Atunci când taci

Dezvoltare personala, Psihologie

Si atunci când taci, spui ceva despre tine.

Atunci când nu spui un secret,  îți cunosc fidelitatea de prieten.

Atunci când nu-ti mentionezi propria durere, iti cunosc prorpia tarie.

Atunci când taci in fata unei dureri indepartate, îți cunosc neputința si repectul.

Atunci când taci in  fata injustitiei, își cucosc frica si complicitatea.

Atunci când taci în fata imposibilului, iti cunosc maturitatea si stapanirea de sine.

Atunci când taci in fata unei prostii oarecare, iti cunosc intelepciunea.

Atunci când taci in fata celor tari si puternici, iti cunosc teama si lasitatea.

Atunci când taci in fata a ceea ce ignori, iti cunosc prudenta.

Atunci când nu vorbesti despre meritele proprii, iti cunosc umilinta si grandoarea.

Linistea e timpul unde inteleptul mediteaza, inchisoarea de care fuge natangul și refugiul unde se ascund lasii.

Cultiva-ti propria viata!

George Eliot

lumina

Situatia de criză

Psihologie, Psihoterapie

           În viata fiecarui om pot exista momente când acesta se simte nesigur, trist, dezorientat. De multe ori, aceasta stare este echivalenta cu scaderea randamentului in activitate, probleme in famulie si in societate. Aceasta nu inseamna insă ca este vorba de o boală psihica, ci doar de o criza de moment ce se poate depasi de cele mai multe ori doar cu ajutor psihologic, fara medicamente.

         A lăsa sa se parmanentizeze o astfel de stare poate duce la fixarea unor modele de conduita dezaptativă, situatie in care interventiile viitoare vor fi mai dificile si de mai lungă durată.

        Nu pentru toate problemele noastre este necesar să facem terapie de lungă durata, costisitoare sub aspect financiar si al timpului, pentru ca multe probleme se pot rezolva usor si eficient, prin psihoterapii scurte centrate pe simptom.

      Trebuie să pornim de la convingerea ca fiecare dintre noi dispune de suficiente resurse interioare de autoreglare și autovindecare.

                  Prof. Dr.   Irina Holdevici

 

calendar

Marele Om și Smartphone-ul

Copii, Psihologie, Psihoterapie

      Astăzi, mergând spre casa m-am amintit ca ar fi timpul sa fac evaluarea anuală a stării de sănătate (  🙂 un fel de verificare tehnica, cum spune un amic), și ca orice bun plătitor de C.AS.S. m-am îndreptat spre cabinetul medicului de familie. Intru.  Puhoi de lume, ca de obicei în anticameră. Mă așez  pe un scaun și-mi aștept rândul cuminte. Îmi închid telefonul, că de, nu-i cuviincios să ți se audă zgomote prin buzunare sau geantă în timpul consultației.

      Se deschide ușa larg. Întorc capul și nu văd nimic vreo câteva secunde, îmi plec ochii și-l văd:  „Marele Om”.  În spatele lui  escorta: mama și buni.  O nagâță de băiat, frumos foc, cu ochii ca două  mărgele, si cu niște carlionti de ziceai ca tocmai a iesit de la o repriza de „permanent” . Buni s-a asezat ostenita pe primul scaun iesit în cale. Grijulie i-a luat fesul din cap i-a bagat degetele pe sub hanorac la ceafă să vada daca e transpirat. Nu era, ne-a și spus, zâmbind, încântată. ”Hai la buni în brate, hai”. Însă Praslea era ocupat.  Tocmai  își bagase in gura trei sferturi dintr-un pumn si-l sugea de zor. Buni stânjenită,  se uita către noi și spuse: ii ies dinții și toata ziua face așa. Noi zambim cu subînteles si dăm din cap intelegatori…  Se aseaza și mami, pe un scaun lânga buni. Îsi ia puiul în brate si cand una, când alta ii scot mainile din gura, ca nu-i frumos, se uita lumea la el! Puiul nu se lasa cu una cu doua, înfașcă mana bunicii si începe s-o mozoleasca. Tzoc, tzoc,! Buni zambeste si dintr-odata spune ”au”! Văd urme de incisivi pe mana ei.

