Resursele Inconstientului. Solutiile problemelor noastre se afla in inconstient, iar noi nici macar nu stim ca le stim

Hipnoza, Povesti cu Talc, Psihologie, Psihoterapie

Citind istorioara lui Milton Erickson, cu ajutorul careia ilustrează metaforic credinţa ca resursele inconştientului sunt nelimitate, mi-am amintit ca si eu stiu una asemananatoare, care imi confirma ipotezele domniei sale.

Am copilarit la tara, am fost aproape de natura si poate ca asta este una din cauzele pentru care  nu mi-am dorit sa plec din zona aceasta minunata, desi as fi putut sa o fac de nenumarate ori. Imi amintesc mirosul ierbii prospat cosite, al rosiilor  naturale, mângâiate doar de roua diminetii şi razele soarelui si nu in ultimul rand minunatele povesti auzite in diverse ocazii de oamenii locului.

Un uncheş de-al meu îmi povestea ca avea un cal de mulţi ani, pe care il ingrijea precum un membru al familiei. Tot timpul avea câte un cubuleţ de zahăr in buzunare cu care îşi bucura prietenul. Cu el  mergea aproape zilnic la piata din Tecuci, cu produsele din gospodaria proprie: rosii, ardei, morcov, patrunjel, telina, ceapa etc. Impreună cu călutul si cu caruta plina la dus si goală la intoarcere parcurgeau aproape la 25 km . Chiar daca uneori stăpânul mai motăia pe drum, calutul stia intotdeauna unde trebuie sa ajunga, el invatase directia casa -piata si invers, si de fiecare dată îşi aducea in siguranta stăpanul acasa …

M. Erickson povesteste  despre un cal care rătăcea in curtea familiei sale pe vremea când era tânăr. Calul nu avea nici un semn cu ajutorul căruia să poată fi identificat. Erickson şi-a propus să-1 ducă proprietarilor lui şi, în acest scop, pur şi simplu l-a încălecat, l-a scos la drum şi l-a lăsat să-şi aleagă singur calea. El nu intervenea decât atunci când calul părăsea drumul pentru a paşte sau pentru a se plimba pe vreun câmp. Când, în sfârşit, calul a ajuns în curtea unui vecin, la câţiva kilometri distanţă, vecinul l-a întrebat pe Erickson: «Cum aţi ştiut că acest cal aplecat de aici şi că ci ne aparţine ?» Erickson a răspuns: «Eu nu am ştiut, dar calul, el a fost cel care a ştiut. Tot ce a trebuit să fac a fost să-l ţin pe drum»” (S. Rosen, 1986, pp. 40-41).

“Cred că aceasta este metoda de a face psihoterapie a spus Erickson, soluţiile problemelor noastre se află în inconştient, iar noi nici măcar nu ştim că le ştim.  Psihoterapia pune clientul în situaţia de a avea acces la o reflexie a  inconştientului către conştientul individului.  Iar inconştientul este locul în care subiectul poate găsi, cu ajutorul  al terapeutului,  răspunsul la problemele cu care se confruntă si pe care  nu le accesează datorită restricţiilor determinate de experienţele sale conştiente.  Conştiinţa este programată să se adapteze la finalităţi externe individului şi sunt consecinţa unei experienţe anterioare. Experienţa limitează  capacităţile individului, când acesta are de rezolvat o problemă, pentru că are tendinţa de a se ghida dupa un pattern, neexplorând diversitatea de soluţii posibile, limitând astfel capacitatea de utilizare a resurselor inconstiente.  În inconştient capacităţile individului rămân intacte, neexplorate şi neexploatate, iar  psihoterapia faciliteaza accesul la acestea.

 

Bibliografie:

S. Rosen, 1986

Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha, Hipnoză clinică, 2003

Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti că le stiti. Cand veti sti ceea ce nu stiti, atunci va veti schimba. Milton H. Erickson

Comunicare, Depresie, Dezvoltare personala, Psihologie, Psihoterapie

„Cheia cunoaşterii vieţii conştiente se află în inconştient!”

  Karl Gustav Carus (1789-1869), medic la curtea regelui Saxoniei

Valentele psihicul uman reprezintă încă din antichitate un subiect extrem de controversat nu doar in psihologie, ci si in filozofie, mitologie, religie si stiinta, de unde rezultă caracterul său interdisciplinar. „Personalitatea umana este caracterizata de varietati si complexitati infinite de dezvoltare si organizare si nu este o organizare simpla si limitata.”  Milton Erikcson.

