Mama si fiica s-au revazut dupa cateva luni. Fata cea mare a venit de departe sa-si ajute mama obosita de ani si neputinte, sa-si primeneasca casa pentru sarbatoare. Toate fusesera puse la punct, casa improspatata, carnatii, atarnati in podul casei, carnea pusa in unsoare pentru a fi conservata si folosita in zilele calduroase de vara, focul trosnea in soba de caramida, zidita in anii tineretii de mamuca. Totul era ca in copilaria celei ce acum era la randu-i bunica. Fusera cinci frati, doi parasira lumea asta, inainte de vreme. La trei luni dupa fata se prapadise si bunul; nu putuse suporta durerea pierderii. De un an se duse si baiatul cel mare, sprijinul ei. Coplesita si indurerata, mamuca a indurat; a scrasnit din dinti si a mers mai departe. Mai are trei copii, oameni maturi la casa lor, cu copii mari si nepoti la randu-le. Stie ca inca au nevoie de ea, s-apoi inca n-a terminat randuiala crestineasca pentru baiatul mort si el prea de timpuriu.
Fata cea mare alaturi de mama ei, in casa parinteasca, in patul din bucatarioara micuta, depanau amintiri prafuite de negura vremii. Simti nevoia sa isi mangaie mama, o imbratisa si o alinta ca pe propriul copil. Parca rolurile se inversara, dar ea facea acum ceea ce nu primise niciodata. Mamuca surprinsa ii spuse: stii nimeni nu m-a mai tinut in brate asa, nimeni nu mi-a mai dat atata blandete si iubire.
Fiica zambi, fericita! Intelesese acum de ce mama ei nu o imbratisase niciodata. Pentru ca, nu stia nici cum si nici nu avusese ragaz sa o faca! Impovarata de griji si nevoi si pentru a avea ce le pune pe masa copiilor sai, nu intelesese cata putere are o imbratisare; ca cei cinci copii aveau nevoie si de altceva… si poate ca o imbratisare care ar fi ostoit foamea sau durerea sau cine stie ce alte nevoi! Si poate ca ar fi facut-o, daca ar fi stiut cum!
Nu exista o vreme pentru a primi! Invatand sa dam, cu siguranta vom primi! Imbratisarea are puteri magice!
Psihoterapeut,
Ursu-Balaci Mariana