Despre psihoterapie

Psihologie, Psihoterapie

Psihoterapia este o interventie psihologică în situatii de sanătate și boală.  De-a lungul timpului şi-a dovedit eficienta în tratamentul unor afecţiuni nevrotice şi psiho­somatice datorate stresului, unde se pot obţine adesea rezultate foarte bune, chiar si fără tratament medicamentos.

Misiunea demersului psihoterapeutic este acela de a ajuta pacientul să se elibereze de tensiune, anxietate, depresie sau alte trăiri afective care împiedică adaptarea sa optimală la mediu, stari, trăiri care îi per­turbă comportamentul şi au efecte negative asupra celor din jur, lezând cele mai importante acţiuni ale vieţii individului: activitatea profe­sională, relaţiile interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, autoaprecierea etc. Pornind de la particularitatile personalitatii fiecarui individ se utilizează metode şi acţiuni specifice, urmarindu-se investigarea şi  înţelegerea naturii tulburărilor pacientului cu scopul de a le corecta şi a elibera pe pacient de suferinţă.

Suferinţa psihică se poate manifesta sub forma unor sentimente, atitudini, stări, comportamente sau simptome care creează tulburări pacien­tului şi de care acesta doreşte să se elibereze. Obiectivul major al psihoterapiei constă în a produce modificări în sfera personalităţii paci­entului, modificări care îl vor ajuta să realizeze o adaptare mai eficientă, la mediu. Deşi psihoterapia vizează în primul rând simptomele, dificultăţile, tulburările şi dezadaptările pacientului, ea nu trebuie redusă doar la procesul psihologic de vindecare, ci trebuie să vizeze, pe cât posibil, restructurare de profunzime a personalităţii, precum şi o mai eficientă reglare şi autoreglare a stărilor psihice ale acestuia, să fie preventivă şi autoformativă, să urmărească evoluţia omu­lui, actualizarea disponibilităţilor sale latente şi a potenţialului său maximal, atât pe plan fizic cât şi spiritual.

Psihoterapia este o formă de tratament psihologic care se aplica în cazul unei game largi de tul­burări psihice, începând cu crizele existenţiale, tulburările din sfera personalităţii, nevrozele, afecţiunile psihosomatice, bolile organice cro­nice şi terminând cu susţinerea psihoterapeutică a unor pacienţi psihotici aflaţi în faze de remisiune, unde vine în completarea tratamen­tului psihiatric.

Multe  persoane cu succes profesional, familial, social care şi-au îndeplinit multe din obiectivele existenţei lor vin la psihoterapeut pentru că au impresia că nu au trăit la nivelul expectaţiilor lor şi nu şi-au dezvoltat potenţialul psihic la nivel maximal. De obicei, la aceste persoane, poate şi din cauză că pro­blemele nu sunt atât de grave, avantajele de pe urma psihoterapiei, sunt mai insemnate pentru ca aceasta îi ajută optimizeze procesele şi funcţiile psihice, să-şi dezvolte creativitatea şi să evo­lueze pe plan spiritual, aptitudinal etc.

Ceea ce este foarte important de ştiut este că nu există un model standard de normalitate şi că modalităţile de adaptare ale omului la mediu sunt foarte diverse. Ceea ce este eficient in cazul unui pacient, poate fi ineficient pentru altul. Scopul psihoterapiei nu este acela de a-l  face pe pacient să semene cu alţii, ci să-şi restructureze şi să-şi optimizeze propria configuraţie a per­sonalităţii, astfel încât să-şi poată rezolva pro­blemele într-un mod matur, realist, propriu.

Obiectivele acestea de multe ori  nu sunt ușor de atins, pentru ca de cele mai multe ori viziunea distorsionată despre lume şi imaginea de sine nereala a pacientului este expresia unor relaţii patologice din copilărie, relaţii întărite pe parcursul mai multor ani de experienţe de viaţă.  Dezadaptările la nivel profesional, familial sau social pentru a fi rezolvate presupun şi operarea unor schimbări în situaţia de viaţă a persoanei, pe lângă intervenţia psihoterapeutică.

Cu ajutorul psihoterapiei este explorată lumea inte­rioară a pacientului, punctele slabe si forte ale acestuia, simptomele, ca şi posibilităţile sale de vindecare, modul in care acesta se percepe, cum il vad ceilalti, modul de relaționare, capacitatea de adaptare.

Individul poate dobândi o nouă perspectivă asupra propriilor sale probleme, pune în acţiune noi modele de comportament, abordează situaţiile de viaţă dintr-o perspectivă ceva mai adaptată, altfel.

DSCF3101

Bibiliografie:

Irina Holdevici – Psihoterapia. Tratament fara medicamente

Ion Dafinoiu – Elemente de psihoterapie integrativa

Daniel David – psihologie clinica si psihoterapie