Primele studii  ale inconştientului  au fost in general  filosofice, metafizice, filosofia fiind mult mai avansata ca psihologia din acest punct de vedere.  Unii afirma ca metafizica inconştientului este multimilenară, coborând din Upanişade (Scripturile Hinduse)  şi din Biblie, cât si  de la gânditorii mari ai antichităţii Aristotel  sau  Platon (considerat un de strămoş al psihanalizei, ale carei idei au fost preluate şi dezvoltate de Freud). Mircea Eliade găseşte chiar că inconştientul  joacă un rol considerabil în psihologie deoarece el este cel care condiţionează nu doar experienţa actuală a omului, dar si predispoziţiile sale native, precum şi deciziile sale voluntare din viitor.

De-a lungul vremurilor cu tot caracterul lor fantezist, mitologic, cărturarii, filosofii, psihologii  au căutat să explice o realitate, care astăzi este în afară de orice îndoială, şi anume că psihicul nu este totuna cu conştiinţa, ci ascunde zone greu accesibile, adânci, greu accesibile ale căror manifestări stârnesc uimire, stupefacţie chiar, şi dicomfort. Numeroase cercetări acumulate de-a lungul timpului vorbesc  destul de elocvent despre existenţa unei activităţi psihice în afara perimetrului conştiinţei.

Dar ce este constientul?

Conştientul  este acela care se ocupă de latura raţională, analitică şi logică a minții noastre.  Cam 5 % din mintea noastră. Ne folosim de constient pentru toate activităţile zilnice care cer raţiune, memorie şi acţiune. Utilizăm conştiinţa de fiecare dată când mâncăm, când ne gândim la ceva, când lucrăm, când analizăm o situaţie, când citim, când vorbim, sau când luăm decizii. Felul în care gândim depinde de partea conştientă a creierului nostru şi este direct responsabilă de performanţele sau de eşecurile noastre în diferitele domenii de activitate ale vieții, de fericirea sau de nefericirea noastră. Constientul este utilizat de fiecare dată când trebuie să gândim, să ne folosim rațiunea şi reprezintă voinţa nostră. Tot conştientul este acela care ne impune limite psihice şi mentale, este acela care poate suferi blocaje psihologice, din cauza cărora putem întâmpina greutăți, neîmpliniri, putem suferi depresii.

Cât despre Inconştient (95 %),  Erickson obişnuia să spună: “Aveţi încredere în inconştientul vostru”. Inconştientul nostru este creativ şi inteligent, este o parte înţeleaptă a noastră, mult mai înţeleaptă decât partea conştientă, care este limitată datorită credinţelor îngrăditoare pe care le păstram în mod conştient.

Inconştientul nostru este priceput la lucrurile la care se pricepe. Aceasta înseamnă că dacă ştim cum sa mergem pe bicicleta, şi mergem pe o pistă de biciclete şi ne antrenăm, devenim un biciclist performant. Apoi, când alegem să participăm  spre exemplu la competiţii de ciclism montan, ieşim de pe terenul plan (din zona de confort)  şi mergem pe trasee de munte. E important să avem încredere în inconştientul nostru. Inconştientul nostru ştie să dea comenzile pentru a merge pe bicicletă şi are nevoie să fie lăsat acţioneze deoarece, dar dacă încercăm să urcăm pe cărari de munte, abrupte în mod conştient sau daca ne gândim cum ne ţinem echilibrul pe bicicletă, atunci s-ar putea să ne trezim stângaci, aproape în imposibilitate de a ne mentine echilibrul. Dacă vă ne vom gândi cum să facem, vom merge mult mai încet şi mult mai greu. La fel se întâmplă şi când ducem lingura cu mâncare la gură. Dacă ne gândim la traseul pe care îl parcurge lingura din farfurie până la gură, s-ar putea  ca atunci când ajunge la nivelul gurii să nu mai fie ciorbă în ea…ar putea fi pe pantaloni sau pe masa…

Atunci când ştim cum să conducem o maşină, o facem în mod automat, nu trebuie să ne gândim cum să punem frâna sau cum să apăsam ambreiajul, odată ce am învăţat asta, iar inconştientul vnostru devine priceput la acest lucru, deci nu trebuie să ne gândim la asta.

Una dintre definiţiile inconştientului este că face lucrurile în mod automat. Deci, să ne acordăm privilegiul de a face ce ştim să facem!

Copilului i-as da aripi, dar i-as permite sa invete singur sa, zboare.

Psihoterapie

Copilului i-aş da aripi,

dar i-aş permite

sa înveţe singur,

să zboare.

Gabriel Garcia Mârquez

                   Fiecare părinte este minunat.

     Fiecare mamă şi fiecare tată este, în adăncul  fiinţei sale, un părinte desăvărşit. Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la lumină de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie indrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

    Unii sunt timizi şi se blochează în „Ce va zice lumea?”

