi rezolvate presupun şi operarea unor schimbări în situaţia de viaţă a persoanei, pe lângă intervenţia psihoterapeutică.

Cu ajutorul psihoterapiei este explorată lumea inte­rioară a pacientului, punctele slabe si forte ale acestuia, simptomele, ca şi posibilităţile sale de vindecare, modul in care acesta se percepe, cum il vad ceilalti, modul de relaționare, capacitatea de adaptare.

Individul poate dobândi o nouă perspectivă asupra propriilor sale probleme, pune în acţiune noi modele de comportament, abordează situaţiile de viaţă dintr-o perspectivă ceva mai adaptată, altfel.

DSCF3101

Bibiliografie:

Irina Holdevici – Psihoterapia. Tratament fara medicamente

Ion Dafinoiu – Elemente de psihoterapie integrativa

Daniel David – psihologie clinica si psihoterapie

Creierul si Gandurile

Povesti cu Talc, Psihologie

Un astronaut si un neurochirurg renumit discutau despre existenta lui Dumnezeu. Astronautul a spus:

– Am o convingere, nu cred in Dumnezeu. Am fost in spațiu de mai multe ori si nu am vazut niciodată nici macar un inger. Neurochirurgul s-a mirat, dar a disimulat. Dupa ce s-a gandit cateva momente, a comentat:

– Bine, eu am operat multe creiere si niciodata nu am vazut vreun gand.

DSC00346

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1

Relaţia părinte-copil

Comunicare, Copii, Psihologie, Psihoterapie

”Copilului i-aş da aripi, 

          dar i-aş permite

                     să înveţe singur să zboare.”

                         Gabriel Garcia Marquez

 

Fiecare părinte este minunat.

Fiecare mamă şi fiecare tată este, adâncul fiinţei sale, un părinte desăvârşit.

Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la iveală de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie îndrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

Unii sunt timizi şi se blochează în ,,Ce va zice lumea”?

Alţii sunt stângaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel încât să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de proprii copii.

Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de proprii părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori.

Fiecare dintre noi suntem, în fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copii voştri, de relaţiile de care există între voi şi fiii ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Încercaţi să priviţi lumea, pe voi, pe copiii voştri, altfel decât până acum. Dacă, aplicând anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neîmpăcaţi, faceţi o schimbare .

Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor voştri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni şi mai fericiţi, copiii voştri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie de fapt să existe între părinţi şi copii: iubirea şi pacea.

Este foarte confortabil şi pentru părinte şi pentru copil să ştie – fiecare în parte – că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau ruşine. Este foarte bine – pentru părinte şi pentru copil – să poată vorbi despre orice, să ştie – să ştie – şi părintele şi copilul – că, indiferent de ce se întâmplă, mama şi tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate,  nu-l vor da afară din casă – şi nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 Graphic2

(După Michiela Poenaru, Eu te-am făcut, Eu te omor)

Iubire vs. Gelozie

Psihologie

            Iubirea atrage dupa ea unicitatea in fata intregii lumi. Ne simtim nemuritori atunci cand suntem constienti ca suntem intelesi si iubiti in profunzime de catre celalalt. Simtim ca parca suntem nemuritori.

Este posibil sa apara teama sau gelozia ca acest moment ar putea lua sfarsit, ori ar fi putea impartit cu altcineva.

            Iubirea trebuie lasata sa zboare libera, pentru a o pastra. Modul cel mai important de a o face sa creasca este ca cei doi actori sa aiba acelasi scop: o iubire si mai mare.

            Iubirea este deosebit de frumoasa, insa are darul de a trezi tot timpul temeri. Omul care iubeste este mereu ingrijorat si atent ca nu cumva sa piarda comoara cea pretioasa, cu greu castigata.

Cum putem invinovati gelozia, daca ea este cea care pazeste comoara? Ea este cea care are grija sa nu se prapadeasca iubirea.

            Gelozia are grija de iubire si o parfumeaza intr-un mod aparte, chiar daca e o grija obisnuita, noi nu trebuie sa ne ferim de ea atata timp cat nu este necugetata, nesanatoasa sau daunatoare pentru relatie. Si aici putem descoperi o parte pozitiva a geloziei : ea este in realitate un sentiment infantil de posesiune si  totodata  ea este cea care ne da siguranta ca suntem iubiti.

           Ca si dragostea, gelozia ne ajuta sa evoluam ca indivizi. Partea interesanta a geloziei este ca se doreste a fi in centrul atentiei si da nastere sentimentelor de posesiune egoiste si exagerate, care zdruncina iubirea. Se pare ca toate acestea conduc spre ideea ca   o trauma suferita in copilarie provoaca astfel de manifestari. Care? Nu stim. Cu siguranta prin intermediul introspectiei ori cu ajutor de specialitate fiecare dintre noi poate afla, daca asta isi doreste.

          Si totusi gelozia da savoare iubirii. In limite normale ea chiar da un imbold  iubirii. Insa, in  tot ce facem nu trebuie sa uitam de cumpatare, pentru ca in acest caz cumpatarea Fotografie0362 poate conlucra impreuna cu alte abilitati  la  atingerea unui prag in care iubirea este de neuitat. Poate ca dragostea ar fi mai chinuitoare, daca cei doi protagonisti ar arata ca nu isi fac griji unul pentru celalalt.

„”Nu putem sa iubim pe cineva fara ca acest lucru sa ne faca sa-i iubim si pe multi altii.””   Erich Fromm

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

Avem de ales

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

     Noi, oamenii avem capacitatea de a ne crea propria realitate, in orice moment. Avem posibilitatea de a ne crea zi de zi, propriile „miracole personale.” Trairile si sentimentele ne ajuta sa ne cream realitatea interioara, propria realitate, aceasta transpunandu-se in experiente exterioare, in modul in care alegem sa percepem realitatea exterioara. DSC09334

   Senzatiile sunt date de interactiunile cu mediul, in timp ce perceptiile reprezinta maniera in care fiecare individ decodifica acele informatii si le transforma in emotii.        Sentimentele sunt expresia gandurilor, iar gandurile propria perceptie a realitatii. Harta nu este teritoriul, este reprezentarea in maniera  personala a teritoriului, in functie de  credintele, valorile, experientele, concluziile, de reprezentarile mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea exterioara.

    De obicei, atunci cand ne confruntam cu situatii noi cautam in experientele anterioare, interioare si nu in experiente din mediul exterior.

               De fapt, avem de ales. Continue reading