      „S-a plictisit” spune mami, „ma duc sa il plimb un pic”. Iese pe hol . Se intorc dupa cateva minute si se reia tabloul de înaintea plimbării.

      Obosit de atâta mozoleala Prâslea îsi ia avânt și mai să vină în nas din bratele mamei…jos.  Of!  Noi zambim, dar mama nu mai stie ce sa faca. O văd  căutându-se prin geanta si ce sa vezi? Face o vraja! Abracadabra – apare o frumusete de smartphone galben. Copilul il vede si  dintr-odata fascinat de mica cutie, începe sa se agite, semn clar ca mami mai făcuse vraja asta și înainte. Întinde mana si primeste cutia magica. „A” spune copilul  si cutia ii raspunde AAA, si A si iarasi AAA … Chicoteala generala, uimire placuta în anticamera cabinetului doamnei doctor.  

    ”Vai cat e de destept”!! Cati ani are intreaba un domn? 1 an si 4 luni, raspunde buni mandra. Toata lumea se uita uimita la botul de om care reusea sa scoata atatea sunete dintr-o cutie, la care multi dintre noi s-ar uita ca mâța la calendar.  Băiatul  butona cu îndemanare, isi plimba degetele pe ecran, regla  volumul, pornea, inchidea cutia, ce mai, mare expert, un adevarat profesionist (cutia facea minuni, îl liniștise). Avea o gramada de treabă, nu mai avea chef de plimbare. Ma intreb cate ore de lucru avea pana varsta asta?  Un AS!  Genial, face pensa perfect, arata cu degetul…! Mareste si micșoreaza imaginile cu mare precizie, pocneste ecranul exact in moalele capului, exact acolo unde stie ca poate primi ca răspuns un sunet, ori o imagine haioasă.

”E așa de cuminte”, spune mândră buni, ”nici nu simte că-l are”. Mă ia valul (mi-am pus lacăt la gură), dar imaginatia  o ia la vale –  la cinci ani oare ce face, programare computerizată, conduce masina??  precoce copil! …

Am lipici la copii, știu asta! Probabil i-am zambit dulce, pentru ca m-am trezit cu el în  brate. Imi place. Dar îi simt pamaparsul și mă trezesc din visare. E copil, un suflețel mic, neajutorat …

Dexteritatea aceasta,  oare câte ore de singuratate a presupus, câte ore de liniște și-au cumparat parinții săi cu telefonul? Dar cu televizorul?

Mi-a tremurat sufletul, îmi tremură încă …  sunt eu mai cârcotașă?

Psiholog,

Ursu-Balaci Mariana

Graphic1

Explorează, Învață, Dezvoltă, Simte! Simte ceea ce ești!

Comunicare, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

O picătură de rouă se prelinge timidă pe o funză și  ajunge într-un pârâiaș de munte. Acesta se varsă într-un râu, râul în fluviu, fluviul în mare, marea comunică cu oceanul.  Ce s-a întâmplat cu picătura? Se poate crede ca ea s-a pierdut, că și-a pierdut identitatea. Depinde din ce perspectivă privești lucrurile. De pildă ai putea crede ca picătura a devenit vastă, oceanică.  Dacă ne gândim la noi, începem procesul dezvoltării începând din prima secunda de la naștere, când suntem obligați,  să învațăm să respirăm, ne reglăm și adaptăm temperatura la mediul extrauterin, învătăm să ne hrănim, ne adaptăm la zgomote, atingeri…  Procesul învățării și al dezvoltării este continuu. Nu poți ajunge într-un punct și să spui:  Destul, Ajunge! Totdeauna este loc pentru mai mult, totdeauna există un ”Next”  și  posibilitatea continuă de dezvoltare.