    Alţii sunt stăngaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel incăt să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de propriii lor copii. Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de propriii lor părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori. Fiecare dintre noi suntem, in fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

    Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copiii voştri, de relaţiile care există între voi şi fiii, ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Incercaţi să  priviţi lumea, pe voi, pe copiii vostri, altfel decăt pănă acum. Dacă, aplicănd anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neimpăcaţi, faceţi o schimbare.  Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor vostri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni si mai fericiţi, copiii vostri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie  de fapt să existe între părinţi si copii: iubirea şi pacea.

    Este foarte confortabil şi pentru părinte si pentru copil să ştie  fiecare în parte că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau rusine. Este foarte bine şi pentru părinte şi pentru copil să poată vorbi despre orice, să ştie şi părintele şi copilul  că, indiferent de ce se intămplă, mama si tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate, nu-l vor da afară din casă – si nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 

 

 

(Michiela Poenaru, EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR, Ghidul bunelor maniere pentru părinţi)

Despre prietenie

Psihologie, Psihoterapie

  ” Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri.”                                                                                                                                 Aristotel

            Zilele trecute, intr-o conversatie, o persoana mi-a spus: ” sunt bogata, ma simt bogata, pentru ca am prieteni deosebiti. Prietenia noastra este precum o spirala a evolutiei, pentru ca daca unul dintre noi are parte experiente pozitive de viata ori negative sau daca a deschis  o alta  cutie a cunoasterii  sau de orice alta natura, atunci impartaseste trairile si exprerientele sale cu noi. E ca un exercitiu de dezvoltare personala. Astfel, fiecare dintre noi paseste cu pasi marunti pe spirala, evoluand continuu. In functie de experiente, locurile se schimba, dar ceea ce este foarte important este ca niciunul dintre noi nu a abandonat si nu a fost abandonat”. Aceasta destainuire a declansat in mine o serie de trairi si mi-a revenit in minte un mesaj:

             Cu ani in urma, prin perioada liceului am citit ceva care mi-a placut foarte mult. Numele autorului si a lucrarii sunt probabil bine ascunse in ungherele memoriei sau poate ca s-au sters, insa am pastrat in suflet ani de zile esenta mesajului primit si interpretat atunci cu mintea de adolescent. Suna cam asa: nu ma aprecia atunci cand  fac lucruri marete pentru tine, in situatii rasunatoare, ci apreciaza-ma si iubeste-ma pentru ceea ce fac zi de zi pentru tine, in situatii obisnuite, fara sacrificii marete si pentru faptul ca te iubesc neconditionat.
            Nu cred ca exista vreunul dintre noi care nu a simtit aprecierea si sprijinul discret acordat in mod dezinteresat de un prieten… Exista uneori tendinta de a-i supraaprecia si valoriza mult mai mult pe cei care ne-au oferit ajutorul  intr-un contex pur intamplator si de ce nu intr-o anumita masura favorabila si pentru ei  si  neglijam sa acordam respectul cuvenit prietenului drag, onest, nestiut de nimeni care stie sa deschida bratele si sa-si ofere umarul zi de zi, si in cele mai dificile momente ale existentei noastre, fara ca acest lucru sa-i fie cerut.
             Sunt momente in viata in care poti simti ca „nu mai poti”, te simti „frant de oboseala sau de atata zbucium” si atunci iti spui „vreau o pauza, nu mai pot”. Si iti iei o pauza … dar cat de lunga???  Ei, de multe ori  te simti luat pe sus sau impins de la spate si inainte de a-ti da seama ce se intampla cu tine, te trezesti la capatul scarilor, alaturi de cei care au inteles ca viata ta e zguduita de o furtuna si au ales sa te insoteasca, sa lupte alaturi de tine, pentru ca tu sa te transformi si de data aceasta intr-un invingator.  Si simti, ca parca ceva intens, trainic, iti da adevarata putere, acel ceva ce te opreste sa fii descurajat, acel ceva ce iti da aripi si poti visa din nou. O fi prietenia? Fiecare dintre noi, percepe prietenia in mod diferit, fiecare ii da valente specifice personalitatii sale. Continue reading

A doua șansă

Povesti cu Talc, Psihologie

Leonardo da Vinci a avut nevoie de șapte ani pentru picta Cina cea de taina. Ca modele pentru personaje a folosit oameni obisnuți. A cautat mai intâi un personaj care sa il intruchipeze pe Iuda, apostolul care l-a tradat pe Învatatorul său pentru treizeci de monede de argint.

