Copilului i-as da aripi, dar i-as permite sa invete singur sa, zboare.

Psihoterapie

Copilului i-aş da aripi,

dar i-aş permite

sa înveţe singur,

să zboare.

Gabriel Garcia Mârquez

                   Fiecare părinte este minunat.

     Fiecare mamă şi fiecare tată este, în adăncul  fiinţei sale, un părinte desăvărşit. Din nefericire, această extraordinară înzestrare naturală nu iese la lumină de foarte multe ori. Sunt mulţi părinţi care nu au fie indrăzneala, fie priceperea de a li se arăta copiilor aşa cum sunt ei cu adevărat.

    Unii sunt timizi şi se blochează în „Ce va zice lumea?”

    Alţii sunt stăngaci, nu ştiu cum să se poarte, astfel incăt să nu pară vulnerabili şi lipsiţi de autoritate şi atunci se închid în sine şi se distanţează de propriii lor copii. Iar alţii pur şi simplu aplică în mod automat regulile pe care le-au văzut aplicate de propriii lor părinţi şi bunici, iar mai târziu de educatori şi profesori. Fiecare dintre noi suntem, in fond, rezultatul… unor părinţi, al unei anumite educaţii, al unui anumit mediu social şi cultural.

    Dacă sunteţi părinţi şi vă simţiţi nemulţumiţi de voi, de copiii voştri, de relaţiile care există între voi şi fiii, ori fiicele voastre, încercaţi să vă puneţi problema unei schimbări de optică. Incercaţi să  priviţi lumea, pe voi, pe copiii vostri, altfel decăt pănă acum. Dacă, aplicănd anumite concepte, idei, modele, aţi ajuns într-un punct în care constataţi că sunteţi nefericiţi, nemulţumiţi, neimpăcaţi, faceţi o schimbare.  Abordând lucrurile cu totul altfel, veţi vedea că viaţa voastră şi a copiilor vostri devine mai bună. Voi deveniţi mai buni si mai fericiţi, copiii vostri devin mai buni şi mai fericiţi, iar între voi şi copiii voştri se instalează ceea ce trebuie  de fapt să existe între părinţi si copii: iubirea şi pacea.

    Este foarte confortabil şi pentru părinte si pentru copil să ştie  fiecare în parte că, atunci când copilul are ceva de spus, orice, el va veni la părintele său şi îi va spune ce are pe suflet, fără a-i fi teamă sau rusine. Este foarte bine şi pentru părinte şi pentru copil să poată vorbi despre orice, să ştie şi părintele şi copilul  că, indiferent de ce se intămplă, mama si tata îl vor înţelege pe copil, nu vor ţipa la el, nu vor face crize de nervi, nu-l vor ameninţa, nu-l vor bate, nu-l vor da afară din casă – si nu vor rupe relaţia părinte-copil pentru totdeauna.

 

 

 

(Michiela Poenaru, EU TE-AM FĂCUT, EU TE OMOR, Ghidul bunelor maniere pentru părinţi)

Cercul vicios al victimizarii

Psihologie, Psihoterapie

shutterstock_55159312

Ne confruntam zilnic cu diferite probleme existentiale, cu suferinta, revolta, incertitudine, dezamagiri, tradare, gelozie etc. Acestea si multe altele  pot declansa in noi deprimarea, nemultumirea de sine. Atitudinea inseamna asumarea responsabilitatilor, opusul reprezinta victimizarea.

In mai multe culturi religioase apare ideea de tap ispasitor. Tapul ispasitor era incarcat cu toate problemele comunitatii si alungat apoi din cetate, in cadrul sarbatorii din “Ziua Ispasirii”, pentru a muri in pustietate.

Marele Preot sau Arhiereul Legii Vechi isi punea mainile peste el si marturisea asupra lui toate pacatele poporului.

De multe ori este greu sa recunoastem ca gresim, ca deciziile pe care le luam nu sunt constructive pentru noi si consecintele par mai usor de suportat atunci cand gasim un tap ispasitor – omul acela egoist, insensibil… vinovatul. Postura de victima este mai convenabila.

Cine sunt „victimele”

Victima, victimizare… concepte care desemneaza plasarea vinovatiei pentru actiune sau inactiune  asupra celorlalti, blamarea celorlalti pentru propria nefericire.

Printre semenii nostri se intalnesc si oameni care nu doresc experiente sau schimbare, care cauta doar mangaiere, alinare sufleteasca, astfel incat sa poata continua sa pozeze in postura  de  victima. Unele “victime” perpetueaza in mod inconstient si fidel obiceiurile parintilor, bunicilor lor.

Exista si persoane care realizeaza ca nu le este bine si cauta sa schimbe ceva. Unele rationalizeaza si descopera ce este disfunctional si actioneaza singure, adaptandu-si comportamentele la situatiile date.

Altele identifica problema, constata ca nu se descurca singure si apeleaza la ajutorul unui specialist, ori nu constientizeaza niciodata situatia, sau daca o constientizeaza culeg beneficiile statutului de victima si nu schimba nimic, pentru ca aceasta postura le ofera anumite beneficii.

Putem sa le numim victime profesionale. Victima profesionala este o victima a lumii – ceilalti imi fac rau si eu nu pot sa fac nimic pentru mine… Ii invinovatesc pe toti si pe toate pentru insuccesele lor.

Aduc multa suferinta si drama in propria viata, dar si a celor din jur, joaca teatru si, mai mult, nu isi dau seama ca ii indeparteaza pe ceilalti de langa ei, cei care cauta sa descopere partea pozitiva in orice situatie.

”Victimele” devin experti in manipularea semenilor lor, cautand sa le declanseze acestora   sentimente de vina. Sunt multi cei care isi fabrica povesti pline de incarcatura emotionala, dramatism pentru a beneficia de mila, recompense emotionale sau materiale.

Se asteapta sa beneficieze de comportamente si tratamente speciale, de ”privilegii”, intotdeauna au la indemana un tap ispasitor, iar uneori ii pot agresa chiar si pe cei care  vor sa le vina in ajutor, nedreptatindu-i, dar si pe ei insisi.

In unele cazuri se declanseaza o tulburare emotionala, cand starile mentale negative au rolul de a atrage atentia celorlalti, conturandu-se dependenta de atentie insotita de  ganduri de dezprobare fata de propria persoana. Poate aparea boala, mintindu-se mult pe sine, „victimele” devin reale experte in scuze sau alibiuri, pregatite dinainte.

Cum se iese din cercul vicios

Totul depinde de modul in care actioneaza fiecare: descatusarea sau prizonieratul in propria inchisoare, cautand in continuare un tap ispasitor.

Daca se alege postura de victima, inseamna ca se  renunta la dorinta de imbunatatire a vietii.Responsabilizand pe altcineva, aruncand  vina pe forte din exterior, se anuleaza sansa de a schimba situatia in bine.

Pentru depasirea experientei negative trebuie sa ne asumam partea de responsabilitate, invatand din greseli, corectandu-le si constientizandu-le.

Nu poate actiona nimeni in locul nostru, alegerile le facem noi. Putem sa alegem fericirea, starea de bine, in locul supararii.

Putem sa  alegem sa fim furiosi, si nu e nimic in neregula cu furia. Furia este o emotie puternica, de ce nu un precursor al motivatiei. Daca in loc de Ea, El, Ei,  folosim Eu, vom iesi din ciclurile victimizarii mai puternici ca oricand.

Autor: psiholog clinician, psihoterapeut Mariana Ursu-Balaci, www.psihologfocsani.ro

Publicat in: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cercul-vicios-al-victimizarii-2142180