Să facem un exercițiu de imaginație: cum ar fi să găndești că tu esti picătura de care vorbeam înainte, că deși traseul tău nu a fost unul ușor ai devenit unul cu  oceanul? Gândeste-te că ești uriaș, ai devenit uriaș. Fii conștient de ceea ce ești. Cum te simți? Așa-i că încerci un sentiment plăcut? Nu-ți pune limite: Explorează, Învață, Dezvoltă, Simte! Simte ceea ce ești!

În primul rând învață să-ți simți corpul, fii conștient de el, evită să acționezi mecanic,  ca un lunatic și fii atent la fiecare mișcare pe care o faci atunci când tai o ceapă, când șofezi, când urci muntele, când te joci la calculator etc. Ascultă-ți corpul! Apoi fii atent la ce și cum gândești, la proiecții, imaginație. Ascultă-ți mintea! Apoi studiază-ți emoțiile. Fii atent la sentimentele și stările tale, căci totul trece prin inimă, acolo este unde centrul ființei tale. Și odată ce esti conștient de asta totul începe să se cearnă, totul capătă un alt contur:  binele câștigă teren în fața răului, crește iubirea, ura dispare, tristețea dispare, iar  compasiune crește, generozitatea crește, aviditatea dispare.

Ești în centrul ființei tale, pentru că ai învățat să-ți accesezi inima, simți, ești liber… Devii  conștient că ești valoros, că esti magic, cu cât sapi mai adanc în tine constați că iți place ceea ce descoperi. Continuă,  prima dată e mai greu, restul … vine de la sine.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

1964641_518044664983613_1584718077_n

Iubire vs. Gelozie

Psihologie

            Iubirea atrage dupa ea unicitatea in fata intregii lumi. Ne simtim nemuritori atunci cand suntem constienti ca suntem intelesi si iubiti in profunzime de catre celalalt. Simtim ca parca suntem nemuritori.

Este posibil sa apara teama sau gelozia ca acest moment ar putea lua sfarsit, ori ar fi putea impartit cu altcineva.

            Iubirea trebuie lasata sa zboare libera, pentru a o pastra. Modul cel mai important de a o face sa creasca este ca cei doi actori sa aiba acelasi scop: o iubire si mai mare.

            Iubirea este deosebit de frumoasa, insa are darul de a trezi tot timpul temeri. Omul care iubeste este mereu ingrijorat si atent ca nu cumva sa piarda comoara cea pretioasa, cu greu castigata.

Cum putem invinovati gelozia, daca ea este cea care pazeste comoara? Ea este cea care are grija sa nu se prapadeasca iubirea.

            Gelozia are grija de iubire si o parfumeaza intr-un mod aparte, chiar daca e o grija obisnuita, noi nu trebuie sa ne ferim de ea atata timp cat nu este necugetata, nesanatoasa sau daunatoare pentru relatie. Si aici putem descoperi o parte pozitiva a geloziei : ea este in realitate un sentiment infantil de posesiune si  totodata  ea este cea care ne da siguranta ca suntem iubiti.

           Ca si dragostea, gelozia ne ajuta sa evoluam ca indivizi. Partea interesanta a geloziei este ca se doreste a fi in centrul atentiei si da nastere sentimentelor de posesiune egoiste si exagerate, care zdruncina iubirea. Se pare ca toate acestea conduc spre ideea ca   o trauma suferita in copilarie provoaca astfel de manifestari. Care? Nu stim. Cu siguranta prin intermediul introspectiei ori cu ajutor de specialitate fiecare dintre noi poate afla, daca asta isi doreste.

          Si totusi gelozia da savoare iubirii. In limite normale ea chiar da un imbold  iubirii. Insa, in  tot ce facem nu trebuie sa uitam de cumpatare, pentru ca in acest caz cumpatarea Fotografie0362 poate conlucra impreuna cu alte abilitati  la  atingerea unui prag in care iubirea este de neuitat. Poate ca dragostea ar fi mai chinuitoare, daca cei doi protagonisti ar arata ca nu isi fac griji unul pentru celalalt.

