Intr-o zi, cand copiii mei vor fi destul de mari sa inteleaga logica ce motiveaza pe mame, le voi zice:
– Te-am iubit destul, incat sa pot intreba unde te duci, cu cine te duci si la ce ora te intorci acasa.
– Te-am iubit suficient, incat sa insist sa strangi bani sa-ti cumperi o bicicleta, desi noi, ca parinti, am fi putut sa-ti cumparam una.
– Te-am iubit destul, incat sa tac si sa te las sa descoperi singur noul si cel mai bun prieten al tau era un necioplit.
– Te-am iubit destul, incat sa te supar si sa te oblig pentru 2 ore sa-ti faci ordine in camera, o munca pe care as fi putut s-o fac eu doar intr-un sfert de ora.
– Te-am iubit destul, incat sa te las sa-mi vezi furia, deceptiile si lacrimile in ochi. Copiii trebuie sa inteleaga si ei ca nu suntem perfecte.
– Te-am iubit destul, incat sa te las sa-ti asumi responsabilitatea pentru faptele tale, desi pedepsele erau atat de aspre, incat imi sfasiau inima.
Dar, mai ales, te-am iubit destul de mult pentru a-ti spune NU, desi eram constienta ca aveai sa ma urasti pentru asta.
Astea au fost luptele cele mai dificile pentru mine. Dar sunt multumita ca le-am castigat pentru ca, pana la urma, tu le-ai castigat.
Si intr-o buna zi, cand copiii tai vor fi destul de mari pentru a intelege logica ce-i motiveaza pe parinti, tu le vei zice: Te-am iubit destul incat sa fac tot ce am facut pentru tine.
(dupa Ramon Mitre)