Foto: internet
Daca ne imaginam o pasare intr-o colivie, ne gandim ca aceasta asteapta cu nerabdare deschiderea usitei care ii ingradeste drumul catre libertate. Usita pare ca este cea care o impiedica sa se avante in spatiul de dincolo de ea, cel al libertatii, al identitatii sale, acela in care este cu adevarat pasare. Dar oare are curajul necesar pentru a trece dincolo de ea sau frica de necunoscut o va tine in continuare captiva in colivie? Pentru ca exista pasari care nu-si doresc sa o paraseasca din diferite motive. Se tem ca nu vor reusi sa zboare suficient de bine, ca nu cunosc noul spatiu, ca poate nu vor gasi mancare suficienta sau poate ca vor fi agresate de vreo alta pasare, un animal … Astfel reactionam si noi, oamenii, atunci cand ne obisnuim cu o zona de confort, in care ne sunt fricile, angoasele si ne temem sa indraznim, sa experimentam, sa ne transpunem visele in realitate, sa ne cream scopuri noi, sa accedem. De multe ori, frica de a parasi colivia in care suntem prizonieri, face ca viata noastra sa ramana neinsemnata, anosta. Ne este frica sa iubim, sa traim, sa cautam solutii noi pentru a ne fi mai bine sau macar altfel, decat ne-a fost ieri, ne temem sa ne dedicam unei cauze, unei iubiri, familiei, sa facem proiecte. Astfel, ajungem sa traim doar pe jumatate, fiind prizonieri ai propriilor temeri, uitam ca suntem liberi.