„”Nu putem sa iubim pe cineva fara ca acest lucru sa ne faca sa-i iubim si pe multi altii.””   Erich Fromm

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

Iubire neconditionata

Dezvoltare personala, Povesti cu Talc

       Povestea urmatoare este narata de un soldat care s-a putut întoarce acasă după ce a luptat în război. Isi suna parintii din aeroport:

– Dragi parinti, mă întorc acasă, dar vreau să vă rog ceva: vreau sa vin cu un prieten care mi-ar plăcea să rămână alaturi de noi.

– Bineînţeles. Ne-ar face mare plăcere să-l cunoaştem.
– Trebuie să ştiţi ceva… el a fost rănit în război. A călcat pe o mină şi a pierdut un picior şi o mână. Nu are unde să meargă şi vreau să locuiască împreună cu noi.
– Îmi pare rău, să aud aşa ceva, spuse tatal. Sunt sigur ca vom  găsi un loc unde să poată locui.
– Nu, dragii mei,  eu vreau să stea la noi.
– Dragul nostru, i-a zis tatăl, nu ştii ce ne ceri. Cineva atât de limitat din punct de vedere fizic poate fi o povară pentru noi. Avem vieţile noastre de trăit şi nu putem accepta în familia noastră pe cineva aflat în această stare. Eu cred că ar trebui să te întorci acasă şi să uiţi de omul acesta. Va găsi el un mod de viaţă de unul singur.
În acel moment, tânărul a închis telefonul.
De atunci, părinţii nu au mai auzit de el. Câteva zile mai târziu au primit un telefon de la poliţia din San Francisco. Fiul lor murise pentru că a căzut de pe o clădire, aşa li s-a spus. Poliţia credea că era vorba de o sinucidere. Părinţii distruşi de veste, au zburat la San Francisco şi au fost duşi la morga oraşului pentru a-l identifica pe fiul lor. L-au recunoscut, dar spre disperarea lor, au descoperit ceva ce nu ştiau, fiul lor avea doar o mână şi un picior.
Părinţii din această povestire nu sunt diferiti de mulţi dintre noi. Gasim că este foarte simplu să-i iubim pe oamenii frumoşi pe dinafară sau pe cei simpatici şi nu ne plac cei care ne fac să simţim un anumit disconfort sau ne fac să ne simţim incomod. Preferăm să stăm departe de persoanele care nu sunt foarte prezentabile sau frumoase şi inteligente ca noi sau asa cum ne credem. Ne uitam la exterior, la aparente si nu cautam ceea ce-l reprezinta cu adevarat pe acel om, ce il face valoros.
Iubirea neconditionata inseamna ca cel/cea/cei ce spune ca te iubeste foarte mult sa te accepte asa cum esti, om cu defecte si calitati. Cel care te iubeste este cel care care totdeauna te va primi în sanul familiei sale, indiferent de stadiul de degradare fizică sau mentală în care esti. Poate ca ar trebui sa ne rugam să avem puterea să putem accepta pe fiecare aşa cum este şi să ne dorim să fim mai înţelegători cu persoanele care sunt altfel decât noi, pe care le vedem altfel decat ne vedem pe noi.

Fotografie0079

Avem de ales

Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

     Noi, oamenii avem capacitatea de a ne crea propria realitate, in orice moment. Avem posibilitatea de a ne crea zi de zi, propriile „miracole personale.” Trairile si sentimentele ne ajuta sa ne cream realitatea interioara, propria realitate, aceasta transpunandu-se in experiente exterioare, in modul in care alegem sa percepem realitatea exterioara. DSC09334

   Senzatiile sunt date de interactiunile cu mediul, in timp ce perceptiile reprezinta maniera in care fiecare individ decodifica acele informatii si le transforma in emotii.        Sentimentele sunt expresia gandurilor, iar gandurile propria perceptie a realitatii. Harta nu este teritoriul, este reprezentarea in maniera  personala a teritoriului, in functie de  credintele, valorile, experientele, concluziile, de reprezentarile mentale interne legate de modul in care vedem noi lumea exterioara.

