Mi se pare aproape imposibil ca in aceasta lume in care exista atatea posibilitati de comunicare si atata usurinta in a stabili relatii cu ceilalti sa existe si atata singuratate. Deși exista atatea canale de comunicare, pare ca lumea nu mai vorbeste, nu mai aude, nu mai interactioneaza, lumea se insingureaza. Poate ca este o forma de manifestare a egoismului, un fel de lene sau poate o forma de autoconservare care ne impiedica sa ne intoarcem spre ceilalti sa le daruim ceva din noi? Nedaruind ne insinguram si noi. Viața noastra este precum o lumânare aprinsă, lumina ei se invioreaza atunci cand lasam sa intre in viata noastra momente vesele si le impartasim alaturi de ceilalti, cand suntem fericiti.
Daca lasam adierea singuratatii sa ii intunece stralucirea, viata noastra devine trista, anosta, intunecata. Dar daca lumanarile noastre se apropie de altele, de alte surse de lumina, atuci cercul de lumina creste, flacara fericirii si a bucuriei creste, inunda sufletele noastre.
Singuratatea este precum o molie care ne mănancă bucuria de a trai si ne saraceste viata.
Ursu-Balaci Mariana