Leonardo o cautat saptamani in sir o figura marcata de urme ale avaritiei, neecinstei, ipocriziei si crimei. Un chip care sa reflecte caracterul cuiva care ar fi in stare sa-si tradeze cel mai bun prieten. Dupa multe cautari si intamplari descurajante, Leonardo a gasit un om a carui imagine corespundea cerintelor sale. Acel om era la Roma  si fusese condamnat la moarte pentru pentru multe lucruri urate pe care le facuse.

Era un tanar cu tenul inchis, murdar, cu parul lung si dezordonat, era cel mai potrivit pentru rolul lui Iuda in pictura lui Leonardo. Printr-o permisie speciala, tanarul a fost transferat la Milano, unde se picta tabloul si timp de cateva luni a pozat pentru Da Vinci. Cand a terminat, de pictat, Leonardo a privit catre paznici si a spus:

– Gata, puteti lua prizonierul! insa baiatul a reusit sa se desprinda, a fugit la Leonardo si i-a spus:

–  Te rog, da-mi o șansă, într-adevăr m-am simtit ca Iuda pentru viata pe care am dus-o; nu mă plăti, doar redă-mi libertatea, ca să am șansa să schimb ceva și încă mai pot sa fac asta. Leonardo surprins de căința omului, a facut in asa fel încat acesta sa fie eliberat.

Timp de aproape sase ani, Da Vinci a continuat sa lucreze la opera sa de arta, căutand si alegând pe rând cate o persoana ale carui chip sa transmita trasăturile de personalitate ale celor doisprezece apostoli, lăsând pe ultimul plan definitivarea trasaturilor celui mai important personaj din capodopera, pe Isus.

A studiat cu atentie mulți tineri care îl puteau reprezenta pe Isus, cautand sa o figura care sa reflecte daruire, inocență, puritate, ceva neatins de urmele pacatului, un chip care să emane frumusete, lumină. Dupa saptamani de cautare asidua, a ales un tânăr în vârstă de 33 de ani și timp de șase luni, a lucrat la conturarea personajului principal al operei sale.

La final, s-a apropiat de tânăr să-l plăteasca. Acesta a refuzat banii și surâzând i-a spus:

– Nu ma mai recunosti?

Leonardo i-a raspuns:

– Nu te-am vazut in viata mea, primește, te rog acești bani.

– Cum aș putea sa primesc bani de la tine? Acum șase ani mi-ai acordat o șansă și eu am profitat de ea, omul rău pe care l-ai vazut atunci s-a transformat total, are o alta viață. Stii tu, binele si raul exista in aceeasi masura in noi. Tu mi-ai dat o sansă, iar eu am ales partea pe care sa o dezvolt mai mult in mine, iar dupa cum vezi alegerea este reflectata de chipul meu.

crucea

(repovestire dupa Humberto A. Agudelo C.)

Despre berze si ceea ce aduc in cioc..:)

Comunicare, Copii, Psihologie

Puncte de vedere
Despre berze si ceea ce aduc in cioc..:)

Referitor la conceptia despre realitatea inconjuratoare copilul crede ce il invatam sau ceea ce vede. Si modelele lui sunt parintii. Daca pornim de la premisa ca pe copii ii aduce barza si le impartasim toate acestea si lor, inflorind cu o povestioara, despre cat de minunate sunt berzele, fiindca se inhama la o sarcina atat de „coplesitoare”, atunci cu siguranta „el” va fi sigur ca l-a adus barza si se va uita dupa berze care poarta copii in cioc. Vi se pare amuzanta imaginea unui copil care se uita dupa berze ce poarta copii in cioc, nu-i asa? 🙂 In realitate este vorba despre un aspect care nu trebuie neglijat in dezvoltarea relatiei parinte – copil. Nu peste mult timp, ceea ce este si firesc, copilul va afla ca, copiii nu-si fac cu mana din ciocurile berzelor, precum ne semnalizam noi colegii de trafic pe sosele, iar atunci se va intreba de ce a fost mintit. Va intelege ca parintii nu spun intotdeauna adevarul si de aceea nu pot fi crezuti intotdeauna. Ooo, se darama o credinta: parintii mei mint? Si de ce?
🙂 Parintii inventeaza tot felul de povesti pentru a le da raspunsuri din domeniul psihosexual copiilor lor. Insa de multe ori nu reusesc decat sa-i dezorienteze, fiindca explicatiile date de cele mai multe, ori nu sunt in concordanta cu ceea ce afla copilul din alte surse.
Sa le oferim raspunsuri clare si mai ales sincere.
Va invit la discutii pe aceasta tema.
https://www.facebook.com/psiholog.focsani?ref=tn_tnmn