    De obicei, atunci cand ne confruntam cu situatii noi cautam in experientele anterioare, interioare si nu in experiente din mediul exterior.

               De fapt, avem de ales. Continue reading

Emotiile un factor important in afectiunile dermatologice

Psihologie, Psihoterapie

Fotografie0026 De obicei ne gandim la piele ca la stratul protector care ne protejeaza organele sensibile ale corpului. Trebuie sa realizam ca ea insasi este un organ, de fapt cel mai mare  si mai sensibil organ al corpului nostru.

Epiderma, stratul superior ai pielii se reinoieste  in permanenta. Derma, urmatorul stat este alcatuita in mare parte din tesut conjunctiv, iar tesutul subcutanat  stocheaza grasimea pentru a asigura termoizolatie si energie. Glandele sudoripare, reprezinta una din caile prin care organismul scapa de reziduri, apa si saruri.

Pielea are rol complex in intregul proces biologic al vietii. Cu ajutorul soarelui, luminii solare ca ea transforma  colersterolul in vitamina D, atat de importanta in intarirea oaselor si activeaza celulele sistemului imunitar.

Pielea mentine mediul propice pentru functionarea in conditii optime a celorlale organe, un mediu protejat unde teperatura nu trebuie sa se abata  prea mult de la 37 °C. Ea trebuie sa se adapteze  in permanenta la mediul extern; in conditii de frig vasele se contracta pentru a memtine caldura  corpului, iar atunci cand temperatura creste, glandele sudoripare secreta lichide si prin evaporarea lor temperatura interioara este impiedicata sa cresca.

Este bogata in terminatii  nervoase care asigura legatura cu creierul. Sa luam un exemplu banal: atunci cand atingem cu mana un obiect ascutit sau fierbinte, mesajele senzorilor de pe piele transmit impulsuri creierului care actioneaza inmediat, retragand mana pentru a o proteja.

Pielea este foarte sensibila la emotii. Devine umeda sau palida cand ne temem, cand suntem stanjeniti sau sfiosi se imbujoreaza, straluceste cand suntem fericiti. Toate starile emotionale pe care le traversam provoaca schimbari la nivelul pielii. Inca din timpurile lui Hipocrate se stia  ca intre minte si corp exista  legatura si ca acesta din urma reactioneaza la emotie. Corpul poate fi expus la boli diferite (de la o banala raceala sau infectie,  la  un atac de cord), datorita unor evenimente stresata aparute la un moment dat in viata, ceea ce ne conduce la ideea ca exista lagatura intre un corp chinuit si o minte tulburata. Fotografie0082

Starile afective intense, convingerile, ori gandurile pot vindeca sau imbolnavi. Referitor la acest aspect R. W. Bartop afirma intr-un studiu publicat in  The Lancet (1997), ca  in urma monitorizarii sotilor unor femei care au decedat din cauza cancerului, acestia au prezentat o slabire accentuata a sistemului imunitar.

Pielea reprezinta interfata, scutul de protectie cu mediul extern, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Intre aceasta si sistemul nervos exista o legatura stransa, si de aceea nu ar trebui sa ne surprinda ca dupa o suparare sau dupa o emotie puternica  ne trezim ca ne-a aparut ceva pe piele, iritatii, urticarii …  Interactionam, atingem si suntem atinsi prin piele. Tot asa experimentam durerea si placerea, primim si oferim dragostea, este granita cu lumea exterioara. Este fateta pe care o prezentam lumii, teritoriul nostru privat. Pielea este in aceeasi masura organ fizic, cat si emotional, iar problemele emotionale pot determina multe suferinte dermatologice.

