Nu mai comunică, e cu capul în nori, visează cu ochii deschişi, i se pare că este grasă, că arată oribil, poate mirosi a alcool, are rezultate slabe la învăţătură, nu se mai întâlneşte cu prietenii, stă în faţa calculatorului aproape tot timpul, e pus/ă pe harţă şi este arţăgoas/ă, nu mai ştim cum să procedăm, pentru că nu ne mai înţelegem cu ea.
Acestea sunt câteva dintre cauzele care provoacă neliniştea părinţilor, care de multe ori nu îşi mai recunosc copiii ajunşi la perioada adolescenţei. Modificările comportamentale, alături de transformările fizice şi de personalitate fac din copilul de odinioară o amintire, aceste schimbări ocupând un loc fruntaş în preocupările părinţilor.
De fapt, perioada adolescenţei aduce cu sine transformări majore atât pe plan biologic şi psihologic, cât şi pe plan social. Este perioada marilor schimbări, a marilor speranţe, a senzaţiei că totul este posibil pentru ei.
Dacă vorbim din punct de vedere biologic se constată că în această perioadă secreţia hormonală este mai ridicată decât în alte perioade ale vieţii. Aceasta declanşează puseul de creştere precum şi transformările de ordin sexual. Este o perioadă în care adolescentul se confruntă atât cu tensiuni interne (datorită schimbărilor trebuie să înveţe să îşi accepte corpul, să înţeleagă modul în care gândeşte, sentimentele şi nu în ultimul rând sexualitatea) cât şi externe, când apar conflicte în mediul familial, dar şi în mediul social. Este perioada în care corpul se metamorfozează (la fel ca în primii doi ani de viaţă). Apare pilozitatea, corpul câştigă câteva kilograme, centrimetri în plus, etc. La fete cresc sânii şi se lătesc şoldurile, apare prima menstruaţie. Băieţilor li se modifică vocea şi trăsăturile vocii, se dezvoltă musculatura, se lăţesc umerii.
Şi noi am fost adolescenţi!
Ca în cazul oricărei schimbări şi adolescenţa este o perioadă cu perturbări, cu dificultăţi de relaţionare, de acceptare de sine, ea fiind mai mult sau mai puţin tolerată pe plan mental de cel care o traversează. Astfel, atitudinea familiei, a anturajului, profilul psihologic influenţează capacitatea de adaptare şi acceptare a schimbărilor corporale extraordinare din aceasta perioadă. Noi, adulţii, ar trebui să ne amintim că la rândul nostru am traversat aceste transformări, fiecare în felul său, într-un ritm mai accelerat sau mai lent. Să dam dovadă de înţelegere faţă de copiii noştri.
Criza adolescenţei atrage după sine fragilitate, sensibilitate, suferinţă şi este perioada când se pot instala uşor tulburari din sfera psihopatologică. Depresia este una dintre tulburările care apare destul de des în această perioadă. Deşi mulţi pot avea momente în care se pot simţi deprimaţi, doar o parte dintre ei pot traversa o stare depresivă. De multe ori depresia poate fi confundată cu criza adolescentină, când pare normal ca adolescentul să fie tot timpul în căutare şi să nu se simtă bine în pielea lui. Lipsa comunicării cu familia şi prietenii, apatia, tristeţea, perturbări la nivelul stimei de sine, schimbările bruşte de dispoziţie şi de comportament (iritare, impulsivitate, violenţă verbală sau fizică), tendinţa de izolare, scăderea interacţiunii sociale, plictiseala, tulburări de somn şi de alimentaţie (creşterea sau scăderea greutăţii), diminuarea capacităţii de concentrare, oboseala şi scăderea performanţelor şcolare, absenteism, abandon şcolar, fuga de acasă, scăderea interesului pentru lucrurile care altă dată îi făceau plăcere, atacuri de panică, accese de plâns nemotivat, stare accentuată de îngrijorare şi teamă, victimizare, tulburări somatice (greaţă, vărsături, dureri fără o cauză medicală, transpiraţii, palpitaţii etc.), consum de alcool si droguri, gânduri legate de moarte sunt câteva dintre simptomele tipice ale depresiei.
Printre factorii care cresc riscul apariţiei stărilor depresive la adolescenţi se numară: lipsa suportului familial şi social asociată cu schimbări ale stilului de viată, stări conflictuale, stresante, suprasolicitare fizică şi intelectuală, ameninţări, abuzuri, divorţul părinţilor, decesul unei persoane apropiate, consumul de alcool, droguri.
Cum ar trebui să procedeze părinţii?
Nu este suficient să îi asigure doar trebuinţele primare, fiziologice – hrană, haine, locuinţă, trebuie să îşi arate şi să îşi demonstreze acceptarea şi iubirea faţă de copilul lor în mod necondiţionat („deşi mă doare că te-ai comportat astfel, eu te iubesc şi te sprijin„), să comunice cu el, să îl încurajeze şi să creeze un climat familial cald şi armonios, să ofere şi să-l înveţe ce înseamnă un stil de viată sănătos, echilibrat bazat pe încredere şi respect, să îi respecte punctele de vedere şi să îl ajute să dezvolte strategii de adaptare la mediu, să îl sprijine în realizarea activităţilor recompensatorii, specifice vârstei, să-i cunoască prietenii şi să îi încurajeze socializarea, să-i stimuleze încrederea în potenţialul propriu.
Pe de altă parte, atunci când simt că ceva nu este în regulă cu copilul lor să ceară sprijin de specialitate, pentru că o problemă descoperită în fază incipientă se rezolvă mult mai uşor şi cu mai putine costuri emoţionale şi nu numai, decât una care s-a cronicizat deja.
Este mai uşor să previi, decât să tratezi.
http://www.ziaruldevrancea.ro/jurnalism-cetatenesc/1588800044-adolescenta-si-problemele-ei-sa-dam-dovada-de-intelegere-fata-de-copiii-nostri.html