Si nu emotiile provoaca cele mai mari probeleme, ci eforturile noastre de a ne proteja de ele, faptul ca ne inabusim durerea si nu ne dam voie sa ne simtim sentimentele. Acestea ne cresc predispozitia de a dezvolta simptome fizice, inclusiv boli dermatologice. Ne putem respinge furia, care aproape ne-a invadat viata, nevoile sexuale (fiindca societatea ne-a invatat ca trebuie sa le reprimam), goliciunea ramasa din cauza faptului ca parintii n-au stiut sa ne arate dragostea, dar nu le putem spulbera si astfel, ele, sentimentele  gasesc calea spre exterior de multe ori prin piele. Emotiile pe care le-am ascuns de atatea ori, pentru a ne proteja de durere sunt exprimate prin piele. Pielea are viata ei emotionala. Ea urla de durere pentru noi, ne pedepseste pentru fapte reale sau imaginare, isi aminteste evenimentele traumatizante. Ea nu are in arsenal cuvinte, insa  se poate exprima printr-o explozie furioasa de psoriazis, zona zoster sau eczema, ori urticarii sau veruci sau orice altceva. Toate problemele pielii au o cauza emotionala.

Psihoterapeut,

Ursu-Balaci Mariana

 

Rupe foaia zilei de ieri!

Povesti cu Talc, Psihologie

Am un mic calendar de birou din care rup in fiecare zi foaia zilei precedente. Este un lucru simplu, care se poate fi inclus usor in activitatile de rutina zilnice. Daca, insa se intampla sa uit sau aman sa indepartez paginile zilei anterioare, deja am doua foi si le rup mai greu, iar daca nu fac asta o perioada si incerc sa le rup pe toate odata cu siguranta va fi mult mai dificil, daca nu imposibil.

calendarE usor sa rupem cate o foaie, dar cad se aduna mai multe este cu totul si cu totul altceva. 🙂
Asa se intampla si in valtoarea vietii, cu situatiile cu care ne confruntam zilnic, cand pastram in suflete frustrari, resentimente sau suferinte, in loc sa le eliminam, cand ne condamnam, in loc sa ne iertam. Alegem sa caram zilnic un sac impovarator pentru noi, pentru ca de cele mai multe ori noi, insine, nu ne iertam, iar pe masura ce trece timpul este mult mai dificil sa ne eliberam de aceste poveri (care in timp pot deveni  pietre de moara) si sa le alungam din vietile noastre.
Un vechi proverb spune: „nu lasa pe maine ce poti face astazi!”

Sa invatam sa rupem la timp foile din viata noastra, sa nu le lasam sa se adune, pentru ca asta insemna lucruri neterminate, greutate, durere, energie irosita. Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru, asa ca de noi depinde, daca astazi decidem sa ne smulgem din viata foaia zilei precedente si sa fim liberi, ori le lasam sa se adune si le ducem in liniste, chiar daca asta ne face prizonierul lor (al gandurilor, suferintelor, resentimentelor…).
\

Seminte sau gloante

Povesti cu Talc, Psihologie
    seminte    Oricine  poate sa isi ofere ideile celui de langa el,  fie sub forma de gloante,  fie sub forma de seminte. Poate sa traga cu ele sau sa le  planteze; sa traga cu ele in capetele oamenilor sau sa le planteze in capetele lor.
Graphic13jpgIdeile folosite ca gloante vor ucide inspiratia si vor neutraliza motivatia. Folosite ca seminte vor da radacini, vor creste si vor deveni realitate in vietile in care au fost plantate. Unicul risc cand sunt folosite ca seminte: odata ce cresc si devin parte din aceia in care au fost plantati, este posibil sa nu ti se recunoasca niciodata meritul de ale fi plantat. Dar daca esti dispus sa renunti la merite … vei culege o recolta bogata.             (Anonim)